Politică
Deputatul Clement Negruţ, despre Convenţia PDL: “Categoric există suspiciunea de fraudă!”
Desemnarea lui Vasile Blaga ca președinte al PDL, în cadrul Convenției Extraordinare de ieri, a provocat nemulțumiri în rândul susținătorilor Elenei Udrea. Aceștia suspicionează că procesul de votare nu a decurs în mod corect influențând rezultatul alegerilor.
Unul dintre cei implicați direct în supravegherea și numărarea voturilor a fost deputatul de Alba Clement Negruț, care a declarat încă din campania electorală internă că susține moțiunea ”Noul PDL. O nouă Românie”, cu care a candidat Elena Udrea.
Acesta a declarat:
”Convenția de ieri mi-a lăsat un gust amar. Pentru prima dată în cariera mea politică din cadrul PDL mi-a fost rușine de ce s-a întâmplat în sală (n.r. delegați care au reacționat prin huiduieli și chiar înjurături la anunțarea rezultatului). A fost un adevărat circ făcut de Comisia de organizare a alegerilor. Categoric există suspiciunea de fraudă. Eu am fost în comisia de numărare a voturilor și am văzut modul în care s-au desfășurat lucrurile în acea comisie. Ca o concluzie, am ratat șansa de a avea un Partid Democrat-Liberal coerent”, a spus Negruț.
Acesta a precizat că din județul Alba au fost între 30 și 50 de delegați care au votat pentru Elena Udrea subliniind faptul că asupra lor nu s-au făcut niciun fel de presiuni: ”A fost opțiunea lor, oamenii și-au făcut datoria. S-a scris că am dormit și am luat masa la unul dintre hotelurile lui Cocoș. Este eronat! Eu așa ceva nu fac. Am unde să locuiesc și să mănânc în București și nici alți oameni din anturajul meu sau oameni care sunt lângă mine nu au făcut acest lucru”.
În opinia sa în acest moment nu se pune problema unor demisii din partid, lăsând totuși să se înțeleagă că acestea s-ar putea produce dacă Vasile Blaga nu reușește să gestioneze situația: ”Eu cred că din momentul acesta trebuie să analizăm la rece ceea ce s-a întâmplat. Deși a fost o victorie asupra căreia, în opinia mea planează suspiciuni, așteptăm ca cel care a câștigat să se așeze la masă cu toți cei care iubesc partidul acesta și să vedem ce avem de făcut. Dacă nu, vom vedea fiecare cum ne croim mai departe drumul în viață”.
Referitor la mesajul transmis de președintele Traian Băsescu după aflarea rezultatului alegerilor Clement Negruț a spus: ”Este o reacție normală a unui om care a făcut din acest partid un partid mare, la faptul că asupra unui partid de o asemenea importanță planează asemenea suspiciuni”.
Potrivit deputatului de Alba ”jocurile au fost încheiate”, în momentul în care s-a plecat cu urnele din sala în care s-a desfășurat Convenția și în ciuda contestațiilor rezultatul este definitiv: ”În opinia mea, din puctul de vedere al alegerilor nu mai are ce să se schimbe, dar probabil se vor întâmpla multe lucruri în următoarea perioadă”, a încheiat Negruț.
Politică
Guvernul Ilie Bolojan a căzut la votul din Parlament. Moțiunea de cenzură PSD – AUR a fost adoptată
Moțiunea de cenzură, depusă de AUR și PSD pentru demiterea guvernului Bolojan, a fost adoptată de Parlament cu 281 de voturi pentru, 4 împotrivă și 6 voturi anulate, în ședința comună de marți, 5 mai 2026.

Scorul obținut la vot se apropie de recordul stabilit în 2021, când Guvernul Florin Cîțu a fost demis tot cu 281 de voturi. Diferența este că, atunci, nu s-a înregistrat niciun vot împotrivă. În ultimele zile, AUR și PSD, dar și PNL și USR au negociat la sânge fiecare vot, promițând diverse favoruri celor vizați.
România intră într-o perioadă de tranziție guvernamentală: Executivul rămâne la conducerea administrativă curentă, dar fără capacitatea de a lansa politici noi, iar formarea unei noi majorități devine miza principală a următoarei perioade.
Căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură deschide imediat procedura constituțională pentru formarea unui nou Executiv, dar nu duce automat la alegeri anticipate.
• Lista premierilor demiși prin moțiune de cenzura, după 1989
Emil Boc (PDL) în 2009 – primul guvern demis prin moțiune de cenzură, după 295 de zile de mandat.
Mihai Răzvan Ungureanu (PDL) în 2012 – cel mai scurt mandat postdecembrist, doar 78 de zile.
Sorin Grindeanu (PSD) în 2017 – caz unic, demis de propriul partid.
Viorica Dăncilă (PSD) în 2019 – înlăturată de o coaliție largă a opoziției.
Ludovic Orban (PNL) în 2020 – demis după asumarea răspunderii pe legea alegerilor.
Florin Cîțu (PNL) în 2021 – record absolut de voturi pentru demitere.
Ilie Bolojan (PNL) în 2026 – al optulea premier căzut prin moțiune, într-un vot covârșitor.
Politică
Călin Georgescu, trimis în judecată pentru „Propagandă Legionară”
Judecătoria Sectorului 1 a respins astăzi, 9 decembrie 2025, toate cererile şi excepţiile ridicate de avocaţii fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu şi a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.

Decizia a fost luată de judecătorul de cameră preliminară Alexandru Bărbulescu, însă hotărârea nu este definitivă.
Ce arată minuta instanței
„Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Georgescu Călin ca neîntemeiate. Constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2226/221/P/2023/d1 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 01.07.2025, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 02.07.2025, sub nr. de dosar 24185/299/2025, privind pe inculpatul Georgescu Călin, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale). Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei faţă de inculpatul Georgescu Călin. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii”, se arată în minuta instanţei.
Acuzațiile împotriva lui Georgescu
Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).
Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:
• mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
• necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces;
• glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi;
• ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin;
• cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou naţional şi reproducând, prin imitaţie, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale şi efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 2 octombrie 2021.
„Consecvenţa sa ideologică pro-legionară”
„În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa”, susţin procurorii.
-
Sportacum o lunăPreședintele Mihai Dăscălescu și antrenorul Dragoș Militaru, dați afară de la CSM Unirea Alba Iulia
-
Actualitateacum o săptămânăSTP Alba Iulia anunță suspendarea totală a transportului public din 11 iulie 2026: Autobuzele rămân fără combustibil. Vor fi afectate și cursele din AIDA-TL
-
Administrațieacum 4 săptămâniPrimarul Gabriel Pleșa a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență: „Dacă STP nu reia cursele, vom aduce temporar un alt operator de transport”
-
Actualitateacum o lunăSalariile a peste 200 de angajați de la STP nu au mai fost plătite, după refuzul Municipalității de a mai plăti compensația contractuală
-
Administrațieacum 3 săptămâniPrimăria Alba Iulia, după ce a ridicat automatele de bilete din stațiile de autobuz: „Un pas necesar pentru ca cetățenii să poată beneficia de un sistem modern de transport public”
-
Administrațieacum 2 săptămâniAutovehiculele murdare, în vizorul autorităților din Alba Iulia. Amenzi de până la 5.000 de lei, prevăzute în noul regulament al Municipiului
-
Administrațieacum 2 săptămâniGabriel Pleșa: „STP Alba Iulia a primit amenzi de peste 300.000 de lei pentru nereluarea transportului public”
-
Sportacum o lunăCSM Unirea Alba Iulia a depus memoriu la TAS în legătură cu CSL Ștefăneștii de Jos și stabilirea celei de-a cincea echipe promovate în Liga a 2-a