Rămâi conectat

Actualitate

Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din județul Sibiu, după ce au sustras un autoturism din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

politia-alba-iulia-actiune-prevenire-accidenteÎn cursul nopții trecute, la ora 0057, Poliţia municipiului Alba Iulia a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, de către un tânăr din municipiul Alba Iulia, cu privire la faptul că, în noaptea de 27/28 iunie, în jurul orei 24.00, a observat lipsa autoturismului care se afla parcat pe raza municipiului reşedinţă de judeţ.

Potrivit IPJ Alba, “la nivelul I.P.J. Alba a fost declanşată cu operativitate, o acţiune de căutare a autoturismului, ocazie cu care acesta a fost depistat pe raza localităţii Copşa Mică, judeţul Sibiu, fiind condus de C.R., de 29 de ani, din municipiul Blaj, care era însoţit de M.M., de 32 de ani, din mun. Alba Iulia.

Prin ordonanţă a procurorului, faţă de cei doi s-a dispus efectuarea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de „furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art.228 alin.1 din Codul penal.

Având în vedere că în urma cercetărilor s-a stabilit faptul că persoana care ar fi furat autovehiculul este M.M., față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 29 mai 2015 , Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia să dispună soluţia legală.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Alba.”

În data de 28 iunie a.c., în jurul orei 2.00, pe DN 14 B, între localităţile Copşa Mică şi Şeica Mică, poliţiştii sibieni au identificat în trafic un autoturism despre care, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că era semnalat ca furat, în cursul zilei anterioare, de pe raza municipiului Alba Iulia.

În autoturism se aflau doi bărbaţi cu vârste de 29 , conducătorul auto, respectiv 32 de ani, pasagerul din dreapta.

Cele două persoane au fost preluate de către lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia care fac cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor prin care cei doi bărbaţi au intrat în posesia autoturismului.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Amenzi de peste 12.500 de lei aplicate de polițiștii rutieri, în urma unei acțiuni de combatere a accidentelor rutiere, organizată la Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Miercuri, 15 aprilie 2026, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au acționat, pe raza Municipiului, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv neacordarea priorității de trecere pietonilor și vehiculelor, combaterea indisciplinei pietonilor, a bicicliștilor și a conducătorilor trotinetelor electrice.

Au fost constatate 54 de abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 12.567 de lei.

Au fost reținute cinci permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare pentru siguranța tuturor participanților la trafic.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

16-30 aprilie 2026 – Campanie de DEZINSECȚIE pe raza Municipiului Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În perioada 16.04.2026-30.04.2026 pe raza domeniului public al municipiului Alba Iulia se vor desfășura următoarele lucrări:

– DEZINSECȚIE (combatere țânțari) insecticid utilizat: Cymina Ultra, in concentrație de 100 ml/Ha.
– DEZINSECȚIE (combatere căpușe) insecticid utilizat: Cymina Plus, in concentrație de 100 ml/Ha.
– DEZINSECȚIE (combatere Larve Țânțari) insecticid utilizat: Vectobac WG, in concentrație de 500 gr/Ha.

Toate produsele menționate se regăsesc în Registrul National al Produselor Biocide și sunt avizate pentru profilaxia sanitar – umana de către Ministerul Sănătății.

Recomandare importantă: Persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.

În caz de condiții meteo nefavorabile, termenul de executare a lucrărilor va fi prelungit.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 41 de ani înșelat de falși reprezentanți ai Bursei de Valori București

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

La data de 15 aprilie 2026, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către un bărbat, în vârstă de 41 de ani, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni.

Bărbatul ar fi fost contactat telefonic, în cursul zilei de 15 aprilie 2026, de persoane necunoscute care, sub pretextul că sunt reprezentanți ai Bursei de Valori București și ai unei platforme de tranzacționare acțiuni, l-ar fi determinat să transfere suma de 1.293 de lei într-un cont indicat de aceștia. Ulterior, persoana vătămată ar fi încercat contactarea telefonică a unuia dintre autori, însă a constatat că numărul de telefon este folosit de o terță persoană.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia