Rămâi conectat

Actualitate

Conferință și lansare de carte în Aula „Dumitru Stăniloae”, din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În a doua parte a zilei de miercuri, 22 mai 2024, Aula „Dumitru Stăniloae” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a găzduit două evenimente cultural-religioase de excepție. Invitații speciali ai celor două manifestări au fost dr. Cristian Mladin, directorul Bibliotecii „Batthyaneum” din Alba Iulia, și părintele prof. dr. Nicolae Dura, preot al parohiei „Sfânta Înviere” din Viena.

Evenimentele, organizate în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei și ASCOR Alba Iulia, s-au bucurat de prezența a numeroși părinți profesori, studenți teologi și credincioși din Alba Iulia și împrejurimi.

Începând cu ora 17.00, dr. Cristian Mladin a susținut conferința cu titlul „Gott ist tot? (Dumnezeu este mort?) O incursiune fenomenologică de la Friedrich Nietzsche la Sofronie Saharov”. Evenimentul a fost moderat de către părintele prof. univ. dr. habil. Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, și de către domnul lect. univ. dr. Mihail Qaramah, cadru didactic universitar al instituției. Conferința a fost organizată de către Centrul de Cercetări Inter-religioase și Psihopedagogie Creștină al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

În deschiderea manifestării, lect. univ. dr. Mihail Qaramah a realizat o prezentare succintă a invitatului, evidențiind principalele repere ale activității sale științifice. Apoi, a luat cuvântul părintele decan Mihai Himcinschi, sfinția sa subliniind caracterul inedit al conferinței. În cadrul prelegerii rostite cu acest prilej, dr. Cristian Mladin a realizat o incursiune biblică și filozofică de la inauguralul „Adame, unde ești?” la întrebarea „Unde este Dumnezeu?” a lui Friedrich Nietzsche. De asemenea, invitatul întâlnirii a reliefat fenomenul nihilismului, dar și „părăsirea” providențială a lui Dumnezeu, subliniată de Siluan Athonitul și Sofronie Saharov.

În continuare, de la ora 18.00, a avut loc lansarea cărții cu titlul „Cuvântul și Sfintele Taine”, scrisă de către părintele prof. dr. Nicolae Dura din Viena. Evenimentul a fost moderat de către părintele dr. Nicolae Aloman, preot al parohiei Aiud III și inspector editură și tipărituri în cadrul Eparhiei Alba Iuliei. Lucrarea, apărută în anul 2023, la Editura Reîntregirea, a fost prezentată de către părintele prof. univ. dr. Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă. Cu acest prilej, sfinția sa a adresat mulțumiri părintelui prof. dr. Nicolae Dura pentru prezența în mijlocul părinților profesori și a studenților din Alba Iulia.

Adresându-se celor de față, părintele prof. dr. Nicolae Dura a evidențiat succint particularitățile cărții și contextul în care a întocmit lucrarea, pornind de la faptul că opera prezintă „o viziune ortodoxă temeinică privind unitatea de nedesfăcut și mântuitoare între Cuvântul divin propovăduit și Taina purtătoare de har împărtășit”. În acest context, autorul a subliniat și exemplificat faptul că „oamenii sunt o alcătuire și un produs al cuvintelor și al tainelor, însă noi, creștinii, suntem trăitori și, totodată, realități ale cuvântului divin propovăduit”, făcând referire directă la Sfintele Taine ale Bisericii.

De asemenea, autorul cărții, pr. prof. dr. Nicolae Dura, a punctat faptul că „într-o lume și o vreme pline de cuvinte și debusolare, suntem invitați să ne purificăm, să ne întremăm întru trierea cuvintelor ziditoare și bune și să ne întărim, în viața noastră, prin Sfintele Taine ale lui Dumnezeu”. La final, cei doritori au avut ocazia să achiziționeze lucrarea părintelui profesor Nicolae Dura, apărută sub teascurile Editurii Reîntregirea a Arhiepiscopiei Alba Iuliei. De asemenea, volumul, care însumează 516 pagini, este disponibil și online, pe site-ul web al Editurii Reîntregirii.




Actualitate

Șofer de 49 de ani din Alba Iulia, depistat cu 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Alba Iulia, a fost depistat de polițiști conducând un autoturism sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc sâmbătă, 5 septembrie 2026, în jurul orei 08:50, pe bulevardul Încoronării din municipiul Alba Iulia. Polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia au oprit autoturismul pentru un control de rutină.

În urma testării cu aparatul etilometru, conducătorul auto a prezentat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale.




Citește mai mult

Actualitate

Lae și Robert Dreghici, spectacol de cascadorie la Ciugud pe 19 septembrie 2026

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Lae Dreghici a anunțat, în cursul acestei seri, data și locul în care va avea loc noul său spectacol de cascadorie. Evenimentul este programat pentru 19 septembrie 2026, pe stadionul din Ciugud, județul Alba, și va începe la ora 17:00.

„Dragi prieteni, în această seară vă pun la dispoziție detaliile despre «Spectacolul de cascadorie», promis cu ceva timp în urmă.

Locația – stadion Ciugud, județul Alba – data 19 septembrie 2026.

Vă aștept cu mare drag!”, a transmis Lae Dreghici.

Spectacolul anunțat va include cascadorii în premieră națională, executate de Lae și Robert Dreghici, dar și alte momente atractive pregătite pentru spectatori.

Astfel, iubitorii de adrenalină sunt așteptați pe 19 septembrie, începând cu ora 17:00, pe stadionul din Ciugud, pentru un spectacol de cascadorie inedit.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia