Politică
Deputatul PMP, Clement Negruț, afirmă că în noul PNL, nu miroase a bine…
O spun cu foarte mare părere de rău: Am avut din nou dreptate. Da, am avut dreptate când am simţit acea amărăciune în suflet când s-a semnat actul de dispariţie al PDL-ului. Acum simt din nou o amărăciune şi mai mare când PNL-ul dansează pe mormântul a ceea ce a fost odată PD-ul.
În 7 octombrie 2014 spuneam că nu pot să cred, că PDL, că PD-ul, partidul care m-a format ca politician nu mai există. Nu puteam înțelege cum dispare un partid curajos, construit cu multă trudă, renăscut din cenușă sub conducerea lui Traian Băsescu, partidul care a dat preşedintele ţării timp de două mandate, partidul care a fost la guvernare aproape 10 ani în perioade diferite şi care a avut premier. PDL a dispărut fiind vândut de Blaga şi de cei din jurul său. Spuneam atunci, iar acum s-a confirmat: liberalii au trădat şi vor mai trăda. În 2007 ne-au aruncat de la guvernare, după ce în 2004 i-am făcut oameni, când nici în visele lor de la Brătianu încoace nu mai sperau să ajungă să aibă prim ministru.
După anihilarea PDL-ului, acum unul din liderii liberalilor, domnul Atanasiu scapă porumbelul şi dă pe față starea de fapt din actualul PNL: „Noi, fără PD nu câștigam preşedintele. Ne-am ţinut de nas şi am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deştept chiar dacă în unele judeţe: Alba, Bistrița e un puţin altfel. Un lucru deştept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la preşedinție al partidului şi ei ne-au dat sediul (râsete), locaţia în care să funcţionăm. Gândiţi-vă că avem 28 de judeţe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obţine. Eu vă spun că le-am dat şi iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă! Nu e corect deloc, dar n-am nicio reţinere. Nu-i corect, dar dacă mâine ai prim-ministrul poţi face ce vrei şi ai tot. Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Sa fie foarte clar! A fost şi va fi al nostru. Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că dacă pleacă mâine îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân şi nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu şi cu lacu.…Îmi fac un bine dacă pleacă…Nu o sa plece, nu-s proşti. O sa convieţuim cu ei. Liderii lor o sa dispară rând pe rând!.”
Am spus-o şi în 2014 şi le-o spun și acum celor care s-au intitulat cândva lideri ai PDL-ului: V-aţi vândut, domnilor, pe ,,30 de arginţi,,!
Mă gândesc acum la anumite persoane care se arătau gata să-şi scape lama briciului pe vene, susţinând sus şi tare că nu vor pleca din acest partid, că ei vor fi cei care vor stinge lumina, că vor pleca din politică dacă PDL dispare. PDL a dispărut, oameni buni! L-aţi distrus! Acum îi este batjocorit numele şi voi care aţi stat cândva sub sigla lui. Dragi prieteni lideri ai PD aşteptaţi şă dispăreţi aşa cum spune domnul Atanasiu ? Domnule Mircea Hava de ce tăceţi mâlc şi nu spuneţi nimic despre adevărul răsuflat de ,,colegul” Atanasiu? Aţi pus batista pe ţambal. Liberalii s-au ţinut de nas pentru fuziunea cu PDL-ul, spun ei. Dar în perioada de convieţuire cu PSD-ul nu au fost nevoiţi să-şi bage formol în nas? Îi întreb eu.
Mă felicit pentru decizia mea din 2013, cand am ,,mirosit” trădarea ce a urmat şi am construit un partid din spiritul PD–ului de altă dată. Am rămas lângă cel care a fost şi va rămâne politicianul etalon pentru pedelişti şi nu numai – Traian Băsescu. Am reuşit totodată să salvăm şi alte elemente de identitate ale vechiului PDL, care descriu spiritul pe care l-a salvat PMP.
Acum îi rog din nou pe toţi pedeliştii, pe toţi cei care se declară ,,băsişti” să vină alături de PMP. Aici este locul vostru, dragi colegi, aici este viitorul nostru comun. Noi vom schimba România în bine.
Președinte PMP Alba,
deputat Clement Negruț
Politică
Guvernul Ilie Bolojan a căzut la votul din Parlament. Moțiunea de cenzură PSD – AUR a fost adoptată
Moțiunea de cenzură, depusă de AUR și PSD pentru demiterea guvernului Bolojan, a fost adoptată de Parlament cu 281 de voturi pentru, 4 împotrivă și 6 voturi anulate, în ședința comună de marți, 5 mai 2026.

Scorul obținut la vot se apropie de recordul stabilit în 2021, când Guvernul Florin Cîțu a fost demis tot cu 281 de voturi. Diferența este că, atunci, nu s-a înregistrat niciun vot împotrivă. În ultimele zile, AUR și PSD, dar și PNL și USR au negociat la sânge fiecare vot, promițând diverse favoruri celor vizați.
România intră într-o perioadă de tranziție guvernamentală: Executivul rămâne la conducerea administrativă curentă, dar fără capacitatea de a lansa politici noi, iar formarea unei noi majorități devine miza principală a următoarei perioade.
Căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură deschide imediat procedura constituțională pentru formarea unui nou Executiv, dar nu duce automat la alegeri anticipate.
• Lista premierilor demiși prin moțiune de cenzura, după 1989
Emil Boc (PDL) în 2009 – primul guvern demis prin moțiune de cenzură, după 295 de zile de mandat.
Mihai Răzvan Ungureanu (PDL) în 2012 – cel mai scurt mandat postdecembrist, doar 78 de zile.
Sorin Grindeanu (PSD) în 2017 – caz unic, demis de propriul partid.
Viorica Dăncilă (PSD) în 2019 – înlăturată de o coaliție largă a opoziției.
Ludovic Orban (PNL) în 2020 – demis după asumarea răspunderii pe legea alegerilor.
Florin Cîțu (PNL) în 2021 – record absolut de voturi pentru demitere.
Ilie Bolojan (PNL) în 2026 – al optulea premier căzut prin moțiune, într-un vot covârșitor.
Politică
Călin Georgescu, trimis în judecată pentru „Propagandă Legionară”
Judecătoria Sectorului 1 a respins astăzi, 9 decembrie 2025, toate cererile şi excepţiile ridicate de avocaţii fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu şi a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.

Decizia a fost luată de judecătorul de cameră preliminară Alexandru Bărbulescu, însă hotărârea nu este definitivă.
Ce arată minuta instanței
„Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Georgescu Călin ca neîntemeiate. Constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2226/221/P/2023/d1 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 01.07.2025, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 02.07.2025, sub nr. de dosar 24185/299/2025, privind pe inculpatul Georgescu Călin, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale). Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei faţă de inculpatul Georgescu Călin. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii”, se arată în minuta instanţei.
Acuzațiile împotriva lui Georgescu
Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).
Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:
• mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
• necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces;
• glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi;
• ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin;
• cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou naţional şi reproducând, prin imitaţie, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale şi efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 2 octombrie 2021.
„Consecvenţa sa ideologică pro-legionară”
„În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa”, susţin procurorii.
-
Sportacum 4 săptămâniPreședintele Mihai Dăscălescu și antrenorul Dragoș Militaru, dați afară de la CSM Unirea Alba Iulia
-
Administrațieacum 3 săptămâniPrimarul Gabriel Pleșa a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență: „Dacă STP nu reia cursele, vom aduce temporar un alt operator de transport”
-
Actualitateacum 3 săptămâniSalariile a peste 200 de angajați de la STP nu au mai fost plătite, după refuzul Municipalității de a mai plăti compensația contractuală
-
Administrațieacum 2 săptămâniPrimăria Alba Iulia, după ce a ridicat automatele de bilete din stațiile de autobuz: „Un pas necesar pentru ca cetățenii să poată beneficia de un sistem modern de transport public”
-
Administrațieacum 5 zileAutovehiculele murdare, în vizorul autorităților din Alba Iulia. Amenzi de până la 5.000 de lei, prevăzute în noul regulament al Municipiului
-
Administrațieacum 4 zileGabriel Pleșa: „STP Alba Iulia a primit amenzi de peste 300.000 de lei pentru nereluarea transportului public”
-
Sportacum o lunăCSM Unirea Alba Iulia a depus memoriu la TAS în legătură cu CSL Ștefăneștii de Jos și stabilirea celei de-a cincea echipe promovate în Liga a 2-a
-
Sportacum 3 săptămâniCSU Alba Iulia va evolua în viitorul sezon de Liga a 3-a pe stadionul „Cetate” sau pe terenul sintetic de la Micești