Rămâi conectat

Actualitate

Dezbaterea publică programată mâine la Alba Iulia privind proiectul Roșia Montană va fi „acompaniată” de un protest în stradă

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

mars-anti-rmgc-la-alba-iulia-6-octombrie-2103Dezbaterea publică privind proiectul minier de la Roșia Montană, organizată vineri, 11 octombrie 2103, de senatorul PNL Teodor Atanasiu nu va fi una liniștită. Contestatarii proiectului au decis să atragă atenția autorităților prezente în sală și anunță un miting organizat în fața Hotelului Parc – locul în care se desfășoară dezbaterea.

Miniștrii Plumb, Șova și Barbu, adica cei care au initiat legea distrugerii Roșiei Montane vor fi prezenți vineri 11 octombrie, în Alba Iulia unde vor “discuta” despre proiect în cadrul unei dezbateri organizate de senatorul Teodor Atanasiu, și el un susținator declarat al proiectului distructiv din Apuseni! Le vom reaminti ca nu vom accepta sub nicio formă un astfel de proiect mizerabil oricât de multe “remake-uri” vor incerca ei să creeze… Cerem RESPINGEREA DEFINITIVĂ a proiectului RMGC și demararea de urgență a unor proiecte alternative de dezvoltare durabilă care sa nu afecteze Munții Apuseni și pe locuitorii lor”, au anunțat protestatarii.

În afară de zgomotul produs scandarea lozincilor în ritm de tobe și fluiere, acțiunea militanților pentru salvarea Roșiei Montane este una pașnică, așa cum au fost toate protestele organizate de câteva săptămâni încoace. Totuși, perimetrul va fi asigurat de echipaje de jandarmi care vor supraveghea acțiunea astfel încât să fie exclusă apariția unor incidente.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Accident în zona Piatra Craivii: Doi tineri din Alba Iulia au ajuns la spital, după ce s-au răsturnat cu un ATV

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Doi tineri din Alba Iulia au fost răniți, duminică după-amiază, în urma unui accident produs în zona turistică Piatra Craivii, în care a fost implicat un ATV.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-a produs în jurul orei 15:10, iar autoritățile au fost alertate printr-un apel la 112.

ATV-ul era condus de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Alba Iulia, iar în vehicul se afla și un pasager în vârstă de 29 de ani, tot din Alba Iulia. În urma evenimentului, ambii au suferit leziuni corporale și au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Alba pentru îngrijiri medicale.

Potrivit polițiștilor, cei doi sunt conștienți și cooperanți.

Oamenii legii au deschis o anchetă și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Copil de 10 ani, lovit pe trecerea de pietoni în Alba Iulia. A fost transportat la spital

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Un copil în vârstă de 10 ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 10 iulie 2026, pe strada Arieșului din municipiul Alba Iulia.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în jurul orei 19:53, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări a reieșit că o femeie de 37 de ani, din Alba Iulia, aflată la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui băiat de 10 ani, care traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni.

În urma impactului, copilul a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia