Conducerea PDL Alba se va alege în luna noiembrie

Îndosariat în: Politică |

alexandru-peres-pdl-albaSenatorul PDL Alexandru Pereș a anunțat astăzi că în data de 23 noiembrie va avea loc Convenția Județeană a Partidului Democrat-Liberal, în prezența a peste 700 de delegați din toate organizațiile locale.

Ne vom alege Biroul Permanent Județean care va fi format din președinte, doi prim-vicepreședinți, un secretar general, patru vicepreședinți pe domenii de activitate, opt secretari responsabili pe domenii de activitate. Din Biroul Permanent vor mai face parte și președinții organizațiilor interne, respectiv cea de femei, de tineret, a oamenilor de afaceri și a persoanelor de vârsta a treia. Dorim să fie un eveniment de maximă importanță pentru membrii PDL Alba, mai ales că ne așteaptă două exerciții democratice de alegeri, europarlamentarele și prezidențialele, la care fiecare dintre organizațiile județene va trebui să-și aducă un aport cât mai substanțial iar organizația noastră este una dintre cele mai importante la nivel național cu o contribuție esențială în ceea ce privește numărul de voturi aduse la astfel de alegeri”, a declarat Alexandru Pereș.

Senatorul PDL a mai precizat că în perioada imediat următoare, la nivel național, la Birourile Organizațiilor Județene PDL se depun candidaturile pentru președinția României. Cei care aspiră la această funcție vor prezenta și un proiect, denumit ”Proiect de țară”. Poate candida orice membru de partid care îndeplinește condițiile menționate în statutul PDL.Va exista și o campanie electorală internă astfel încât ”electorul să poată decide care este cel mai bun candidat”.

De asemenea, în următoarea perioadă organizațiile județene vor face propunerile și pentru candidații pentru alegerile europarlamentare.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.