Rămâi conectat

Sport

După ce promisiunile de sprijin financiar ale autorităților locale s-au dovedit a fi mai mult electorale, Unirea Alba Iulia rămâne în zodia incertitudinilor

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În această perioadă de vacanță, două sunt coordonatele în care poate fi încadrată existența divizionarei terțe Unirea Alba Iulia: apăsarea problemelor financiare, dar și faptul că stă foarte bine la capitolul juniori.

Jucătorii din Cetatea Marii Uniri au terminat stagiunea trecută cu numeroase restanțe, având în acel moment, sfârșitul lui aprilie, o singură lună plătită din contractele neachitate. În urmă cu două săptămâni, echipierii divizionarei terțe, ce nu primiseră niciun ban în 2021, au încasat o mică parte din datorii, respectiv o lună și jumătate din salariile cuvenite. Plata s-a făcut din suma de 200.000 de lei, votată în luna aprilie de consilierii locali, care însă nu poate fi utilizată pentru plătirea ratelor contractuale din urmă. Este o firavă rază de soare în contextul perioadei critice traversate de “alb-negri” în ultimele luni, în condițiile în care echipierii formației conduse de Adrian Bicheși aveau la activ 8 luni în care luaseră un singur salariu (în decebrie 2020, aferent lunii septembrie), iar în zilele viitoare așteaptă să mai încaseze o lună din înțelegeri (cuvenită pentru mai 2021).

În consecință situația rămâne în ceață în privința aspectelor fotbalistice, transferuri, buget pentru campionatul următor, componența băncii tehnice, în vreme ce reunirea este prevăzută, pe hârtie, în jurul datei de 15 iulie. Antrenorului Adrian Bicheși i-a expirat contractul în data de 15 iunie, însă nu este sigur că va continua, nedemarându-se discuții concrete cu oficialii clubului pe această temă. Principala preocupare a Unirii Alba Iulia este în această perioadă legată de chestiunea financiară, respectiv asigurarea unei finanțări certe dinspre primăria municipiului Alba Iulia. Problema majoră este dată de faptul că nu există perspectivă, că gruparea din Cetatea Marii Uniri trăiește de azi pe mâine, totalul restanțelor către jucători cifrându-se la o sumă de aproximativ 40.000 de euro.

• Sporea, foarte aproape de a pleca

În același timp însă echipa albaiuliană stă liniștită, spre deosebire de alte conjudețene, în ceea ce privește capitolul juniori, chiar dacă Adam, Zsigmond și Mâlnă (n. 2000) au ieșit din această categorie. Astfel, la dispoziția antrenorului sunt 8 nume, Bîrdea (2001), V. Codrea (2001), P. Dani (2001), pentru prima secțiune, respectiv Sîntoma, Dehelean, Bakcsi, Pocol (toți din 2002) și Haj (2003), pentru a acoperi celelalte două posturi obligatorii. Dintre aceștia, Bîrdea, Haj și V. Codrea au strâns experiență, bifând multe meciuri din postura de titulari în campionatele precedente. Pe de altă parte, sunt șanse reduse ca portarul Rareș Sporea să continue la Unirea Alba Iulia. Goalkeeperul în vârstă de 22 de ani, originar din Vâlcea, este de 4 ani în fotbalul din Alba (un sezon la Performanța Ighiu și alte trei la Unirea), a terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” și este masterand la Sibiu.

Sunt la final de contract și pot spune că aștept oferte. Nu știu ce șanse sunt să mai continuu la Unirea, aș prefer să găzesc o echipă din zonă, să fiu mai aproape de casă. În urmă cu un an am fost în aceeași situație, dar am preferat să mai semnez pentru încă un sezon. Să vedem ce variante se vor ivi”, a precizat Sporea, titular incontestabil al grupării ce a treminat campionatul pe locul al 7-lea din Seria a 9-a a Ligii a 3-a.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

„Studenții albaiulieni”, a doua victorie consecutivă în play-off: CSU Alba Iulia – ACS Mediaș 4-1 (1-0)

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

CS Universitar s-a descătușat după despărțirea de antrenorul Bruno Vienescu și a câștigat ce de-al doilea meci la rând din play-off.

Trifu (26, prima sa reușită în Liga 3) a punctat primul pentru formația universitară, iar în actul secund universitarii au mai înscris prin Tîrșa (62) și Piftor (64), reușite în numai două minute, care au conturat un succes just.

În minutul 78, un autogol stupid semnat de Niakate („cap” peste Gal), a însemnat golul de onoare al medieșenilor, însă Piftor (90) a realizat dubla (primele sale reușite pentru CSU).

În minutul 90+3, Kilyen a fost eliminat de pe banca de rezerve (a primit al doilea galben).

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

„Alb-negrii”, la cea de-a șasea victorie consecutivă în play-out: Viitorul Cluj – CSM Unirea Alba Iulia 0-3 (0-1)

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Echipa condusă de Alexandru Pelici se distrează în play-out, „alb-negrii” repurtând cea de-a șasea ictorie la rând, una la o diferență confortabilă, în prima rundă a returului.

CSM Unirea Alba Iulia, singura din Seria a IX-a imbatabilă în acest an, are 9 jocuri în 2024 în care nu a pierdut, dintre care și-a adjudecat 8!

În minutul 14, Fetița a ratat un penalty, șut pe lângă poartă (faultat Sebaș). Albaiulienii au punctat primii prin R. Nistor (31). Albaiulienii au controlat ostilitățile și Fl. Istrate (78) a înscris dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri. Juniorul Sebaș (90+1) a semnat prima sa reușită în eșalonul terț, din centrarea lui Fl. Istrate.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

LPS Alba Iulia, pe locul secund la Campionatul Național Școlar de Înot

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Rezultate excelente obținute de înotătorii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia la Campionatul Național Școlar de Înot. Cu 24 de medalii adjudecate și 311 puncte acumulate, echipa LPS Alba Iulia (17 înotători pregătiți de prof. Daniela Bob, Nicolae Bob și Marius Lobonțiu) s-a clasat pe locul secund al ierahiei.

S-au remarcat Andrea Zsebe și Matei Turuș – fiecare cu câte 4 medalii de aur. Competiția s-a disputat la Baia Mare, în bazinul „Gheorghe Demeca”, la start fiind 193 de sportivi de la 20 de licee și cluburi sportive școlare.

Au obținut medalii la individual următorii sportivi:

• Andrea Zsebe (14 ani) – 4 medalii de aur la 50 metri fluture, 100 m bras, 50 m bras, 100 m fluture; o medalie de argint la 50 m spate; locul 4 la 100 m liber; locul 5 la 50 m liber;

• Matei Turuș (12 ani) – 4 medalii de aur la 100 m spate, 50 m spate, 100 m liber, 50 m liber;

• Ilinca Ileană-Pienariu (12 ani) – o medalie de aur la 100 m fluture; o medalie de argint la 100 m spate; două medalii de bronz la 50 m future, 50 m spate; locul 4 la 100 m liber și 50 m liber;

• Iris Cherteș (14 ani) – o medalie de aur la 100 m spate; locul 4 la 50 m spate și 50 m liber; locul 7 la 100 m liber;

• Tudor Buțu (14 ani): două medalii de argint la 100 m bras, 50 m bras; locul 6 la 100 m fluture; locul 8 la 50 m fluture;

• Adrian Truță (13 ani) – o medalie de argint la 50 m bras; o medalie de bronz la 100 m bras; locul 4 la 100 m fluture; locul 5 la 50 m fluture și 100 m liber; locul 6 la 50 m liber;

• Nicolae Bălan (14 ani): două medalii de bronz la 100 m spate și 50 m spate; locul 4 la 100 m liber; locul 7 la 50 m liber;

• Tudor Bucatcă (12 ani): o medalie de bronz la 100 m bras; locul 6 la 50 m bras; locul 7 la 50 m fluture; locul 8 la 50 m spate.

Ștafeta masculină de 14 ani, formată din Nicolae Bălan, Adrian Mărginean, Tudor Buțu și Matei Ciulea, a obținut medaliile de aur în proba de 4×50 metri mixt și s-a clasat pe lcoul 4 în proba de 4×50 m liber.

Ștafeta băieților de 12 ani, în componența Matei Turuș, Tudor Bucatcă, Alex Radu și Matei Bodar, a cucerit medaliile de aur în proba 4×50 m mixt și medaliile de bronz în proba 4×50 m liber.

La individual au mai punctat în clasamentul pe echipe:

• Adrian Mărginean (14 ani) – locul 4 la 50 m liber; locul 6 la 100 m spate, 50 m spate și 100 m liber;

• Robert Damșa (13 ani) – locul 5 la 100 m fluture; locul 6 la 100 m spate și 50 m spate; locul 7 la 100 m liber;

• Matei Bodae (12 ani) – locul 6 la 100 m bras;

• Matei Ciulea (14 ani) – locul 7 la 100 m bras;

• Răzvan Bunaciu (13 ani) – locul 8 la 50 m spate.

Au mai concurat Ema Ciucă (12 ani) – locul 10 la 50 m bras și 100 m bras; Alexandra Andras (13 ani) – locul 13 la 100 m liber și Antonia Vecsei (12 ani) – locul 15 la 50 m spate.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia