Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia și-a deschis porțile pentru anul școlar 2014-2015

Îndosariat în: Învățământ-Cultură |

ceremonia-de-deschidere-a-noului-an-scolar-economic-2014Ceremonia de deschidere a început la ora 9.30, cu un scurt moment religios și discursuri emoționante din partea reprezentanților administrației locale, IPJ și IȘJ Alba.

Reprezentanții administrației locale au transmis în toate școlile din Alba Iulia același mesaj, din partea primarului Mircea Hava.

”Ne aflăm, din nou, la început de an școlar. Ca întotdeauna la început de drum suntem îndreptățiți să ne exprimăm speranțele și dorințele pentru perioada ce va urma. Personal, îmi doresc să rămânem uniți, profesori, părinți și oameni care muncesc în școlile din Alba Iulia. Într-o lume a contradicțiilor, cu bune și cu rele, cu suișuri și coborâșuri deopotrivă, cu împliniri și neîmpliniri este liniștitor să descoperi acest sentiment de unitate. Am convingerea că și în acest an școlar, împreună vom face tot ce ne stă în puteri pentru a înlătura orice obstacol din mersul normal al activității de educare a tinerei generații. Întregul corp profesoral albaiulian a dovedit întotdeauna înțelegere față de greutăți și a arătat mereu că profesiunea înseamnă mai mult decât propriile așteptări. Ca primar, personal și prin cei ce mă reprezintă, voi face tot ce îmi stă în puteri pentru ca toate unitățile de învățământ din Alba Iulia să își poată desfășura activitatea așa cum ne dorim”, a fost mesajul transmis de Mircea Hava.

Ultimul discurs, dar nici într-un caz cel din urmă a aparținut directorului Dan Anca.  

”Drumul nostru împreună este unu al cunoașterii și al autocunoașterii. Pe acest drum ne angajăm împreună, elevi și profesori. În școală, dragi elevi, aflați lucruri noi, vă lărgiți orizontul, dobândiți noi deprinderi, învățați să învățați, să descoperiți lumea din jurul nostru, dar și să priviți în voi înșivă pentru a descoperi ce vreți de la viață și cum anume să dobândiți lucrurile dorite. Este necesar să înțelegeți un adevăr cunoscut și anume că trebuie să învățați nu atât pentru școală, cât mai ales pentru viață. Noi profesorii vă suntem alături, mentori la care puți apela de câte ori aveți nevoie. Noi dorim să vă sădim în suflete încrederea și respectul pentru valorile umane fundamentale, speranța, munca, încrederea, responsabilitatea”, a spus Dan Anca.

Luni, 15 septembrie aproximativ 54.000 de elevi din Alba încep noul an școlar. În urma controalelor mixte realizate de IȘJ, DSP și Prefectură, dintr-un total de 525  unităţi şcolare (licee, şcoli, grădiniţe) din judeţ sunt autorizate 371, iar neautorizate 154, ceea ce reprezintă un procent de 70,85%.

Noul an şcolar va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.