Elevi de la Colegiul Militar “Mihai Viteazul” din Alba Iulia s-au întors cu „daruri” din Grecia

Îndosariat în: Învățământ-Cultură |

elevi-colegiu-militar-in-greciaDelegaţia Colegiului Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia s-a întors de curând din Grecia, unde a participat timp de 5 zile, în oraşul Edessa, la prima întâlnire în cadrul proiectului multilateral Comenius „Mens sana in corpore sano: Let`s find the balance”, a declarat Daniela Filimon, purtătorul de cuvânt al liceului comandat de col. Marcel Domşa.

Din delegaţie au făcut parte profesorii Dorina Trifon – director adjunct, Paraschiva Fărcaş – responsabil de proiecte Comenius şi Valer Macarie, precum şi elevii Paula Comşa, Denis Stănescu Amalia Chiorean, Tudor Burzo şi Iulian Coropeţchi.

În total, la reuniune au luat parte 28 de cadre didactice şi 38 de elevi din ţările partenere: România, Grecia, Turcia, Suedia, Italia, Portugalia şi Bulgaria. Elevii albaiulieni au participat la cursuri, unde au experimentat un nou sistem de învăţământ, iar cadrele didactice au asistat la ore, au participat la dezbateri şi discuţii cu partenerii lor, toate fiind un adevărat schimb de experienţă. Delegaţii au fost primiţi de către primarul oraşului Edessa, care a ţinut să precizeze importanţa acestor parteneriate şi, mai ales, valorile europene pe care le promovează şi dezvoltă. Apoi, au fost stabilite activităţile şi programul celorlalte vizite de proiect ce se vor desfăşura până la sfârşitul anului şcolar 2015, Colegiul Militar „Mihai Viteazul” urmând să găzduiască reuniunea de proiect din decembrie 2014. Delegaţia albaiuliană a efectuat şi vizite de documentare la: Thesalonic, Vergina Pella şi Naoussa, prilej de a studia stilul de viaţă din antichitate până în contemporaneitate şi rolul pe care celebrul dicton latin  „Mens sana in corpore sano” l-a avut în evoluţia istorică a societăţii. „Ne-am întors mai bogaţi din punct de vedere cultural, ne-am îmnbogăţit nu doar cunoştinţele, ci am câştigat noi prieteni, am reuşit să relaţionăm cu tineri de vârsta noastră şi ne-am îmbogăţit cunoştinţele lingvistice”, a spus eleva plutonier-adjutant Paula Comşa.

„Am fost profund impresionaţi de ospitalitatea partenerilor greci, elevii au fost găzduiţi la familii, având posibilitatea de a cunoaşte stilul de viaţă şi tradiţiile specifice, dar şi de istoria impresionantă a regiunii, Edessa fiind situată în apropierea capitalei Macedoniei – Pella, locul de unde Alexandru cel Mare a început cucerirea lumii antice”, a declarat prof. Paraschiva Fărcaş. Următoarea reuniune va avea loc în februarie 2014, în Italia.

Robert GHERGU

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.