Corul „Theotokos” din Alba Iulia va susține astăzi, 26 noimebrie 2017, un spectacol pentru a aniversa cei 30 de ani de existență

Îndosariat în: Actualitate |

Renumitul cor de copii „Theotokos” din Alba Iulia a împlinit recent 30 de ani de existență și activitate neîntreruptă, iar pentru a marca acest moment organizează duminică, 26 noiembrie 2017, un spectacol aniversar la Casa de Cultură a Sindicatelor din oraș.

Evenimentul va începe la ora 18.00, însă accesul în sală este permis cu începere de la ora 17.15.

Vă așteptăm cu drag la aniversarea a 30 de ani de la înființarea Corului de Copii Theotokos. V-am pregătit un spectacol deosebit cu cântece, poezii și… câteva surprize.

Fiți alături de noi în aceste momente de bucurie! Ne vedem duminică, 26 noiembrie, ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Cetate, Alba Iulia.

Să intrăm împreună în spiritul sărbătorilor!”, a transmis ”părintele corului”, dirijorul Călin Bulac.

Intrarea este gratuită pentru oricine dorește să ia parte la spectacol.

Corul de copii „Theotokos” a fost înființat în 15 noiembrie 1987 de către IPS Mitropolit Andrei și este dirijat încă de la început de pr. Nicolae-Călin Bulac. De-a lungul celor 30  de ani, Corul de copii „Theotokos” a devenit un reper cu o identitate aparte şi respectată în arealul cultural-artistic al meleagurilor noastre, și nu numai. În decursul acestor ani, corul a călătorit şi a realizat turnee în peste 30 de ţări din Europa, Asia, America şi Australia.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.