Actualitate
Din 4 august se va percepe taxă de intrare în Parcul Dendrologic din Alba Iulia
Parcul Dendrologic ”Dr. Ioan Vlad” de pe Valea Popii din Alba Iulia, inaugurat în data de 1 mai 2014, a ”promis” intrare liberă în prima lună de la deschidere. Faptul că nu a avut loc recepția tehnică la finalizarea proiectului, proiect care include și pista de biciclete, nu s-a putut pune intrare, iar albaiulienii au fost cadorisiți cu încă două luni de gratuitate. Oricum, tariful este unul simbolic, pentru întreținerea obiectivului – 1 lei pentru copii și 2 lei pentru adulți.
Recepția lucrărilor la pista de bicicliști a avut loc joi. Traseul a fost inspectat de o echipă mixtă condusă de viceprimarul Paul Voicu și șeful Direcției Tehnice a Primăriei Municipiului Alba Iulia care s-au ocupat de scrierea proiectului în cadrul căreia au fost finanțate lucrările. Conform reprezentaților Primăriei Alba Iulia recepția tehnică s-a realizat fără observații ceea ce înseamnă că lucrările s-au efectuat ”ca la carte” și nu mai este nevoie de rectificări.
Potrivit reprezentanților obiectivului din Valea Popii fluxul mare de turiști s-a menținut și în lunilor de vară. Astfel în zilele de sâmbătă vin aproximativ de 900 de persoane, duminica s-a ajuns și la 1.500, iar în timpul săptămânii vin în jur de 200. Parcul este vizitat de persoane de toate vârstele de la copii care vin însoțiți de părinți, de tineri sau de vârstnici care alocă mai bine de trei ore la o singură vizită.
În nota de prezentare se arată că obiectivul general al proiectului este punerea în valoare a potențialului turistic natural al Municipiului Alba Iulia. Obiectivul specific al proiectului este amenajarea parcului dendrologic pentru a putea fi vizitat de cetățeni și construirea unei piste de cicloturism în lungime de 5.441 metri și a unui spațiu de recreere.
Parcul Dendrologic se întinde pe o suprafață de 22 de hectare, are o suprafață de peste 1200 de specii de plante româneşti şi exotice, iar programul de vizitare este între orele 9.00-21.00.
Actualitate
Sute de albaiulieni au venit la Catedrala Arhiepiscopală să asiste Vecernia Sfintei Învieri
Duminică, 12 aprilie 2026, în ziua Praznicului Învierii Domnului, sute de credincioși albaiulieni au participat la Vecernia Sfintei Învieri, numită și „a doua Înviere”, la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia.

Slujba a fost săvârșită începând cu ora 12.00 de către un numeros sobor de preoți și diaconi, format din părinți profesori și clerici slujitori la Altarul Catedralei.
Conform tradiției, pericopa evanghelică din cadrul slujbei Vecerniei Sfintei Învieri a fost citită în mai multe limbi. Această particularitate specifică zilei de Paști simbolizează universalitatea mesajului divin transmis popoarelor, dar și îndemnul propovăduirii Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos la toate neamurile pământului, până la sfârșitul veacurilor.
Claudiu-Daniel Popa
Actualitate
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat slujba Utreniei Sfintei Învieri, la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia
În Duminica Sfintelor Paști, zi în care creștinii dreptslăvitori prăznuiesc Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Catedrala Arhiepiscopală, din vechea Cetate a Bălgradului.

Începând cu ora 00.00, pe esplanada special amenajată în fața locașului de închinare, acesta, înconjurat de un numeros sobor de clerici, a oficiat slujba Utreniei Sfintei Învieri și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a mii de credincioși din Cetatea Alba Iuliei. În continuare, de la ora 01.15, ÎPS Irineu a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în Catedrala arhiepiscopală. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfânta Treime”, condusă de către tânărul Antonio Rotar.

În cuvântul rostit la finalul slujbei Utreniei Sfintei Învieri, ÎPS Irineu a spus: „Trăim vremuri de oboseală în credință, de secetă spirituală, când satana își face de cap, întinzând peste tot domnia sa de ură și de moarte. Dar să nu disperăm, pentru că Hristos Cel înviat este Domnul istoriei, Care ține toate sub control. Important este să trăim în duhul Legii Evangheliei și să ne comportăm ca martori ai Învierii lui Hristos Care spune: «Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Ce M-a trimis pe Mine are viață veșnică». În această zi de mare praznic, vă zic: «Bucurați-vă», pentru că Hristos, înviind a treia zi din Mormântul Său, ne-a scos din teama de moarte și absurd. El a luminat farmecul vieții noastre și ne-a deschis orizontul învierii, asigurându-ne eternitatea fericită”.
Pr. Oliviu Botoi,
consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei
Actualitate
Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia în jurul orei 21.30 și urmează să fie distribuită lăcașurilor de cult din județele Alba și Mureș
În Sâmbăta Mare 2026, Lumina Sfântă a ajuns de la Ierusalim la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, după ce a fost preluată de pe aeroportul din Sibiu de către o delegație a Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia.

La scurt timp, numeroși clerici și reprezentanți ai parohiilor Eparhiei Alba Iuliei, precum și un număr important de monahi și credincioși din municipiul reședință de județ, au preluat Sfânta Lumină, urmând să o ofere așezămintelor mănăstirești și comunităților parohiale din cele zece protoierii ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei, aflate pe raza județelor Alba și Mureș.
În noaptea de 11 spre 12 aprilie 2026, credincioșii vor primi Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim la Catedrala Încoronării din Alba Iulia și în celălalte lăcașuri de cult ortodoxe din județul Alba.
Învierea Domnului este binevestită, în noaptea de Paşti, nu înăuntrul bisericii, ci în afara bisericii, pentru că ea priveşte nu numai pe creştini, ci pe toţi oamenii. Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa pământească amestecată cu suferinţă şi cu stricăciune, ci începutul unei alte vieţi: viaţa cerească şi veşnică pentru suflet şi pentru trup. Mântuitorul nostru este începătura unei generaţii de oameni, a celor mântuiţi, care nu mai stau sub sabia morţii. În acest înţeles, Sfântul Apostol Pavel spune: „După cum toţi (oamenii) mor în Adam, tot aşa toţi vor învia întru Hristos” (I Cor. 15, 22).
Cel Ce a biruit moartea S-a înălţat la cer, de unde ne ascultă, ne priveşte, ne ocroteşte. Hristos Cel înviat e veşnic viu încât „celor ce sunt în încercări poate să le ajute” (Evr. 2, 18). El ne aşteaptă acasă, acolo sus, încât trebuie să mergem bine pregătiţi la întâlnirea cu El. Fie ca Biruitorul morţii să ne binecuvinteze pe toţi şi să reverse peste noi darurile minunate ale Învierii Sale!
-
Actualitateacum o săptămânăMesaje de Paștele catolic și protestant 2026. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum o săptămânăMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum o săptămânăNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 zileMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 luniProtest în Alba Iulia, împotriva creșterilor aberante ale impozitelor și taxelor locale și a altor măsuri fiscale impuse de Guvernul Bolojan
-
Sportacum o lunăÎnotătorii de la LPS Alba Iulia, 30 de medalii câștigate la Cupa „Bega”, de la Timișoara
-
Administrațieacum 2 luniAngajații STP Alba Iulia nu și-au mai primit salariile de două luni. Vezi când și-ar putea primi drepturile bănești restante
-
Sportacum o lunăDragoș Militaru, debut cu dreptul pe banca liderului: CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 3-0 (1-0)