De mâine, 23 decembrie, se va putea circula pe Autostrada A1 între Lugoj și Nădlac fară oprire

Îndosariat în: Actualitate |

autostrada-a1-timisoara-lugojO comisie a CNADNR a făcut primele verificări pe lotul 2 al Autostrăzii A1 între Timișoara și Lugoj și nu a identificat deficiențe de construcție.

În aceste condiții, dacă nu apar probleme de ultimă oră, circulația va fi deschisă cel mai probabil miercuri, 23 decembrie. Lotul 2 de pe Autostrada Timișoara –Lugoj va fi deschis circulației cu aproape șapte luni înainte de termenul contractual. Astfel, A 1 Lugoj –Nădlac 2 va deveni a treia autostradă din România care depășește lungimea de 100 de kilometri fără întrerupere.

Consorţiul Tirena Scavi – Societa Italiana per Condotte D’Acqua a câștigat, în 2013, licitaţia pentru tronsonul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj, cu o lungime de 25,6 kilometri. Lucrările propriu-zise au început în ianuarie 2014, cu termen de finalizare în iulie 2016. Realizarea acestui tronson de autostradă a costat 423 milioane de lei, fără TVA, sursa de finanţare fiind, în proporție de 85%, Fondul de Coeziune (POS-T), restul banilor provenind de la bugetul de stat. Pe această autostradă există un nod rutier, la Topolovățu Mare, și vor fi deschise două benzinării și două parcări de scurtă durată. Primul tronson al autostrăzii Timișoara – Lugoj, care are numai zece kilometri, a fost deschis în octombrie 2012, tot cu șase luni înainte de termen.

sursa: debanat.ro

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.