Rămâi conectat

Actualitate

Dosarul „Parc Residence Alpha”: Instanța de apel elimină din tabelul creanțelor o sumă de 782.800 de lei. Creditorii câștigă procesul

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

O decizie cu impact major a fost pronunțată miercuri, 15 iulie 2026, în dosarul de insolvență al societății Parc Residence Alpha SRL. Instanța de control judiciar a admis apelul formulat de un grup de creditori și a dispus eliminarea din tabelul creanțelor a sumei de 782.800 de lei, înscrisă în beneficiul Olgăi Jidveian.

Hotărârea schimbă soluția pronunțată anterior de Tribunalul Specializat Mureș, care respinsese contestația creditorilor și menținuse întreaga creanță înscrisă în tabel.

Cum a început litigiul

Conflictul a pornit după ce un grup de creditori a contestat tabelul definitiv al creanțelor, solicitând reducerea creanței chirografare subordonate a Olgăi Jidveian de la 1.052.800 de lei la 269.200 de lei.

Potrivit apelanților, diferența de 782.800 de lei nu era susținută de operațiuni financiare reale și nu trebuia înscrisă în tabelul creanțelor.

Judecătorul-sindic de la Tribunalul Specializat Mureș a respins însă contestația, apreciind că înscrierea provizorie a creanței fusese deja permisă prin Sentința civilă nr. 32/F din 28 februarie 2024 a Tribunalului Alba și că aspectele privind existența unor eventuale acte false sau manopere frauduloase exced competenței instanței civile.

Argumentele prezentate în apel

În calea de atac, creditorii au susținut că prima instanță a interpretat greșit efectele hotărârii Tribunalului Alba, arătând că aceasta privea exclusiv înscrierea provizorie a creanței și nu stabilea definitiv existența sau întinderea acesteia.

De asemenea, aceștia au susținut că instanța civilă are competența de a analiza efectele unor acte despre care se afirmă că au fost încheiate prin manopere frauduloase, fără ca o asemenea analiză să depindă de existența unei hotărâri penale.

În sprijinul apelului au fost depuse extrasele de cont ale societății Parc Residence Alpha SRL, despre care creditorii afirmă că demonstrează lipsa unor încasări corespunzătoare pretinselor împrumuturi bancare în valoare totală de 782.800 de lei.

Decizia instanței de apel

Instanța de control judiciar a admis apelul și a dispus reducerea creanței cu suma de 782.800 de lei, modificând în consecință tabelul creanțelor din procedura de insolvență.

Hotărârea reprezintă una dintre cele mai importante decizii pronunțate până în prezent în dosarul de insolvență al Parc Residence Alpha SRL și produce efecte directe asupra structurii masei credale și a drepturilor creditorilor înscriși în procedură.




Actualitate

Arhiepiscopul Irineu a vizitat șantierul noului edificiu al Seminarului Teologic din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a vizitat marți, 18 august 2026, șantierul noului edificiu construit în incinta Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia. Noua clădire va găzdui activitățile didactice pentru elevii claselor pregătitoare–IV.

Vizita a avut loc începând cu ora 11.00. Ierarhul a fost însoțit de părintele conf. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, și de părintele Ionel Târnăvean, inspector de patrimoniu și construcții bisericești în cadrul Eparhiei Alba Iuliei.

Pe parcursul vizitei, Arhiepiscopul Irineu a evaluat stadiul lucrărilor și a discutat cu muncitorii aflați pe șantier. Au fost analizate, de asemenea, obiectivele stabilite pentru perioada următoare și etapele prevăzute pentru anul 2026.

Autorizația de construire pentru noul imobil a fost emisă la sfârșitul lunii februarie 2026, iar lucrările au început ulterior.

Noua clădire, destinată învățământului primar

Edificiul este construit în incinta campusului Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan”, una dintre instituțiile de învățământ teologic preuniversitar din Alba Iulia. După finalizarea lucrărilor, aici își vor desfășura activitatea didactică elevii claselor pregătitoare până la clasa a IV-a.

Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Alba Iuliei, noua construcție va avea un rol important în dezvoltarea campusului educațional și în asigurarea unor condiții adecvate pentru desfășurarea procesului de învățământ.

În cadrul vizitei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a subliniat importanța investiției pentru comunitatea educațională a Seminarului și pentru dezvoltarea infrastructurii instituției.

Lucrările la noul edificiu continuă, urmând ca obiectivele stabilite pentru anul în curs să fie urmărite în perioada următoare.

 

Claudiu-Daniel Popa




Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 21 august 2026: Atelier educativ dedicat creativității, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează vineri, 21 august 2026, de la ora 10:00, un nou atelier educativ destinat copiilor, în cadrul căruia imaginația, creativitatea și dialogul se împletesc armonios într-o activitate practică de realizare a colajelor.

Activitatea debutează cu un cuvânt de bun venit adresat celor prezenți, urmat de prezentarea proiectului și de prezentarea invitatei speciale, Iulia Sandu, de la Atelierul DeColaje și alte avioane, un atelier creativ de artă și dezvoltare personală axat pe tehnica colajului, folosit ca instrument de exprimare liberă, introspecție, eliberare emoțională și detașare.

În continuare, Iulia Sandu va prezenta materialele de lucru și va face demonstrații practice  cu diferite tehnici de realizare a colajelor, oferind copiilor informațiile necesare pentru a-și transforma ideile proprii în creații originale.

Participarea la atelierul de colaj îi ajută pe cei mici să își exprime, prin imagini și culori, ideile creative. Realizarea colajelor este dublată de conversație interactivă, coordonatoarea atelierului adresând întrebări deschise și încurajând copiii să vorbească despre vacanța lor, locurile vizitate, activitățile preferate, emoțiile trăite și planurile pentru restul verii. Astfel, atelierul devine nu doar un exercițiu de creativitate, ci și o oportunitate de dezvoltare a comunicării, imaginației și încrederii în propriile idei.

Prin urmare, organizatorii îi așteaptă, în 21 august 2026 de la ora 10:00,0 pe toți copiii care doresc să participe cu entuziasm la această experiență creativă, în care fiecare colaj va spune în felul său o poveste de neuitat.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia