Rămâi conectat

Sport

Concluziile antrenorului Alexandu Pelici, după încheierea cantonamentului centralizat din Austria

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a încheiat stagiul centralizat din Austria, unde „alb-negrii” s-au pregătit timp de 10 zile, în perioada 16-26 iulie, la Monichkirchen. A fost al patrulea cantonament extern consecutiv pentru gruparea din Cetatea Marii Uniri care în vara anului s-a antrenat în Slovenia.

Cu acest prilej divizionara terță a susținut și 3 jocuri de verificare, lucru mai rar întâlnit, disputate în zile succesive, bilanțul cuprinzând următoarele rezultate: 6-0 cu NK Simer Șampion Celje (liga 4, Slovenia), 1-1 cu Al Shahania (primul eșalon din Qatar) și 2-0 cu TSV Hartberg (echipa secundă a prim-divizionarei din Austria).

„A fost un cantonament reușit, stagiu în care am beneficiat de condiții foarte bune de pregătire, masă, refacere și odihnă. Am avut în vedere două două obiective pentru această perioadă: acumulările fizice și integrarea cât mai rapidă a jucătorilor nou-veniși, precum și găsirea soluțiilor pentru jucătorii under, în special pentru aceia din 2007. Am avut și 3 jocuri de pregătire, două dintre ele foarte utile, cu adversari care ne-au pus în dificultate”, a spus antrenorul Alexandru Pelici.

• Accidentarea lui Indrei

Lotul deplasat a cuprins 26 de jucători (au rămas acasă Borza și Butnariu), noutățile verii numindu-se, până în prezent, Ștefan (FC Voluntari), Herlea (Metalurgistul Cugir) – portari, Szijj (CSU Alba Iulia), Ondreykovicz (CFR Cluj) – fundași, Păun (Farul Constanța), Lambru (SR Brașov), R. Stanciu („U” Cluj, juniori), Banu (CSM Bacău), Gavrilă (CSU Alba Iulia), A. Pop (Unirea Dej) – mijlocași, Glonț (CSA Steaua) și Banyoi (CSU Alba Iulia) – atacanți (12 jucători, dintre care 7 underi). Pe de altă parte au plecat 14 jucători (incluzându-l aici și pe Bălgrădean, care se pregătește separat). Din păcate, la ultimul joc de verificare, Darius Indrei s-a accidentat la genunchiul drept și se prefigurează o perioadă de indisponibilitate.

„Sperăm să nu fie ceva grav, care să-l țină departe de gazon un timp îndelungat. Darius a făcut un RMN și așteptăm răspunsul”, a concluzionat Pelici. La finele săptămânii, CSM Unirea Alba Iulia are prevăzut meciuri amicale cu conjudețenele Viitorul Sântimbru și CIL Blaj.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

„Alb-negrii”, eșec la primul test din Turcia: CSM Unirea Alba Iulia – FC Toktogul (Kârgâzstan) 1-2 (1-1)

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a pierdut sâmbătă  jocul de verificare din Antalya, cu FC Toktogul (promovată recent în prima ligă din Kârgâzstan), scor 1-2 (1-1), asta după ce „alb-negrii” au deschis scorul prin Blănaru (16). Formația din Cetatea Marii Uniri, lider în Seria 7 din eșalonul terț, a disputat primul meci amical, la Baza Sportivă Teleki.

Uniriștii au deschis scorul prin Blănaru (16), după ce Ștefan a apărat un penalty în minutul 5. Adversarii au egalat în minutul 41 și au marcat golul decisiv în minutul 47.

Antrenorul Dragoș Militaru a împărțit echipa în două reprize, după cum urmează:

Ștefan – Lambru, Giosu, Ardei, Ondreykovicz, Banu, Jorza/cpt., Butnariu, Pîntea, Blănaru, Golda (prima repriză); Roman – Szijj, Vomir, Balaurcpt., Giurgiu, Gavrilă, Borcea, Ardeiu, Fetița, Banyoi, Miclăuș (actul secund); a mai intrat Glonț; nu au evoluat Herlea, Jurj, R. Stanciu, Mihaiu. Antrenor Dragoș Militaru.

Inițial divizionara terță avea programată vineri, amicalul cu SKS Oskar Przysucha (Polonia, Liga a IV-a, locul 9), însă condițiile meteo nefavorabile, ploaie abundentă și vânt au dus la anularea acestui joc de verificare. Înrăutățirea vremii a perturbat, inerent, și planul de pregătire al „alb-negrilor”, aceștia efectulând un antrenament în sala de forță

Stagiul extern al divizionarei terțe durează 11 zile (3-13 februarie), răstimp în care sunt programate și 3 partide de verificare. Adversarii din Antalya sunt FC Toktogul (promovată recent în prima ligă din Kârgâzstan); FC Neftchi Kochkor-Ata (Kârgâzstan, Premier League, locul 9) – marți, 10 februarie și Brabrand FC (Danemarca, Divizia a II-a, locul 9) – joi, 12 februarie.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

„Studenții” albaiulieni, al treilea eșec în meciurile de pregătire: Jiul Petroșani – CSU Alba Iulia 2-1 (0-1)

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

CSU Alba Iulia a pierdut și meciul disputat sâmbătă, în deplasare, cu Jiul Petroșani, scor 1-2 (1-0), în confruntarea amicală disputată pe teren sintetic.

Studenții au deschis scorul prin Velțan (16), au avut bune oportunități de a majora avantajul, însă au pierdut în actul secund, când oponenții au marcat în două rânduri.

„Alb-albaștrii” sunt la al treilea eșec în disputele de verificare ale iernii, după 2-6 cu ASA Tg. Mureș și 1-5 cu CIL Blaj.

Totodată s-a consemnat a treia înfrângere în jocurile de verificare de sâmbătă între reprezentantele Albei din Seria 7 și formații care activează în Seria 6 din Liga 3.

Universitarii i-au înregimentat pe Bercheșan (2007, Arieșul Turda), B. Pop (2008) și H. Florea (2007) – ambii Sporting Cluj, respectiv Gâțan (revenire de la Metalul Buzău). Au plecat Cr. Radu, Șerban (în Irlanda, la muncă), D. Olălău (Performanța Ighiu), R. Păcurar (din lotul turului) și s-a renunțat la Enache (Minerul Lupeni), Pașca-Igna (CIL Blaj) și Al. Crișan (Arieșul Turda), aflați în probe.

La CSU următoarele teste sunt cu Dacia Mecanica Orăștie (14 februarie, adversar găsit după ce s-a anulat jocul cu Hidro Mecanica Șugag) și ACS Mediaș (20 februarie).

CSU Alba Iulia: Pauletti – Grosu, B. Pop, Rusu, Sebaș, Gâțan, P. Cristea, Velțan, Tamaș, Pandor, H. Florea; au mai intrat Bercheșan, Trifu, Cârja, Dumitrescu, Milchiș, Bălan, E. Vlad, A. Mihai, Vancea; nu au jucat Crîng, Stănilă, Blagu, S. Pîrvu, Buzilă (din diverse motive). Antrenor Nicolae Ghișa.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Meciul de pregătire pe care CSM Unirea Alba Iulia urma să-l dipute în compania polonezilor de la SKS Oskar Przysucha, amânat din cauza vremii nefavorabile

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, aflată în cantonament centralizat în Antalya, avea programat primul amical, cu SKS Oskar Przysucha (Polonia, Liga a IV-a, locul 9), în cursul dimineții de vineri, 6 februarie 2026, (de la ora 10.30, ora României).

„Condițiile meteo nefavorabile, ploaie abundentă și vânt au dus la amânarea acestui joc de verificare, pentru o dată ulterioară, când vremea o va permite. Înrăutățirea vremii a perturbat, inerent, și planul de pregătire al alb-negrilor”, au transmis reprezentanții CSM Unirea Alba Iulia, prin intermediul paginii de facebook.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia