Rămâi conectat

Sport

CS Unirea Alba Iulia, prezentă la Campionatul Mondial de Marș din Oman

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

O delegație a CS Unirea Alba Iulia, formată din sportivele Mihaela Acatrinei, Ana Rodean și antrenorul Gabriel Avram, a făcut parte din lotul României ce a participat la Campionatul Mondial de Marș din Oman, țară arabă situată la gura Golfului Persic.

Campionatul s-a desfășurat în Capitala Muscat, în premieră într-o țară arabă, și a constituit o mare provocare pentru întreg lotul României și implicit pentru echipa CS Unirea Alba Iulia.

„În primul rând a trebuit să ne adaptam rapid unui salt termic de aproape 30 grade, trecând de la iarnă – în plină vară, în doar 24 de ore. Pe lângă acest șoc, sportivii au trebuit să facă față unui traseu extrem de dificil, cum n-am mai întâlnit la nici o competiție de marș de până acum. Bucla de 2 km pe care s-a desfășurat competiția a fost pe un traseu jumătate în pantă (urcare) jumătate la vale (coborâre) care i-a solicitat la maximum pe competitori. Combinația acestor doi factori (temperatura + traseu) a influențat mult valoarea rezultatelor. Este cunoscut faptul că la marș, din cauza specificului tehnicii, nu poți recupera la coborâre ceea ce pierzi la urcare. Din aceste motive timpii realizați sunt inferiori celor obținuți în condiții normale”, a transmis antrenorul Gabriel Avram. 

Mihaela Acatrinei s-a clasat pe locul 30 în proba de 20 de kilometri marș. Acesta este cel mai bun loc pe care l-a obținut, de-a lungul carierei, într-o competiție mondială de senioare.

Campionatul s-a desfășurat în perioada 4-5 martie 2022 cu respectarea tuturor restricțiilor și măsurilor în contextul pandemic.

Ana Rodean și Mihaela Acatrinei (atlete cu dublă legitimare: CS Unirea Alba Iulia și CSU Reșița) luptă în continuare pentru calificarea la competiția supremă din acest an – Campionatele Mondiale de Atletism care vor avea loc în luna iulie la Eugene, Oregon, Statele Unite ale Americii.

CS Unirea Alba Iulia transmite felicitări tuturor sportivilor participanți!




Sport

CSM Unirea Alba Iulia a transferat un mijlocaș nigerian. George Aboky vine de la Viitorul Cluj

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia continuă campania de întărire a lotului înaintea noului sezon și a anunțat transferul mijlocașului central George Aboky, un tânăr fotbalist nigerian care sosește de la Viitorul Cluj.

Născut la 3 aprilie 2006, George Aboky și-a început parcursul în fotbalul românesc la Viitorul Cluj, după ce anterior a evoluat în țara natală, pentru Allah FA din Nigeria.

Reprezentanții clubului CSM Unirea Alba Iulia au transmis un mesaj de bun venit noului jucător și și-au exprimat încrederea că acesta va contribui la îndeplinirea obiectivelor echipei în sezonul viitor: „Îi urăm bun venit lui George Aboky și îi dorim mult succes alături de CSM Unirea Alba Iulia, cu cât mai multe realizări și victorii în tricoul unirist!”.




Citește mai mult

Sport

Trei tineri fotbaliști formați la Alba Iulia, în atenția CSM Unirea. Cutean și Baba sunt doriți, iar Bran vine în probe

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia continuă campania de întărire a lotului înaintea noului sezon de Liga a III-a și își îndreaptă atenția către mai mulți tineri fotbaliști formați în municipiu. Pe lista clubului se află portarul Răzvan Cutean și atacantul Robert Baba, ambii născuți în 2008 și crescuți la Optimum Alba Iulia, sub îndrumarea antrenorilor Ciprian Selagea și Gheorghe Bran.

Conducerea formației albaiuliene poartă în aceste zile discuții pentru a-i aduce pe cei doi jucători la echipa pregătită de Alexandru Pelici, în condițiile în care obiectivul clubului rămâne promovarea în Liga a II-a.

Răzvan Cutean, în cantonament cu FC Bihor

Portarul Răzvan Cutean se află în această perioadă în cantonamentul din Slovenia al celor de la FC Bihor. Tânărul goalkeeper a ajuns în acest an la formația orădeană și a debutat deja în Liga a II-a, fiind considerat unul dintre cei mai promițători portari ai generației sale.

Robert Baba, împrumutat la Progresul Pecica

Și atacantul Robert Baba, un alt produs al fotbalului albaiulian, a făcut pasul spre fotbalul mare. În această vară s-a pregătit cu prima echipă a UTA Arad, însă clubul arădean a decis să îl împrumute la Progresul Pecica pentru a acumula minute la nivel de seniori.

CSM Unirea Alba Iulia a analizat varianta transferului său, însă profilul tactic al echipei reprezintă un obstacol. Antrenorul Alexandru Pelici utilizează în principal jucătorii Under pe posturile din benzi, în timp ce Baba este atacant central.

Cu toate acestea, discuțiile dintre părți continuă, fiind intermediate de impresarul Bogdan Apostu, care colaborează atât cu UTA Arad, cât și cu gruparea din Alba Iulia.

Au cucerit două trofee cu UTA Under 17

Răzvan Cutean și Robert Baba au fost colegi la UTA Arad Under 17, alături de care au avut un sezon de excepție în 2024, câștigând atât Liga Elitelor, cât și Supercupa României.

Sebastian Bran, așteptat la Alba Iulia

Un alt tânăr fotbalist format la Optimum Alba Iulia va ajunge în această perioadă la CSM Unirea. Este vorba despre Sebastian Bran (2008), jucător aflat sub contract cu Universitatea Cluj.

Acesta va fi testat de staff-ul tehnic al formației albaiuliene, după experiențele avute la Metalul Buzău și CSC Șelimbăr.

Se așteaptă și răspunsul lui Gheorghe Grozav

În paralel cu discuțiile pentru jucătorii Under, oficialii CSM Unirea Alba Iulia continuă negocierile pentru revenirea lui Gheorghe Grozav la echipa din orașul natal, după 16 ani.

Internaționalul român este dorit și de Corona Brașov, iar conducerea clubului speră să primească în perioada următoare un răspuns privind o posibilă revenire în tricoul alb-negru.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia