Rămâi conectat

Actualitate

Doi preoți din Târnăveni implicaţi într-o reţea de cerşetorie, anchetaţi de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

arhiepiscopia-ortodoxa-alba-iuliaArhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a demarat recent o anchetă internă în cadrul căreia va analiza situaţia celor doi preoţi din Târnăveni, judeţul Mureş, care, potrivit DIICOT, ar fi determinat victimele unei grupări infracţionale să depună un jurământ, profitând de teama de divinitate a acestora, prin care se obligau să nu-şi însuşească din sumele obţinute din cerşit, ci să predea toţi banii traficanţilor.

“Acuzaţiile aduse celor doi preoţi de către membrii grupării specializate în trafic de persoane şi de minori de etnie romă din zona Târnăveni trebuie abordate cu discernământ şi responsabilitate, nu doar emoţional şi conjunctural”, se menţionează într-un comunicat transmis joi, AGERPRES, de către Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

Potrivit sursei citate, cei doi preoţi sunt persoane respectate în comunităţile pe care le păstoresc, fiind cunoscuţi ca sacerdoţi de vocaţie, implicaţi deplin în formarea duhovnicească a credincioşilor din parohiile lor. Mai mult decât atât, se menţionează în comunicat, ambii preoţi au sprijinit material, financiar şi spiritual comunităţile de romi din zonă în repetate rânduri. Sursa citată subliniază că aceştia sunt acuzaţi acum tocmai de către o familie de romi care a beneficiat de ajutoare din partea unuia dintre cei doi preoţi.

Pe de altă parte, reprezentanţii Arhiepiscopiei arată că, în condiţiile în care cei doi preoţi se fac vinovaţi de anumite acţiuni ce contravin legilor ţării şi canoanelor bisericeşti, Centrul Eparhial de la Alba Iulia va lua măsurile care se impun.

“Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a demarat o anchetă internă, în cadrul căreia va analiza această situaţie. (…). În acelaşi timp, ne manifestăm îngrijorarea faţă de valorificarea mediatică a unor cazuri asupra cărora se cunoaşte foarte puţin, bazate pe informaţii incomplete sau acuze ce nu au legătură cu realitatea, precum şi faţă de tendinţa de relativizare a demnităţii persoanei umane, a slujirii preoţeşti şi a relaţiilor între membrii aceleiaşi comunităţi”, se precizează în comunicatul citat.

Tribunalul Mureş a emis, miercuri, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele a trei persoane acuzate de DIICOT de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi complicitate la trafic de persoane.

Potrivit DIICOT, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu 2009, cei trei inculpaţi, precum şi doi suspecţi, au constituit un grup infracţional organizat, cu preocupări pe linia traficului de persoane şi a traficului de minori, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea cerşetoriei pe relaţia Franţa. DIICOT îi acuză pe cei trei că racolau minori din comunităţi sărace din judeţul Mureş pentru practicarea cerşetoriei în Franţa, pe care îi exploatau şi îi înfometau, iar pentru a-i determina să le predea toţi banii obţinuţi din cerşit, îi puneau să jure în faţa a doi preoţi din oraşul Târnăveni.

Într-un comunicat de presă al DIICOT se arată că, anterior deplasărilor în străinătate, la îndemnul liderului grupării, doi preoţi din Târnăveni “au determinat victimele să depună un jurământ, profitând de teama de divinitate a acestora, prin care acestea se obligau să nu-şi însuşească din sumele obţinute din activitatea de cerşit, ci să predea toate sumele traficanţilor”.

De asemenea, în comunicat se arată că minorii jurau să respecte perioada de trei luni pentru care au fost recrutaţi, cei doi preoţi obişnuind să ţină o evidentă nominală a persoanelor pe care le-au determinat să jure.

Potrivit anchetatorilor, în urma activităţii de exploatare a victimelor, membrii grupului infracţional organizat ar fi obţinut peste o sută de mii de euro.

sursa: gandul.info


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Accident în zona Piatra Craivii: Doi tineri din Alba Iulia au ajuns la spital, după ce s-au răsturnat cu un ATV

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Doi tineri din Alba Iulia au fost răniți, duminică după-amiază, în urma unui accident produs în zona turistică Piatra Craivii, în care a fost implicat un ATV.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-a produs în jurul orei 15:10, iar autoritățile au fost alertate printr-un apel la 112.

ATV-ul era condus de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Alba Iulia, iar în vehicul se afla și un pasager în vârstă de 29 de ani, tot din Alba Iulia. În urma evenimentului, ambii au suferit leziuni corporale și au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Alba pentru îngrijiri medicale.

Potrivit polițiștilor, cei doi sunt conștienți și cooperanți.

Oamenii legii au deschis o anchetă și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Copil de 10 ani, lovit pe trecerea de pietoni în Alba Iulia. A fost transportat la spital

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Un copil în vârstă de 10 ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 10 iulie 2026, pe strada Arieșului din municipiul Alba Iulia.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în jurul orei 19:53, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări a reieșit că o femeie de 37 de ani, din Alba Iulia, aflată la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui băiat de 10 ani, care traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni.

În urma impactului, copilul a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia