Învățământ-Cultură
Elevii și profesorii școlii ”Avram Iancu” din Alba Iulia au strâns fonduri pentru ajutorarea a 10 familii nevoiașe din oraș
În cadrul programului Școala Altfel „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, elevii claselor I-IV, de la Şcoala „Avram Iancu” din Alba Iulia, alături de dascălii lor, au participat la o acţiune de strângere de fonduri pentru ajutorarea unor familii cu posibilităţi materiale reduse.
Campania a fost inițiată de prof. pentru înv. primar Ileana Chivoiu, iar parteneri în proiect au fost şi părinţii elevilor care s-au implicat în realizarea acestei acţiuni caritabile.
Timp de o săptămână, copiii au donat jucării, cărţi şi jocuri educative, care au făcut obiectul unei tombole organizate în curtea şcolii. Fondurile obținute în cadrul acestei tombole, în valoare de 1500 de lei, vor fi folosite în scop caritabil, beneficiarii fiind 10 familii nevoiașe din Alba Iulia.
Prin acest gest, elevii Şcolii „Avram Iancu” au devenit mesagerii Iepurașului, aducând un strop de bucurie și de lumină în sufletele unor oameni cu prilejul Sărbătorilor de Paște.
Scopul acestei acțiuni caritabile a fost sensibilizarea elevilor, precum și formarea unor atitudini morale dezirabile, cadrele didactice reușind astfel să stimuleze altruismul, generozitatea, compasiunea elevilor față de semenii lor.
Învățământ-Cultură
Belei Diana, elevă a Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” Alba Iulia, premiu special la etapa națională a Olimpiadei de Geografie
Belei Diana, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia, a reușit un rezultat impresionant la Olimpiada Națională de Geografie desfășurată la Hunedoara. Tânăra a obținut Premiul Special. Ea a fost pregătită de doamna profesoară Lăncrănjan Floare.

„Un nou rezultat de excepție care ne onorează! Ne mândrim cu eleva Belei Diana, din clasa a VIII-a, care a obținut Premiul special la Olimpiada Națională de Geografie – Hunedoara 2026. Această performanță reflectă pasiunea pentru cunoaștere, seriozitatea și munca susținută depusă de Diana. Felicitări și doamnei profesor Lăncrănjan Floare, pentru dedicarea și sprijinul oferit în pregătirea elevei! Suntem mândri de voi și vă dorim mult succes în continuare!”, se arată într-un mesaj publicat de unitatea școlară în mediul online.
Învățământ-Cultură
Marina Gabriela Medrea, elevă a Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, calificată la Concursul Național Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”
Marina Gabriela Medrea, elevă în clasa a VI-a, la Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, a obținut pentru al doilea an consecutiv clasarea pe locul II la Olimpiada de Limba și Literatura Română, etapa județeană.

În urma obținerii acestui rezultat, Marina Gabriela Medrea va participa, în perioada 21–24 mai 2026, la Iași, la Concursul Național Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”.
Eleva a fost pregătită și susținută de prof. Claudia Niculescu.
Învățământ-Cultură
Todoca Toma Andrei, elev al Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” Alba Iulia, medalie de bronz la etapa națională a Olimpiadei de Fizică
Performanță extraordinară, realizată de un elev de la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia a reușit o performanță deosebită pentru școala în care învață. Todoca Toma Andrei a obținut medalia de bronz la etapa națională a Olimpiadei de Fizică.

„Îl felicităm cu mândrie pe elevul Todoca Toma Andrei, care a obținut Medalia de Bronz la Olimpiada Națională de Fizică – Craiova 2026. Această reușită confirmă talentul, seriozitatea și munca susținută depusă de Andrei, dar și pasiunea sa pentru știință. De asemenea, transmitem sincere felicitări și doamnei profesor Pop Antonia, pentru îndrumarea, implicarea și sprijinul oferit în pregătirea acestui elev deosebit. Suntem mândri de voi și vă dorim mult succes în continuare!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș”, din Alba Iulia.
-
Mondenacum 2 zileCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâniMesaje de Paștele catolic și protestant 2026. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 7 zileMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | albaiuliainfo.ro
-
Administrațieacum 2 luniAngajații STP Alba Iulia nu și-au mai primit salariile de două luni. Vezi când și-ar putea primi drepturile bănești restante
-
Sportacum 2 luniÎnotătorii de la LPS Alba Iulia, 30 de medalii câștigate la Cupa „Bega”, de la Timișoara
-
Sportacum 2 luniDragoș Militaru, debut cu dreptul pe banca liderului: CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 3-0 (1-0)