Rămâi conectat

Sport

Dragos Militaru, după primul meci din Play-Off: „Victoria este meritată pentru că noi am fost cei care am presat tot timpul jocului”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Antrenorul Dragoș Militaru rămâne imbatabil la CSM Unirea Alba Iulia, câștigând împotriva predecesorului său, Alexandru Pelici, după un meci încărcat de evenimente.

„O victorie meritată pentru că noi am presat tot timpul jocului, am ratat și un penalty în prima repriză. Nu ne-am creat foarte multe ocazii în repriza a doua, pentru că mai trebuie să știm să intrepretăm un joc în care suntem în superioritate numerică. Felicit echipa adversă pentru că din cele 6 meciuri de când sunt eu aici a arătat cel mai bine, ca spirit, ca organizare, probabil și prin prisma faptului că jucau cu un om în minus. Am dovedit că meritau să câștige seria, de la mijloc încolo au jucători peste media eșalonului. În primul rând nu jucăm noi de pe margine, și în al doilea rând noi pregătim fiecare meci la fel, indiferent de adversar, să avem principiile noastre, indiferent de cine e antrenor sau conducător. Și noi la Timișoara am rezistat 25 de minute în inferioritate. Înlocuirea lui Giurgiu nu a fost cauzată de ratarea penalty-ului, am vrut să aducem încă un atacant, gen Golda. Cu Banyoi, era normal să apelăm la tot ce aveam pe bancă în ultimele 20 de minute și mă bucur pentru el”, a spus Dragoș Militaru.




Sport

Ilinca Maria Petric (CSM Unirea Alba Iulia), elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, cea mai bună sportivă din țară la categoria cadeți

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Ilinca Maria Petric, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia, s-a clasat pe Locul I la Cupa României 2026 – Taekwondo WT, proba olimpică Kyorugi, desfășurată la Miercurea Ciuc în perioada 2-4 octombrie 2026.

Ilinca a primit, de asemenea, în această seară, încă o distincție importantă: Locul I pentru Cea mai bună sportivă la categoria Kadet!

„O performanță deosebită, care încununează munca, disciplina și pasiunea pentru sport. Ilinca este legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, unde își continuă pregătirea și drumul spre noi performanțe, sub îndrumarea antrenorului Alin Moldovan. Felicitări, Ilinca! Suntem mândri de tine și îți dorim cât mai multe victorii! Felicitări antrenorului și părinților tăi pentru munca depusă și pentru susținerea necondiționată!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia.




Citește mai mult

Sport

Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia, performanțe remarcabile la Memorialul „Ioan Schuster” 2026

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut numeroase clasări pe podium la ediția din 2026 a concursului internațional de înot masters Memorialul „Ioan Schuster”, desfășurat în weekend, la Reșița.

La competiție au participat peste 70 de înotători din România și Ungaria. Clubul albaiulian a fost reprezentat de șapte sportivi, care au avut evoluții foarte bune în probele individuale și de ștafetă.

Printre performerii competiției s-a numărat și Avram Iancu, cunoscut pentru performanțele sale în înotul în ape deschise. Acesta a obținut medalia de argint în proba de ștafetă 4×50 de metri mixt.

Rezultatele sportivilor de la CSM Unirea Alba Iulia au fost următoarele:

• Palfi Attila: cinci locuri întâi, la probele de 50 de metri bras, 200 de metri mixt, 400 de metri liber, 100 de metri bras și ștafeta 4×50 de metri liber; locul al doilea la ștafeta 4×50 de metri mixt și locul al patrulea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații;

• Ileană Radu: patru locuri întâi, la 100 și 50 de metri spate, 50 de metri craul și ștafeta 4×50 de metri liber; trei locuri secunde, la 50 de metri fluture, 200 de metri mixt și ștafeta 4×50 de metri mixt;

• Stăncel Lukas: trei locuri întâi, la 200 de metri mixt, 400 de metri liber și ștafeta 4×50 de metri liber; patru locuri secunde, la 100 și 50 de metri spate, 50 de metri liber și ștafeta 4×50 de metri mixt; locul al treilea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații;

• Oprea Ioan: trei locuri întâi, la 50 de metri spate, 50 de metri liber și ștafeta 4×50 de metri liber; locul al doilea la 50 de metri bras și locul al șaptelea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații;

• Oprea Ciprian: două locuri întâi, la 50 de metri spate și 50 de metri liber, precum și locul al șaptelea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații;

• Stăncel Silviu: două locuri secunde, la 100 de metri bras și 50 de metri liber, și locul al treilea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații;

• Avram Iancu: locul al doilea la ștafeta 4×50 de metri mixt și locul al șaselea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații.

Rezultatele obținute la Reșița confirmă forma bună a sportivilor de la CSM Unirea Alba Iulia și nivelul ridicat al pregătirii acestora în competițiile de înot masters.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia