Rămâi conectat

Politică

Deputatul Călin Potor s-a înscris în PSD Alba: „Am fost exclus din PNL, nu am nicio demisie dată”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

potor-si-dirzu-psd-albaFostul deputat PNL Călin Potor deţine și funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene şi municipale a PSD Alba.

Preşedintele PSD Alba Ioan Dîrzu, a anunţat astăzi oficial că deputatul Călin Potor va activa începând de astăzi în grupul social democraţilor. Călin Potor a spus că a venit în PSD pentru a-şi duce promisiunile până la capăt, pentru că românii au pus ştampila pe USL, iar acesta a fost un motiv pentru care a votat Guvernul Ponta III.

„Am luat decizia de a vota guvernul Ponta pentru că în sufletul meu rămâne şi va rămâne întotdeauna Crin Antonescu preşedinte şi Victor Ponta premier. Am intrat în casele românilor spunându-le că cei doi vor păstori ţara, că împreună vrem să scăpăm de Traian Băsescu şi de porcăriile pe care le face. Decizia mea am comunicat-o  oamenilor cu care am lucrat”, a spus Călin Potor, în cadrul unei conferinţe a PSD Alba.

Călin Potor a condamnat şi alianţa PDL-PNL, de la nivelul Consiliului Judeţean Alba, acesta fiind un motiv pentru care nu a apărut prea des în presă, dar a dat asigurări că de acum încolo „vă veţi sătura de figura mea”.

„Nu pot să spun că sunt mândru şi fericit că la guvernare a venit UDMR-ul. Am tot respectul faţă de miniştri puşi de UDMR. Vizavi de trecerea mea la PSD, mi-a fost mirare să vad reacţiile de la Alba, „fripturist şi traseist”. Dintr-o dată am devenit gunoi. Eu nu voi mai vorbi urât, nu voi mai eticheta pe nimeni, un limbaj chiar dacă e mai colorat e ok, dar un limbaj care să aducă cuvinte urâte nu-mi este pe plac”, a mai spus Călin Potor.

Călin Potor s-a arătat nemulţumit de discuţiile şi „cuvintele murdare” de pe forumurile ziarelor online. Acesta este de părere că o formă normală de comunicare ar fi ca cei care comentează să nu o mai facă sub formă de anonimat pentru că orice material apărut în presă vine însoţit de jignirile cititorilor.

„Am venit aici să-mi duc promisiunile până la capăt. Electoratul poate să-mi spună dacă am greşit sau nu. Nu forumurile din presa de pe internet. Numai cuvinte urâte sunt aruncate acolo. Poate ar trebui gândită o altă variantă de discuţii la forumurile articolelor apărute în presă. Oricine ce ar spune, suntem jigniţi şi suntem făcuţi praf. Ar trebui găsită o modalitate prin care şi comunicarea de acest gen să intre în parametrii înalţi”, a mai spus acesta.

Întrebat de jurnalişti dacă va candida la Primăria municipiului Alba Iulia, Călin Potor a spus că este prematur să discute despre acest subiect. „Este prematur să discutăm despre Primăria Albei Iulia, primele rezultatele sunt cele de la europarlamentare după care vor urma prezidenţialele”, a spus acesta, care îşi doreşte ca Alba să fie pe primul loc la europarlamentare şi un preşedinte din partea PSD, în urma alegerilor din toamnă.

Înainte de conferinţa de presă, partea feminină prezentă la conferinţă a primit garoafe din partea deputaţilor Potor şi Dîrzu.




Politică

Guvernul Ilie Bolojan a căzut la votul din Parlament. Moțiunea de cenzură PSD – AUR a fost adoptată

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Moțiunea de cenzură, depusă de AUR și PSD pentru demiterea guvernului Bolojan, a fost adoptată de Parlament cu 281 de voturi pentru, 4 împotrivă și 6 voturi anulate, în ședința comună de marți, 5 mai 2026. 

Scorul obținut la vot se apropie de recordul stabilit în 2021, când Guvernul Florin Cîțu a fost demis tot cu 281 de voturi. Diferența este că, atunci, nu s-a înregistrat niciun vot împotrivă. În ultimele zile, AUR și PSD, dar și PNL și USR au negociat la sânge fiecare vot, promițând diverse favoruri celor vizați.

România intră într-o perioadă de tranziție guvernamentală: Executivul rămâne la conducerea administrativă curentă, dar fără capacitatea de a lansa politici noi, iar formarea unei noi majorități devine miza principală a următoarei perioade.

Căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură deschide imediat procedura constituțională pentru formarea unui nou Executiv, dar nu duce automat la alegeri anticipate.

• Lista premierilor demiși prin moțiune de cenzura, după 1989

Emil Boc (PDL) în 2009 – primul guvern demis prin moțiune de cenzură, după 295 de zile de mandat.

Mihai Răzvan Ungureanu (PDL) în 2012 – cel mai scurt mandat postdecembrist, doar 78 de zile.

Sorin Grindeanu (PSD) în 2017 – caz unic, demis de propriul partid.

Viorica Dăncilă (PSD) în 2019 – înlăturată de o coaliție largă a opoziției.

Ludovic Orban (PNL) în 2020 – demis după asumarea răspunderii pe legea alegerilor.

Florin Cîțu (PNL) în 2021 – record absolut de voturi pentru demitere.

Ilie Bolojan (PNL) în 2026 – al optulea premier căzut prin moțiune, într-un vot covârșitor.




Citește mai mult

Politică

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru „Propagandă Legionară”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Judecătoria Sectorului 1 a respins astăzi, 9 decembrie 2025, toate cererile şi excepţiile ridicate de avocaţii fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu şi a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.

Decizia a fost luată de judecătorul de cameră preliminară Alexandru Bărbulescu, însă hotărârea nu este definitivă.

Ce arată minuta instanței

„Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Georgescu Călin ca neîntemeiate. Constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2226/221/P/2023/d1 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 01.07.2025, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 02.07.2025, sub nr. de dosar 24185/299/2025, privind pe inculpatul Georgescu Călin, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale). Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei faţă de inculpatul Georgescu Călin. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii”, se arată în minuta instanţei.

Acuzațiile împotriva lui Georgescu

Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).

Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:

• mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;

• necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces;

• glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi;

• ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin;

• cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou naţional şi reproducând, prin imitaţie, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale şi efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 2 octombrie 2021.

„Consecvenţa sa ideologică pro-legionară”

„În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa”, susţin procurorii.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia