Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, a fost reținut de polițiști pentru legături cu „mafia lemnului”

Îndosariat în: Actualitate |

În cursul acestei dimineți, poliţiştii din Alba, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au efectuat 9 percheziţii la persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de peste 450.000 de lei, prin delapidare, fals intelectual şi tăiere, fără drept, de arbori.

Polițiștii au realizat, deja, primele rețineri în acest dosar. Potrivit unor surse, printre cei reținuți se află și directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.

La data de 12 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, au efectuat 9 percheziţii, toate în judeţul Alba, la domiciliile a 8 persoane bănuite de delapidare, complicitate la delapidare, fals intelectual şi tăiere, fără drept, de arbori şi la sediul unei societăţi comerciale, administrată de către una dintre persoanele bănuite.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada anilor 2013-2015, 7 dintre persoanele bănuite de comiterea faptelor, având calitatea de angajaţi ai unui ocol silvic de stat, din judeţul Alba,  ar fi creat un mecanism financiar şi ar fi atribuit unei persoane juridice al cărei administrator era ce-a de-a 8-a persoană cercetată, masă lemnoasă, spre exploatare, din fondul forestier, pentru care ar fi întocmit documente fictive, în vederea tăierii şi valorificării de material lemnos, cu scopul însuşirii de valori din patrimoniul ocolului silvic.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 455.684 lei. Poliţiştii au pus în executare 8 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.