Debutul cu stângul pentru antrenorul Adrian Bicheşi: „U” Cluj – Unirea Alba Iulia 3-1 (2-0)

Îndosariat în: Sport |

Unirea Alba Iulia a disputat, astăzi, primul amical sub comanda noului antrenor Adrian Bicheşi, în deplasare cu „U” Cluj, liderul Seriei a 5-a din eşalonul terţ impunându-se cu scorul de 3-1 (2-0)

„Șepcile roșii” au deschis rapid scorul, marcând în primele 10 minute prin Hațiegan (5) și Salcău (7), împotriva unei formații ce a mizat în primul unsprezece pe italianul Marco De Marco (singura noutate din efectiv). După pauză, echipa condusă de Adrian Falub a mai înscris prin Greu (55), jocul din actul secund disputându-se la lumina reflectoarelor. În minutul 90, „căpitanul” Selagea a realizat golul de onoare, transformând un penalty.

Au evoluat formațiile: „U” Cluj: Dinu – Chiș, Onicaș, Cordoș, Manu – Saroși, Miholca – Hordouan, Salcău, Hațiegan – Lemnaru (prima repriză); Albuț – Takacs, Onicaș, Telcean, Chiș – Florescu, Greu – Micaș, Ursu, Ene – D. Goga (actul secund), a mai intrat Văsălie.

Unirea Alba Iulia: Căt. Suciu – Boboia, Man, Scrob, Al. Giurgiu – I. Grozav, De Marco – Lăsconi, Schiau, Davidaș – A. David (mitanul inaugural); Petric – S. Fulea, N. Rus, Onacă, Matei – Goguța, Selagea – F. Morar, Captiu, B. Ștef – S. Iacșa (după pauză), plus M. Oprea și Cr. Păcurar. Nu au intrat Vîjdea și Tat

Uniriştii şi-au creionat programul de pregătire ce cuprinde un stagiu centralizat în perioada 2-10 februarie, la domiciliu şi un număr de şase partide amicale: „U” Cluj, în 31 ianuarie (în deplasare), CIL Blaj (3 februarie, ora 11.00, pe „CIL”), Sportul Petreşti (10 februarie), CS Hunedoara – o dublă (17 şi 24 februarie) şi CNS Cetate Deva (21 februarie). În acelaşi context, menţionăm că “U” Cluj va mai disputa două teste cu conjudeţene colege de serie, întâlnind Metalurgistul Cugir (miercuri, 7 februarie, ora 12.00, “Parcul Babeş”) şi Industria Galda (duminică, 11 februarie, ora 13.00, pe “Cluj Arena”), dar şi pe CS Ocna Mureş (vineri, 23 februarie, ora 14.00).

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro