Crin Antonescu îl consideră pe Iohannis ca fiind liderul trădătorilor din PNL

Îndosariat în: Politică |

crin-antonescu-mai-2014Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, dă cărțile pe față și explică trădarea din interirul PNL. Antonescu susține că l-a întrebat deschis de Iohannis dacă dorește să candideze la președinția României, iar acesta i-a spus extrem de clar că nu se pune problema. 

“Klaus Iohannis nu era luat pe nepregătite, de vreme ce unii oameni deja umblau prin oraș vorbind că nu mai pot traversa că-i prind cetățenii și-i spun să-l pună pe Iohannis și nu pe Antonescu. Klaus Iohannis era în temă cu asta. N-am avut, din păcate, o discuție tranșantă, atunci când am discutat ultima oară, luni seară, cred, și l-am întrebat ‘vrei să candidezi la Președinție, crezi că ești mai bine plasat, facem o discuție despre asta’ și a spus că nu, n-ar vrea, dar totuși să facem niște studii până prin luna august. Și atunci decât să fac studii până în luna august prefer, cu ce ține de mine, să dau șansa grăbirii lucrurilor și adunării cât mai largi în primul rând a PNL, dar poate mai mult decât atât, în spatele unui candidat care să aibă o șansă.

(…) De alde dl. Orban și dl. Atanasiu, cu care nu am nimic personal, că nu am nici cu dl Zgonea, n-ar fi umblat prin oraș povestind cum le cere lor lumea să schimbe candidatul dacă n-ar fi știut că dl Iohannis dorește să candideze. Astea sunt lucruri pe care cei cu oarecare experiență politică le știu”, a declarat Crin Antonescu.

Antonescu acuză că Iohannis nu era deloc străin de anumite jocuri din PNL, care aveau scopul de a-l propulsa pe el în fruntea partidului, ba mai mult, dă de înțeles că Iohannis a fost cel care și-a aranjat apele în așa fel încât PNL să ajungă în această situație.

“Puteam eu, față de partidul pe care l-am condus, și care este PNL, puteam să-mi permit ca până în luna august la dvs să vină un liberal care să spună ‘Antonescu este cel mai bun, Antonescu trebuie să candideze, Iohannis n-are nicio șansă’, altul să se ducă la un alt post de televiziune și să spună, cum spuneau cei doi domni (Orban și Atanasiu – n.r), ‘Iohannis trebuie să candideze că îmi spune mie lumea pe stradă că Antonescu nu și Iohannis da’?. Eu nu pot să fac asta pentru că n-avem timp, pentru că nu puteam expune partidul la așa ceva și pentru că, din punctul meu de vedere, a apăra până la capăt imaginea unui partid este mai important decât să mă bat pentru o candidatură care avea șansele ei”, a declarat Crin Antonescu.

• Liberalul spune că a făcut pasul înapoi crezând că asta va conduce la o opțiune unită a PNL.

“Am mari îndoieli că un om cinstit ajuns președintele României nu va fi supus unei mari dezamăgiri. Dar atâta timp cât am simțit în spatele meu toată echipa am dat toate bătăliile și am fost în prima linie. În momentul în care în spate trupele se răsfiră și opțiunile se despart, singura șansă ca partidul să aibă o opțiune unită, să câștige timp, singura șansă ca în ceea ce se cheamă dreapta sau opoziția anti-Ponta să se facă repede un alianiament comun era asta. Eu n-am avut nicio ezitare s-o fac, n-am nici cel mai mic regret și nu știu dacă va fi suficient”, a mai arătat Crin Antonescu.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.