Rămâi conectat

Actualitate

Doi suspecți de furt reținuți și amenzi în valoare de 16.000 de lei aplicate șoferilor în urma acțiunii desfașurată ieri de polițiștii din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Poliţiştii din Alba Iulia au organizat marți, 36 februarie, pe raza municipiului, o acţiune  ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă civică, identificarea autorilor de infracțiuni şi prevenire a accidentelor rutiere.

La acţiune au participat 39 de poliţişti care au fost sprijiniţi de 4 jandarmi şi care au constatat 134 de abateri contravenţionale pentru care au aplicat amenzi în valoare de 15.890 lei, cele mei multe (110) pentru încălcarea prevederilor legale privind circulaţia rutieră.

Potrivit IPJ Alba, “în cadrul acţiunii, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale i-au identificat pe M.Ş, de 18 ani şi F.A.V., de 23 de ani, ambii din Alba Iulia care în perioada 19 iulie  – 16 decembrie 2012, au pătruns de 3 ori, prin efracţie, pe timp de noapte, într-un local public din Alba Iulia iar din interior au sustras bani şi bunuri, în valoare totală de peste 6.200 lei.

Faţă de M.Ş. a fost luată măsura reţinerii iar în cursul zilei de ieri, 26 februarie, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia care a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile.

Tot în cadrul acţiunii a fost identificată S.R.M., de 24 de ani, din comuna Bobota, judeţul Sălaj care este suspectă de comiterea, la data de 18 februarie 2013, a furtului unei borsete în care era suma de 1.800 de euro şi 3.000 de lei, dintr-un autoturism parcat pe şoseaua de centură a municipiului Alba Iulia.

Faţă de  suspectă au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

De asemenea, poliţiştii de investigaţii criminale, l-au identificat şi reţinut pe F.S.D., de 35 de ani, din Municipiul Timişoara, care este suspect, împreună cu alte două persoane, de comiterea a 3 tentative de furturi de la bancomate amplasate pe raza municipiului Alba Iulia, montând pentru aceasta dispozitive de blocare a fantelor de la dispozitivele de livrare a banilor.

F.S.D. a fost reţinut pe bază de ordonanţă iar în cursul zilei de azi, 27 februarie 2013 va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de arestare preventive sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de furt calificat”.

FOTO: ARHIVĂ




Actualitate

Luni, 20 iulie 2026: Moment omagial dedicat poetului Adrian Păunescu, la Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează luni, 20 iulie 2026, un moment omagial dedicat poetului și publicistului Adrian Păunescu, la împlinirea a 83 de ani de la nașterea acestuia.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 13:00, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, unde va fi depus un buchet de flori la bustul scriitorului.

La ceremonia comemorativă sunt așteptați reprezentanți ai administrației publice, ai instituțiilor de cultură, organizațiilor neguvernamentale din județul Alba, precum și elevi, profesori și iubitori ai literaturii.

Cu această ocazie, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va publica pe pagina sa de Facebook informații despre viața și opera lui Adrian Păunescu, alături de recomandări de lectură.

Cei care doresc să redescopere creația poetului pot împrumuta volumele sale de la sediul bibliotecii, de luni până vineri, între orele 09:00 și 18:00. De asemenea, revista „Flacăra” poate fi consultată la Secția Periodice.

Născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, județul Bălți (astăzi în Republica Moldova), și decedat la 5 noiembrie 2010, la București, Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți și prolifici poeți români contemporani. A publicat peste 50 de volume, majoritatea de poezie, iar cărțile sale au fost tipărite în peste un milion de exemplare.

O parte importantă a creației sale a devenit cunoscută publicului prin intermediul muzicii folk și rock, în special în cadrul Cenaclului Flacăra, proiect cultural pe care l-a inițiat și coordonat.

Prin acest moment comemorativ, organizatorii își propun să readucă în atenția publicului opera și contribuția lui Adrian Păunescu la literatura română.




Citește mai mult

Actualitate

Între 31 iulie și 2 august 2025, „Zilele Medievale ale Bălgradului” revin la Alba Iulia: Trei zile de spectacole, parade și ateliere în Cetatea Alba Carolina

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În perioada 31 iulie – 2 august 2026, Cetatea Alba Carolina va găzdui cea de-a XI-a ediție a Zilelor Medievale ale Bălgradului, festival de artă medievală organizat de Grupul Skepsis. 

Timp de trei zile, albaiulienii și turiștii vor putea participa la spectacole de teatru, muzică și dans medieval, parade, demonstrații de luptă și ateliere interactive. Toate activitățile se vor desfășura în aer liber, în decorul istoric al Cetății Alba Carolina, iar accesul publicului va fi gratuit.

Programul va include ateliere deschise de dans medieval, meșteșuguri tradiționale, lecturi interactive și jocuri pentru copii, precum și activități coordonate de specialiști ai Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.

De asemenea, publicul va putea urmări parada personajelor medievale, demonstrații de mânuire a armelor, dar și spectacole de muzică, dans, teatru și jonglerii cu foc, susținute de artiști și grupuri de reconstituire istorică din întreaga țară.

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an are o semnificație aparte, în contextul în care 2026 a fost declarat oficial „Anul Iancu de Hunedoara”, marcând 570 de ani de la moartea marelui voievod.

„Suntem onorați să putem organiza un eveniment cu tematică medievală în orașul nostru, a cărui cetate este legată profund de viața și moștenirea lui Iancu de Hunedoara”, a declarat Viorel Cioflică, coordonatorul proiectului artistic.

Toate activitățile se vor desfășura în aer liber, în mai multe zone din interiorul Cetății Alba Carolina, printre care Poarta a III-a, Poarta a IV-a, Strada Muzeului și platoul Străzii Militari, iar accesul publicului va fi gratuit.

Festivalul este organizat de Grupul Skepsis, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Consiliul Județean Alba, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și Asociația Urbis Eco Logica.

Programul complet al manifestărilor va fi anunțat în perioada următoare pe pagina oficială a evenimentului și pe site-ul organizatorilor.

Ajuns la cea de-a XI-a ediție, festivalul Zilele Medievale ale Bălgradului s-a impus în ultimul deceniu ca unul dintre cele mai importante evenimente dedicate artei medievale din România, atrăgând anual mii de spectatori în Cetatea Alba Carolina.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia