Rămâi conectat

Sport

CSU Alba Iulia a învins Sepsi Sf. Gheorghe și s-a calificat în finala mare a Cupei României la baschet feminin

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

CSU Alba Iulia a realizat o performanţă istorică şi s-a calificat în finala mare a Cupei României la baschet feminin, după ce a depăşit în semifinalele întrecerii pe Sepsi Sf. Gheorghe, meci disputat la Alba Iulia.

Echipa lui Miroslav Popov a câştigat cu scorul 83-63 (22-19, 26-15, 13-15, 25-17) şi urmează să întâlnească în ultimul act, în finală, să joace cu trofeul pe masă, cu învingătoarea din a doua semifinală, ICIM Arad – CSM Târgovişte. “A fost cel mai bun meci de la venirea mea la echipă. Ne-am concentrat mult, au funcţionat ambele compartimente şi sunt foarte mulţumit de ceea ce am realizat“, a declarat fericit Miroslav Popov.

Spectacol pe cinste

Sala Universităţii “1 Decembrie 1918″ a fost plină, printre spectatori numărându-se inclusiv notabilităţi locale şi judeţene, din lumea sportului şi a politicii. Alba a avut meciul în mână încă de la inceput, vizând calificarea, dar şi revanşa, după eşecul aspru din campionat, din urmă cu o lună. Fetele lui Popov au avut iniţiativa şi s-au distanţat încet pe tabelă, îndreptându-se spre o victorie justă.

Scorul a luat proporţii!

CSU n-a avut milă deloc, a apăsat pedala până la fund, conducând la un moment dat categoric în sfertul al doilea (45-28), realizând, poate, cea mai bună prestaţie, tocmai când trebuia, din acest sezon. La pauza mare, amfitrioanele au avut un avantaj liniştitor, 45-31. Punctele CSU au fost înscrise de Amanda Thompson – 28, Ekaterina Abramzon – 16, Becca Tobin – 11, Eniko Laza – 10, Tereza Brantlova – 9, Jovana Vukoje – 5, Alexandra Uiuiu – 4.

”România, România”

Duelul dintre galeriile celor două semifinaliste s-a declanşat în momentul în care suporterii din Sf. Gheorghe au pătruns în sală. Membrii “Gruppo Arnsberg” au scandat în repetate rânduri “România, România”, precum şi “Sabina, Sabina”. Adversitatea a continuat şi la prezentarea echipei Sepsi, numele echiperelor lui Dari Csaba fiind huiduite copios, fanii albaiulieni fiind sprijiniţi şi de suporterii veniţi de la Arad. N-au lipsit nici majoretele, sau spectacolul cu confetti oferit de albaiulieni.

Replica imnului secuiesc şi conflict la final

Dacă la imnul de stat al României fanii din Sf. Gheorghe au tăcut mâlc, în schimb, au intonat ulterior, unii cu mâinile în dreptul inimii… imnul Ţării Secuilor, ce s-a auzit în premieră în Alba Iulia, în Sala Universităţii “1 Decembrie 1918″. Spre sfârşitul jocului, suporterii secui au avut o tentativă de a afişa steagul Ţării Secuilor, moment în care s-a declanşat un conflict cu unii dintre suporterii albaiulieni, iritaţi de gest.

Dan Fleşeriu şi-a studiat viitoarea echipă!

Dan Fleşeriu (CSM Satu Mare) şi Dan Ionescu (Danzio) Timişoara au fost tehnicienii prezenţi la semifinalele Cupei. Primul dintre aceştia este văzut drept viitorul antrenor al echipei CSU Alba Iulia de la vară, Fleşeriu fiind dorit în mai multe rânduri la cârma studentelor, prim prisma relaţiilor excelente cu rectorul Daniel Breaz. Răspunsul tehnicianului văzut drept succesorul lui Popov a fost unul enigmatic: “Poate că va fi una dintre cele 4 semifinaliste, n-ar fi rău“, a spus Fleşeriu.

Marţi, ora 19.45, finala mare!

Programul întrecerii: *marţi, 2 aprilie: finala mică (ora 17.15), finala mare (ora 19.45). Miercuri, 3 aprilie, de la ora 19.30, va fi pentru al doilea an consecutiv, la Alba Iulia, meciul stelelor, All Star Game feminin (cu excepţia finalei mici, jocurile vor fi transmise în direct de DigiSport).

Trei zile de baschet la Alba Iulia

Fără îndoială că Alba Iulia poate fi etichetată drept Capitala baschetului feminin autohton, aici, timp de trei zile, urmând a se da ora exactă în acest sport. Final Four-ul Cupei României (luni, 1 aprilie şi marţi, 2 aprilie), alăturat cu All Star Game 2013 (miercuri, 3 aprilie), reprezintă evenimentul sportiv al anului 2013 în Cetatea Marii Uniri, dar şi punctul de atracţie al fanilor din ţară. Se anunţă un spectacol de gală, pentru că vor fi prezente cele mai importante jucătoare din Liga Naţională, cu preponderenţă „straniere.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

Antrenorul Dragoș Militaru, după ratarea promovării în liga a 2-a: „Nu meritam mai mult, nu am avut nicio șansă, au fost mult mai buni!”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a pierdut sâmbătă barajul de promovare în Liga 2, 0-2 (0-1), în deplasare cu SC Popești-Leordeni, echipă care a realizat o promovare istorică, în premieră în eșalonul secund.

Decepția unui nou sezon ratat, asta după o prestație dezamăgitoare în confruntarea decisivă, este explicată de Dragoș Militaru, după un al doilea eșec din mandatul pe banca „alb-negrilor”

„Am pierdut o finală din care nu știu dacă meritam mai mult. Am avut o singură, hai două ocazii mai mari. Cred că am fost depășiți de miză, nu pot să-mi dau seama.

La cum am arătat meciul, am întâlnit cea mai bună echipă din partea a doua a sezonului. Pierdeam majoritatea duelurilor, mi s-a părut o echipă care era din altă ligă. Nu am putut mai mult, au fost mult mai buni, tranziții rapide, nu au greșit nimic, erau foarte siguri, mult peste noi azi, din toate punctele de vedere.

Nu am avut nicio șansă, cu toate schimbările, au fost puține realizări. Promovarea s-a pierdut astăzi, în această partidă, mă așteptam la mai mult, chiar dacă au fost două meciuri în deplasare. Suporterilor le mulțumim că au fost alături de noi în număr mare. Sunte dezamăgiți, și noi și ei. Viața merge înainte, trebuie să strângem rândurile, să ne ne îmbunătățim și sperăm să fim mai buni”, a spus Dragoș Militaru, extrem de realist după înfrângerea fără niciun dubiu.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

CSL Ștefăneștii de Jos, scandal după promovarea în Liga a 2-a: Ilfovenii sunt acuzați de fals în acte, documente antedatate și o decizie de depunctare ascunsă de FRF

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Gazeta Sporturilor a publicat, în cursul serii de sâmbătă, un articol care aruncă în aer promovarea directă în Liga a 2-a reușită de CSL Ștefăneștii de Jos, care ar fi comis o serie de ilegalități de care nu este străină nici SC Popești-Leordeni, învingătoare cu scorul de 2-0 (1-0) în barajul decisiv disputat cu CSM Unirea Alba Iulia.

În cele ce urmează vă prezentăm articolul acuzator la adresa grupării ilfovene!

Un scandal de proporții amenință să zguduie promovarea în Liga 2 a celor de la CSL Ștefăneștii de Jos. Clubul ilfovean este acuzat că ar fi folosit documente antedatate pentru a demonstra achitarea unor datorii către un fost jucător, în timp ce o decizie de depunctare emisă de Federația Română de Fotbal nu a fost făcută publică pe site-ul oficial al forului.

E scandal imens cu CSL Ștefăneștii de Jos, una dintre cele patru echipe promovate direct în Liga 2 din cele patru serii ale play-off-ului de Liga 3! Motivul? Conducerea clubului este acuzată de fals în acte și folosirea unor documente antedatate.

Federația Română de Fotbal decide interzicerea dreptului de a mai transfera jucători și obligarea la plata datoriilor către un jucător al echipei, însă „uită” să comunice decizia pe site-ul oficial al FRF.

• Acte false și documente oficiale antedatate la CSL Ștefăneștii de Jos?

Sunt probleme foarte mari în birourile Federației Române de Fotbal. GSP.ro a intrat în posesia unor informații care pot da peste cap noul sezon de Liga 2. Și asta după ce CSL Ștefăneștii de Jos, una dintre cele patru echipe promovate direct, a fost depunctată și i s-a interzis dreptul de a mai efectua transferuri.

Totul după ce conducerea clubului, sub semnătura președintelui George Daniel Bozieru, l-ar fi păcălit pe jucătorul David-Andrei Dănăilă (20 de ani, fundaș) să semneze documente de plată care ulterior ar fi fost antedatate de către club.

Informațiile sunt că acordul de plată și chitanțele au fost semnate pe 4 iunie, la Băneasa Mall, acolo unde jucătorul a fost convocat de către primarul comunei Ștefăneștii de Jos, Virgiliu Mircea Daniel Gheorghiță.

• Acuzații de fals în acte la nou-promovată » Documente antedatate și o decizie de depunctare ascunsă de FRF!

David-Andrei Dănăilă (încercuit, cu numărul 13) a fost convocat la echipele naționale de juniori

CSL Ștefăneștii de Jos, depunctată de FRF! Decizia ascunsă

„Întâlnirea a avut loc într-un centru comercial din nordul Bucureștiului, iar jucătorul a fost forțat și obligat să semneze documente care să justifice plata unor sume de bani la termen. Acesta a primit cinci documente pe care le-a semnat, știind că își pune semnătura pe niște documente false”, susțin surse din anturajul jucătorului.

Totul vine la o zi după ce Comisia de Disciplină a FRF i-a dat dreptate jucătorului David-Andrei Dănăilă, constatând că nu și-a primit la timp restanțele financiare din partea clubului, iar CSL Ștefăneștii de Jos a fost sancționată.

Într-un document semnat și ștampilat de Elena Cochet se arată clar că FRF sancționează „CSL Ștefăneștii de Jos cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători (…) și scăderea de puncte (…), respectiv depunctarea cu două puncte pentru perioada 13.05.2026 – 27.05.2026”.

• Acuzații de fals în acte la nou-promovată » Documente antedatate și o decizie de depunctare ascunsă de FRF!

Decizia de pe 3 iunie a Comisiei de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal

Cum se apără președintele Bozieru: „Ce susține el e problema lui…”

Contactat de Gazetă, președintele George Daniel Bozieru a răspuns apelurilor, spunând: „M-ați prins la o nuntă. Eu sunt în concediu de săptămâna trecută, iar vineri îmi reiau activitatea în mod normal.”

După ce i-a fost prezentat motivul discuției telefonice, acesta a oferit un punct de vedere:

„Dacă jucătorul susține că a semnat documente antedatate, asta nu îl exonerează de necunoașterea legii. Se poate îndrepta către organele de cercetare penală, pentru că vorbim despre o posibilă infracțiune”, a declarat Bozieru.

• Acuzații de fals în acte la nou-promovată » Documente antedatate și o decizie de depunctare ascunsă de FRF!

George Bozieru, în trecut în organigrama lui Dinamo

„Eu nu vreau să comentez și nu vreau să intru într-un conflict cu jucătorul Dănăilă. Dacă a existat o întâlnire cu cineva din conducerea clubului… Nu știu dacă a fost domnul primar. Dar chiar nu știu. Dacă a existat o întâlnire, aceasta a avut loc pentru semnarea unei declarații unice prin care jucătorul să recunoască recuperarea creanțelor din partea clubului”, a mai explicat George Daniel Bozieru.

„Noi am făcut plata către jucător. Ce susține el e problema lui. V-am spus că nu vreau să intru într-un conflict. Au existat întârzieri de plată către acesta, însă și-a primit toți banii. Chiar nu am ce să mai comentez pe marginea acestui subiect”, a închis dialogul.

• Jucătorul reclamă falsul: „Date anterioare datei reale a semnării”

Mai mult, decizia prin care CSL Ștefăneștii de Jos a fost sancționată cu două puncte în cadrul ședinței Comisiei de Disciplină nu a fost făcută publică de FRF pe site-ul oficial. În schimb, jucătorul și clubul au primit această informare, care a fost „uitată” la publicare.

În plus, David-Andrei Dănăilă a trimis o notă scrisă Comisiei pe 5 iunie. Acesta solicită:

„Vă solicit, în mod expres, ca Hotărârea Comisiei de Disciplină din data de 03.06.2026 să nu fie modificată și nici revizuită, întrucât acordul de plată și chitanțele care vor fi (sau au fost) prezentate de clubul debitor – purtând datele de 15.05.2026, 18.05.2026 și 29.05.2026 – au fost, în realitate, semnate de subsemnatul abia la data de 04.06.2026, ulterior pronunțării hotărârii de sancționare”.

Dănăilă a mai precizat că „nu sunt de acord cu antedatarea acestor înscrisuri, în sensul în care documentele mi-au fost prezentate spre semnare purtând date anterioare datei reale a semnării”, dar și că:

„Refuz în mod expres să particip la orice formă de încălcare a regulamentelor sportive prin semnarea unor înscrisuri cu o dată care nu corespunde realității faptice, motiv pentru care înțeleg să aduc această împrejurare la cunoștința Comisiei, pentru deplina sa informare”.

Confirm că am încasat sumele menționate în cele trei chitanțe (5.000 lei, 5.000 lei și, respectiv, 2.000 lei – în cuantum total de 12.000 lei); precizez însă că plata efectivă s-a realizat integral la data de 04.06.2026, astfel cum am arătat și verbal în fața Onoratei Comisii

• David-Andrei Dănăilă, fost jucător CSL Ștefăneștii de Jos

„El e un frustrat! N-are echipă de șase-șapte luni”

Președintele George Daniel Bozieru a revenit după ce a văzut documentul trimis Comisiei de către fostul jucător.

„Eu cred că este vorba doar despre răutate. Domnule, el a scris un document cu mâna lui, pe care l-a semnat pe 4 iunie, în care spune clar că a primit întreaga sumă în condițiile și la termenul stabilit prin acordul de plată. Despre ce vorbim?”, a declarat Bozieru.

„A scris și a semnat cu mâna lui. Plata s-a făcut în termenul prevăzut de lege. Nu există datorii către niciun jucător și îmi doresc să nu mai existe niciodată. El este frustrat că, la 20 de ani, nu are echipă de șase-șapte luni și are mult prea mult timp liber!”, a mai spus acesta.

• Acuzații de fals în acte la nou-promovată » Documente antedatate și o decizie de depunctare ascunsă de FRF!

Nota semnată de David-Andrei Dănăilă, conform celor de la CSL Ștefăneștii de Jos

În încheiere, Bozieru a afirmat: „Din punctul nostru de vedere, este un subiect închis și vom vedea pe 17 iunie ce decizie va lua Comisia de Disciplină. Noi sperăm și sunt sigur că nu vom fi depunctați și vom rămâne în Liga 2, pentru că am promovat pe teren. Dacă, ipotetic, depunctarea va rămâne în vigoare, vom vedea ce se va întâmpla. S-ar putea rejuca toate barajele.”

• Popești-Leordeni s-a implicat în speță, dar între timp a promovat

Dacă Comisia de Disciplină va menține depunctarea de două puncte, CSL Ștefăneștii de Jos nu ar mai promova direct, iar locul ei ar urma să fie luat de Popești-Leordeni, care astăzi și-a asigurat promovarea prin intermediul barajului, după 2-0 cu CSM Unirea Alba Iulia.

Mai departe, barajul ar avea loc din nou, cu Ștefăneștii de Jos în locul celor de la Popești-Leordeni.

Acesta este motivul pentru care reprezentanții clubului Popești-Leordeni au intervenit în disputa dintre CSL Ștefăneștii de Jos și David-Andrei Dănăilă. Aceștia au transmis un memoriu de trei pagini Federației Române de Fotbal.

Printre cele mai importante solicitări ale clubului:

„Subscrisa cunoaște întreaga situație de fapt referitoare la sancțiunea de depunctare deja adoptată, precum și contextul în care jucătorul Dănăilă David-Andrei a semnat documentele de confirmare a încasării drepturilor bănești.

Precizăm că, în legătură cu faptele de mai sus, a fost formulată plângere penală privind infracțiunile săvârșite, transmisă prin canalele electronice de comunicare ale parchetului competent. La acest moment nu deținem încă numărul de înregistrare, urmând a-l comunica Onoratei Comisii de îndată ce ne va fi atribuit.

Subliniem că este esențial ca, prin valorificarea unor înscrisuri ce nu corespund realității faptice, să nu se ajungă la săvârșirea ori perpetuarea altor fapte de natură penală și nici la încălcarea regulamentelor sportive, motiv pentru care solicităm Onoratei Comisii să dea dovadă de maximă prudență în aprecierea documentelor depuse de clubul debitor”.

Amintim că toate rezultatele și clasamentele trebuie omologate în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal. Practic, situația privind a cincea promovată este în acest moment în aer!

 

Sursa: Gazeta Sporturilor


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia