Actualitate
Concert susținut de Strauss Festival Orchestra din Vienna pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia
Strauss Festival Orchestra Vienna, dirijată de Willy Büchler, cu participarea sopranei Monika Mosser, va susţine un turneu în 10 orașe din România printre care se numără și municipiul Alba Iulia.
Concertul de la Alba Iulia va avea loc, în 10 decembrie, de la ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor, prețul unui bilet fiind de 80, respectiv 100 de lei și poate fi achiziționat de la casele sălilor de spectacol sau online, de pe vandbilete.ro, bilete.ro, myticket.ro, bilet.ro, eventim.ro.
Pentru al şaptelea an consecutiv, Strauss Festival Orchestra Vienna ajunge în România, concertând în zilele de 9 decembrie, la Opera Naţională Română din Timişoara, 10 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, 11 decembrie, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, 12 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, 13 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Botoşani, 14 decembrie, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, 16 decembrie, la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din Braşov, 17 decembrie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău, 18 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, şi 19 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.
Strauss Festival Orchestra Vienna a fost fondata in 1978 de legendarul dirijor Peter Guth si a primit in randurile sale de-a lungul anilor pe cei mai talentati muzicieni, pastrandu-si, astfel, de-a lungul timpului, suprematia intre orchestrele de acelasi gen. Strauss Festival Orchestra Vienna este binecunoscuta de publicul din Romania, mai ales ca in 2008 s-a numarat printre invitatii de onorare ai Festivalului Enescu.
Născut in Vienna, Maestrul Willy Büchler este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai muzicii vieneze. De peste 20 de ani, Willy Büchler conduce ca dirijor invitat Strauss Festival Orchestra Vienna, bucurându-se de un succes colosal pe scene de pe întregul mapamond. Optimismul, dedicația, sensibilitatea și umorul sunt caracteristicile stilului său incomparabil de a face muzică, bazat pe prospețime, entuziasm sincer și experiență îndelungată. Willy Büchler continuă tradiția lui Johann Strauss, de a dirija cu vioara in mână, deopotrivă publicul și muzicienii. Maestrul Büchler este recunoscut pentru jovialitatea şi umorul cu care interacţionează cu publicul, creând o atmosferă destinsă, de bună dispoziţie, de adevărată sărbătoare.
Monika Mosser este o artista cu adevărat vieneza. Născută în capitala mondiala a muzicii clasice, educata la Conservatorul si la Universitatea de Muzica din Viena, a castigat Concursul International de Opereta “Nico Dostal”, începându-și cariera de solista la Volksoper Wien. Fiind o soprana cu uimitoare abilitati interpretative, Monika Mosser are un repertoriu larg si divers, care cuprinde arii de opera, operete, dar si musical-uri celebre. Performantele sopranei au incantat audientele din toate colturile lumii. Monika Mosser este prima soprana din Europa de Vest invitata in Rusia într-un turneu împreuna cu Strauss Festival Orchestra, toate concertele fiind sold-out. De altfel, Monika Mosser este prima solista vest-europeană invitata sa cânte împreuna cu Filarmonica din Moscova.
Actualitate
Amenzi de peste 12.500 de lei aplicate de polițiștii rutieri, în urma unei acțiuni de combatere a accidentelor rutiere, organizată la Alba Iulia
Miercuri, 15 aprilie 2026, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au acționat, pe raza Municipiului, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv neacordarea priorității de trecere pietonilor și vehiculelor, combaterea indisciplinei pietonilor, a bicicliștilor și a conducătorilor trotinetelor electrice.

Au fost constatate 54 de abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 12.567 de lei.
Au fost reținute cinci permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
Actualitate
16-30 aprilie 2026 – Campanie de DEZINSECȚIE pe raza Municipiului Alba Iulia
În perioada 16.04.2026-30.04.2026 pe raza domeniului public al municipiului Alba Iulia se vor desfășura următoarele lucrări:

– DEZINSECȚIE (combatere țânțari) insecticid utilizat: Cymina Ultra, in concentrație de 100 ml/Ha.
– DEZINSECȚIE (combatere căpușe) insecticid utilizat: Cymina Plus, in concentrație de 100 ml/Ha.
– DEZINSECȚIE (combatere Larve Țânțari) insecticid utilizat: Vectobac WG, in concentrație de 500 gr/Ha.
Toate produsele menționate se regăsesc în Registrul National al Produselor Biocide și sunt avizate pentru profilaxia sanitar – umana de către Ministerul Sănătății.
Recomandare importantă: Persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.
În caz de condiții meteo nefavorabile, termenul de executare a lucrărilor va fi prelungit.
Actualitate
Bărbat de 41 de ani înșelat de falși reprezentanți ai Bursei de Valori București
La data de 15 aprilie 2026, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către un bărbat, în vârstă de 41 de ani, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni.

Bărbatul ar fi fost contactat telefonic, în cursul zilei de 15 aprilie 2026, de persoane necunoscute care, sub pretextul că sunt reprezentanți ai Bursei de Valori București și ai unei platforme de tranzacționare acțiuni, l-ar fi determinat să transfere suma de 1.293 de lei într-un cont indicat de aceștia. Ulterior, persoana vătămată ar fi încercat contactarea telefonică a unuia dintre autori, însă a constatat că numărul de telefon este folosit de o terță persoană.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.
-
Mondenacum 2 zileCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâniMesaje de Paștele catolic și protestant 2026. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 7 zileMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | albaiuliainfo.ro
-
Administrațieacum 2 luniAngajații STP Alba Iulia nu și-au mai primit salariile de două luni. Vezi când și-ar putea primi drepturile bănești restante
-
Sportacum 2 luniÎnotătorii de la LPS Alba Iulia, 30 de medalii câștigate la Cupa „Bega”, de la Timișoara
-
Sportacum 2 luniDragoș Militaru, debut cu dreptul pe banca liderului: CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 3-0 (1-0)