Rămâi conectat

Actualitate

Copiii instituționalizați la Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia au avut parte de multe surprize de ziula lor

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Cei 14 copiii din cadrul Aşezământului Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia vor fi sărbătoriţi aşa cum se cuvine cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Aceştia au participat sâmbătă, 1 iunie, la evenimentul „Desene pe asfalt” organizat de Tineretul Naţional Liberal Alba Iulia la Casa de Cultură a Studenţilor.

copii-institutionalizati-asezamant-alba-iuliaDupă această acţiune, copiii s-au bucurat de un tur prin Şanţurile Cetăţii Alba Carolina şi la „Traseul Celor Trei Fortificaţii”.

Potrivit Asociaţiei Filantropia Ortodoxă, “seara, în cadrul aşezământului, se va desfăşura un carnaval unde toţi copiii se vor costuma în diferite personaje: Zorro, Albă ca Zăpada, Frumoasa din pădurea adormită, om de zăpadă, căpşună, ostaş, clovn sau ciupercuţă. Ei vor participa în cadrul carnavalului la jocuri de tip competitiv (probă de dans sau cunoştinţe generale). La finalul acestei activităţi toţi copiii vor fi premiaţi cu dulciuri oferite de Cofetăria Aladin, sponsor fidel al copiilor, iar primele trei locuri vor primi şi diplome.

Duminică, 2 iunie, copiii vor lua parte la o masă festivă oferită de membrii Clubului Rotary Civitas Solis Alba Iulia  la Complexul Turistic Terra Mythica din Ighiu. Aici, copiii îşi vor putea petrecere timpul într-un mod activ jucând volei, bedminton, baschet, fotbal şi tenis sau să îşi încerce îndemânarea la tir cu arcul.

Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia funcţionează în cadrul reţelei sociale a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia oferind găzduire, servicii educative şi de consiliere pentru 14 copii şi tineri cu vârste între 7 şi 20 de ani. Centrul a fost înfiinţat în anul 2003 în urma unui parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Consiliul Local Alba Iulia – Serviciul Public de Asistenţă Socială şi Serviciul de Ajutor Maltez din Koblentz Germania.

Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia administrează în prezent cea mai mare reţea de case de tip familial din cuprinsul Patriarhiei Române, respectiv 18 astfel de centre în care sunt ocrotiţi aproximativ 230 de copii.”

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Miercuri, 10 iunie 2026: DSP Alba, în parteneriat cu Rotary Club Alba Iulia, organizează campania de prevenire și conștientizare „STOP! Drogurile – de la fascinație la dependență”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Direcția de Sănătate Publică Alba, în parteneriat cu Rotary Club Alba Iulia, organizează campania de prevenire și conștientizare „STOP! Drogurile – de la fascinație la dependență”, dedicată elevilor, părinților și întregii comunități.

Evenimentul își propune să promoveze prevenția, educația și dialogul deschis ca principale instrumente în lupta împotriva consumului de droguri în rândul tinerilor.

• Prima sesiune va avea loc între orele 13:00 – 15:00, la Centrul Multifuncțional

„Gheorghe Șincai” Alba Iulia, și va reuni peste 300 de elevi de la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa”, Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia și Liceul de Arte „Regina Maria”.

Participarea acestora este sprijinită de Societatea de Transport Public Alba Iulia, care va asigura transportul gratuit către și de la locația evenimentului.

A doua sesiune, dedicată părinților, va avea loc între orele 18:00 – 20:00, la Hotel Mercure Alba Iulia, unde vor fi abordate teme privind identificarea semnelor consumului de droguri, comunicarea în familie și rolul comunității în prevenirea dependențelor.

Invitații speciali ai evenimentului sunt Cătălin Țone, expert antidrog recunoscut la nivel național, Alexandru Sunzuiană, promotor al unui stil de viață sănătos prin sport, precum și un fost consumator de droguri, care va împărtăși participanților propria experiență de viață.

Evenimentul va include și o expoziție de lucrări realizate de elevii Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, având ca temă prevenirea consumului de droguri și promovarea unor alegeri sănătoase.

Prin această inițiativă, Direcția de Sănătate Publică Alba și Rotary Club Alba Iulia își propun să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra riscurilor asociate consumului de droguri și să ofere tinerilor și familiilor lor instrumentele necesare pentru a face alegeri sănătoase și responsabile.

Comunitatea are puterea de a preveni. Împreună putem spune: STOP! Drogurilor – înainte ca fascinația să se transforme în dependență.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Un bărbat de 75 de ani din Alba Iulia a decedat și alte două persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier petrecut pe DJ 107A

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

La data de 7 iunie 2026, în jurul orei 14.30, polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier, în localitatea Pârâu lui Mihai.

Din cercetările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului a reieșit că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 107A, pe sensul de mers Vințu de Jos- Alba Iulia, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu albia unui râu.

În urma accidentului, din nefericire, un bărbat, în vârstă de 75 de ani, din Alba Iulia, a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acestuia.

Totodată, un bărbat în vârstă de 75 de ani și două femei, în vârstă de 61 și 72 de ani, din Alba Iulia, pasageri în autoturism, au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia