Știri din zonă
Doua persoane rănite în urma coliziunii între două mașini, petrecută pe DJ 107C la Drâmbar
Doua persoane au fost rănite, în această după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe DJ 107C, în satul Drâmbar, comuna Ciugud.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba intervine cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD.
„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD la un accident rutier produs pe DJ 107C, la Drâmbar. Sunt implicate două autoturisme. Posibil 2 victime, neîncarcerate”, potrivit ISU Alba.
Un număr de cinci persoane au fost evaluate medical, iar două dintre acestea au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență, din Alba Iulia.
UPDATE: Ieri, septembrie 2018, în jurul orei 19.40, pe DJ 107 C, un tânăr de 18 ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Drâmbar – Alba Iulia, nu a păstrat o distanţă laterală suficientă faţă de un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din Alba Iulia, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, conducătorul celui de-al doilea autoturism şi o femeie de 69 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta, au suferit leziuni corporale şi au fost transportați la spital.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat faptul că nu erau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate.
Știri din zonă
Scandal între trei bărbați din Șard. Toți au fost reținuți, după ce s-au bătut între ei
Trei bărbați din localitatea Șard, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos, după ce un conflict izbucnit între ei a degenerat într-o bătaie.

Incidentul a avut loc în noaptea de 11 spre 12 iulie 2026, la locuința unui bărbat în vârstă de 42 de ani. Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, pe fondul unor discuții în contradictoriu, cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 42 de ani, și-ar fi aplicat reciproc lovituri cu pumnii și picioarele.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea celor trei pentru o perioadă de 24 de ore. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Ancheta este în desfășurare, oamenii legii continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Știri din zonă
Bărbat de 31 de ani din Șard, urmărit internațional pentru jaf armat în Spania, reținut de polițiști la Alba Iulia
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din localitatea Șard, a fost prins de polițiștii din Alba după ce autoritățile judiciare din Spania au emis pe numele său un mandat european de arestare pentru infracțiunea de jaf armat și organizat.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, bărbatul a fost depistat în 9 iulie 2026 de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, pe raza municipiului Alba Iulia.
După identificare, acesta a fost prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care au dispus reținerea sa pentru 24 de ore.
În cursul zilei de azi, 10 iulie 2026, bărbatul va fi prezentat Curții de Apel Alba Iulia.
Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.
-
Sportacum o lunăPreședintele Mihai Dăscălescu și antrenorul Dragoș Militaru, dați afară de la CSM Unirea Alba Iulia
-
Actualitateacum 6 zileSTP Alba Iulia anunță suspendarea totală a transportului public din 11 iulie 2026: Autobuzele rămân fără combustibil. Vor fi afectate și cursele din AIDA-TL
-
Administrațieacum 4 săptămâniPrimarul Gabriel Pleșa a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență: „Dacă STP nu reia cursele, vom aduce temporar un alt operator de transport”
-
Actualitateacum 4 săptămâniSalariile a peste 200 de angajați de la STP nu au mai fost plătite, după refuzul Municipalității de a mai plăti compensația contractuală
-
Administrațieacum 3 săptămâniPrimăria Alba Iulia, după ce a ridicat automatele de bilete din stațiile de autobuz: „Un pas necesar pentru ca cetățenii să poată beneficia de un sistem modern de transport public”
-
Administrațieacum o săptămânăAutovehiculele murdare, în vizorul autorităților din Alba Iulia. Amenzi de până la 5.000 de lei, prevăzute în noul regulament al Municipiului
-
Administrațieacum o săptămânăGabriel Pleșa: „STP Alba Iulia a primit amenzi de peste 300.000 de lei pentru nereluarea transportului public”
-
Sportacum o lunăCSM Unirea Alba Iulia a depus memoriu la TAS în legătură cu CSL Ștefăneștii de Jos și stabilirea celei de-a cincea echipe promovate în Liga a 2-a