Rămâi conectat

Actualitate

Corul “Theotokos” a susținut un concert extraordinar cu ocazia Învierii Domnului

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Cu ocazia Sfintei Sărbători a Paştelui la biserica Maier I, Corul “Theotokos” a susţinut un concert care a durat 40 de minute având cântece din repertoriul românesc tradiţional şi internaţional.

concert-corul-theotokos-biserica-maieriÎnsoţiţi de părinţi şi rude, tinerii cu vârste cuprinse între 6 ani şi 20 de ani au Preaslăvit Învierea Domnului fiind dirijaţi de părintele Nicolae Călin Bulac care a devenit un reper cu o identitate aparte şi respectată în arealul cultural-artistic al meleagurilor noastre.

Cu începere de la ora 18:30, tinerii s-au adunat cu mic, cu mare la biserică pentru a Slăvi pe cel care a Înviat pentru ca noi să avem viaţă veşnică, dar şi pentru a le face o bucurie părinţilor care au venit la evenimentul devenit tradiţie în Corul „Theotokos”. Echipa este formată din 80 de tineri, dar din cauza vacanţei concertul a fost susţinut doar de jumătate şi cu toate acestea au reuşit să impresioneze prin voci individuale şi de grup. Conform părintelui Călin Bulac, scopul principal al acestui proiect este apropierea copiilor de biserică.

Corul are o vechime de aproape 26 de ani fiind înfiinţat de actualul Mitropolit Andrei Andreicuţ, iar de atunci sărbătorile şi nu numai sunt motiv de întâlnire şi exersare a abilităţilor muzicale. Corul este cunoscut prin faptul că a vizitat de-a lungul timpului America, Australia şi alte 26 de ţări, iar tinerii pregătesc alte excursii la vară în Italia şi în toamnă intenţionează  să-i facă o vizită la Moş Crăciun în Finlanda.

[youtube_sc url=”http://youtu.be/466N-pm1Jgs”]

[youtube_sc url=”http://youtu.be/122Ppgeo3ik”]


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Accident în zona Piatra Craivii: Doi tineri din Alba Iulia au ajuns la spital, după ce s-au răsturnat cu un ATV

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Doi tineri din Alba Iulia au fost răniți, duminică după-amiază, în urma unui accident produs în zona turistică Piatra Craivii, în care a fost implicat un ATV.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-a produs în jurul orei 15:10, iar autoritățile au fost alertate printr-un apel la 112.

ATV-ul era condus de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Alba Iulia, iar în vehicul se afla și un pasager în vârstă de 29 de ani, tot din Alba Iulia. În urma evenimentului, ambii au suferit leziuni corporale și au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Alba pentru îngrijiri medicale.

Potrivit polițiștilor, cei doi sunt conștienți și cooperanți.

Oamenii legii au deschis o anchetă și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Copil de 10 ani, lovit pe trecerea de pietoni în Alba Iulia. A fost transportat la spital

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Un copil în vârstă de 10 ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 10 iulie 2026, pe strada Arieșului din municipiul Alba Iulia.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în jurul orei 19:53, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări a reieșit că o femeie de 37 de ani, din Alba Iulia, aflată la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui băiat de 10 ani, care traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni.

În urma impactului, copilul a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia