Astăzi, începând cu ora 14.00, în Aula Magna a Universităţii ” 1 Decembrie 1918″ Alba Iulia, a avut loc conferinţa „Aurul Românesc – două ipostaze”, organizată de Banca Naţională a României.

La conferinţa de astăzi au luat parte rectorul Universităţii “1 Decembrie 1918″ Alba Iulia – Daniel Breaz, Cristian Păunescu – consilier al Guvernatorului BNR, cel care a susţinut conferinţa, însoţit de Mircea Mureşan – dir. adj., direcţia Comunicare, cadre universitare  şi aproximativ 150 de studenţi economişti ai UAB şi elevi (de la Colegiile Naţionale “Horea Cloşca şi Crişan” şi “Dionisie Pop Marţian din Alba Iulia), alături de profesorii însoţitori.

“Coferinţa noastră se referă la aur, şi unde putea fi mai bine prezentat dacă nu în această zonă aproape de  patrulaterul aurului românesc. Aurul este un metal care a schimbat soarta omenirii de mii şi mii de ani. Toţi de aici, mai ales domnişoarele, doamnele,   îşi doresc să aibă aur ( bijuterii, pandantive, etc.) şi acest lucru, vedeţi, nu s-a demodat niciodată. Practic, dacă ne gândim la istoria războaielor dacilor cu romanii, în afară de faptul că  exista această expansiune, imperiul roman, romanii au venit în Dacia pentru aurul dacilor”, a declarat Cristian Păunescu în deschiderea conferinţei.

Tezaurul unei ţări trebuie răspândit în mai multe părţi

Păunescu a ţinut să precizeze că ţările au o rezervă de aur care se păstrează în general în Banca Centrală sau în alte bănci în afara ţării respective. De ce nu tot aurul acasă?  Există şi aici principiul conform căruia “nu toate ouăle se ţin în acelaşi coş”. Ai călcat pe coş, a căzut coşul jos, s-au spart toate ouăle. Aşa, trebuie răspândite. Există şi această strategie a depozitării, a păstrării, rezervelor de aur.  În cazul României, o parte este în tezaurul Băncii Centrale, iar cealaltă parte în alte bănci pentru care Banca Naţională are o serie de facilităţi, a spus Păunescu.

Care este rezerva de aur a României?

Rezerva de aur a României este de 103,7 tone aur. Suntem în plutonul mijlociu, pe locul 31 în rândul Băncilor Centrale deţinătoare de aur(…) Din nefericire, istoria a făcut ca România să nu aibă rezerva de aur la care avea dreptul. Şi cele două ipostaze la care vreau să mă refer aici sunt: Tezaurul României al Băncii Naţionale la Moscova şi Tezaurul Băncii Poloniei, în al Doilea Război Mondial, 1939.  De fapt sunt două ipostaze pe care le prezint în paralel. Din studiile pe care le-aţi făcut în liceu, ştiţi că, România a intrat în Primul Război Mondial, după o perioadă de neutralitate, şi a intrat de partea acelei alianţe care îi respecta drepturile naţionale. Această zonă pe care o locuiţi dumneavoastră era de o 1000 de ani sub ocupaţie străină. Românii erau consideraţi minoritari de-a dreptul în raport cu cele trei naţiuni, adică unguri, populaţie germanică şi secuiască(…)

Scurt istoric al tezaurului Românesc de la Moscova

În timpul Primului Război Mondial, tezaurul românesc cu tot ce însemna el – 93,4 tone de aur, opere de artă (picturi – N. Grigorescu, Th. Aman etc., sculpturi – Brâncuşi, icoanele scumpe şi obiectele de cult ale mănăstirilor din Moldova), bijuteriile reginei (7 milioane de lei aur), documentele arhivelor, bani ai altor bănci – ar fi trebuit puse la adăpost de lăcomia ocupaţiilor străine. Cel mai la îndemână ar fi fost ca România să asigure aceste valori la agenţia londoneză Loitz, fapt ce ar fi salvat tezaurul românesc, dar nu s-a întâmplat acest lucru, încercându-se scoaterea lui din ţară. Pentru că atunci România era înconjurată din toate părţile de duşmani, singura posibilitate a fost Rusia, cu care regele Carol I avea o înţelegere, alianţa cu ruşii fiind dusă mai departe de regele Ferdinand I. Aşa au ajuns cele 93,4 tone de aur românesc în Banca Centrală a Rusiei, de la Moscova, care garanta averea BNR şi faptul că aceasta va reveni României. După Revoluţia din Octombrie 1917 şi instaurarea la putere a bolşevicilor, tezaurul României a fost confiscat, liderul comunist Vladimir Ilici Lenin declarând atunci că aurul va fi retrocedat doar primului guvern democratic din România. În acest context, în 1918, România a rupt relaţiile cu Rusia, pe care le-a reluat abia în 1934, cu noua  Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) negocierile purtate în acest răstimp de mai multe comisii mixte neajungând la niciun rezultat, partea rusă invocând mereu restituirea Basarabiei în locul aurului, deşi acest ţinut nu a aparţinut niciodată ruşilor. Mai mut, există chiar documente care atestă că din aurul românesc de la Moscova s-au plătit atentatele şi actele de sabotaj comise în acea vreme de comuniştii sovietici, a spus consilierul BNR Cristian Păunescu. În 1935, României i s-au restituit… 18 kg de aur din cele 93 de tone (93.000!) şi, ulterior, şi  tezaurul de la Pietroasele – Buzău („Cloşca cu puii de aur”), alături de un alt mic lot.

În anul 1965, într-o vizită oficială la Moscova, liderul comunist Nicolae Ceauşescu s-a certat cu liderul sovietic de la Kremlin, Leonid Brejnev, pe tema restituirii tezaurului românesc, viitorul preşedinte al României care a condus ţara până în 1989 invocând declaraţiile lui Lenin privitoare la aurul BNR (în volumul „Tezaurul BNR la Moscova”). Aşadar, pe lângă faptul că între 1944 – 1958 România a suportat ocupaţia Armatei Sovietice, a plătit 300 de milioane de dolari despăgubiri de război URSS, iar 16 tipuri de societăţi mixte sovieto-române SovRom-uri vlăguiau economia de bogăţiile solului şi subsolului, de la uraniu şi petrol, la lemn şi grâne, tezaurul românesc nu s-a mai întors de atunci acasă, de fiecare dată spunându-li-se autorităţilor române că „vom căuta în arhivele noastre”. „România nu a avut tăria să facă un lobby internaţional şi să preseze statul rus să înapoieze ceea ce a luat”, a spus Cristian Păunescu.

Pe de altă parte, el a arătat că România şi-a respectat angajamentele faţă de Polonia, care în noaptea de 16/17 septembrie 1939 a încărcat rezerva sa de aur , de 83 de tone, ce se afla depozitată la noi, şi a transportat-o cu un pachebot britanic din portul Constanţa , iar după 8 ani de pribegie prin lume (Liban, Senegal), în 1947 aurul polonez a revenit în ţară. Pe lângă faptul că România le-a acordat azil Guvernului şi şefilor Armatei Poloneze, plătind acest lucru cu moartea primului ministru Armand Călinescu (împuşcat de legionari), a protejat patrimoniul cultural şi le-a schimbat polonezilor zloţii lor în lei, ţara noastră a fost fair-play şi le-a restituit aurul, lucru pe care Rusia nu l-a făcut cu România.

La finele celui de-al Doilea Război Mondial, România a încheiat cu un bilanţ de 242 de tone de aur, iar dacă acumula tot tezaurul (cel aflat la Moscova, cel restituit de drept polonezilor şi cel din rezerva naţională de acum), cu aproape 450 de tone BNR s-ar fi aflat pe locul 12 în lume.

„Credinţa mea este că nu va dura mult şi aurul românesc se va întoarce înapoi, negocierile merg în continuare”, a concluzionat, pe un ton optimist, consilierul guvernului BNR, Cristian Păunescu, care a adăugat că în cadrul Operaţiunii „Neptun” au mai fost salvate importante cantităţi de aur la peştera Mănăstirii Tismana, sfătuindu-i pe cei prezenţi să citească mai multe despre asta.

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News