Elevii Colegiului Economic din Alba Iulia au revopsit balustradele și bordurile podului dintre satele Limba și Oarda de Jos, în cadrul Proiectului „Punți între sate”

Îndosariat în: Învățământ-Cultură |

Douăzeci de elevi ai Colegiului Economic „Dionisie Pop Marțian”, din Alba Iulia, membrii ai Clubului Impact AMINTA, coordonați de profesorii Ungureanu Irina, Toth Cristina și Cetean Emil implementează în perioada 30 noiembrie 2017-20 ianuarie 2018 un proiect de învățare prin serviciu în folosul comunității.

Astfel, elevii au identificat o problemă, respectiv deteriorarea unui pod care leagă satele Oarda de Jos și Limba și a unei troițe din apropiere. Tot ei au fost cei care au găsit o soluție privind recondiționarea și curățarea acestora prin revopsirea balustradei de protecție precum și decolmatarea și redecorarea troiței (curățire, lăcuire și împodobire cu flori). Și cum pentru orice trebuie bani tot elevii, ajutați de dascăli, au întocmit necesarul de materiale, au elaborat bugetul și au derulat o campanie pentru obținerea fondurilor.

Proiectul ”Punți între sate” se desfășoară în mai multe etape, respectiv pregătirea și comercializarea a 300 de brioșe și a 200 de fursecuri în baza de practică a colegiului, confecționarea a 100 de stickere și o ultimă etapă recondiționarea podului și a troiței. Proiectul a fost finanțat de către Fundația Noi orizonturi pentru tineri și comunitate prin rețeaua IMPACT și susținut de Primăria Alba Iulia și de Florăria Maria.

Așa cum ne-a precizat și directorul Cristian Dincă, ”proiectul își propune să dezvolte abilitățile practice  și estetice ale tinerilor, precum și aprofundarea conceptelor de voluntariat, muncă în folosul comunității în echipă și toleranță”.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.