Concert de colinde în Piața Cetății din Alba Iulia

Îndosariat în: Actualitate |

concert-de-colinde-in-piata-cetatii-12-12-2014Astăzi, cu începere de la ora 17.00, a avut loc primul concert de colinde, din 2014, organizat în Piața Cetății din Alba Iulia.

Evenimentul a fost realizat grație solidarității unor cluburi Rotary din județul Alba. Organizațiile au dorit să pună umărul la strângerea de fonduri pentru operația lui Ciprian, micul pianist, care a fost diagnosticat cu o tumoare cerebrală.

Banii au fost strânși din donații, respectiv prin achiziționarea unor obiecte scoase la vânzare.

Au colindat: corul ”Theotokos”, corul Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, Ansamblul ”Doina Aiudului”, Grupul ”Primavera” de la Augustin Bena, Alin Ignat și Florin Covaciu.

Din păcate, concertul nu a fost onorat de prezența a numeroși spectatori. Două dintre motive ar putea fi: evenimentul nu a fost suficient de bine mediatizat sau Piața Cetății nu este ornamentată astfel încât să fie un loc propice pentru organizarea concertelor de colinde, cu alte cuvinte, nu aduce din Magia Crăciunului.

Pentru Ciprian, elevul Liceului ”Regina Maria” din Alba Iulia, s-au deschis trei conturi la Banca Transilvania, după cum urmează: CLAMBA ANA – EURO: RO05BTRLEURCRT00T7590601; RON: RO44BTRL00101201T75906XX;  USD: RO45BTRLUSDCRT00T7590601. Pentru detalii, o puteţi contacta pe doamna Creţu, la telefon nr. 0758/900675.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.