Eșec neașteptat: CSU Alba Iulia – CSBT Alexandria 71-73

Îndosariat în: Sport |

csu-alba-csbt-alexandria-ian-2015CSU Alba Iulia nu și-a putut lua revanșa pentru eșecul din tur și a pierdut în compania formației CSBT Alexandria, scor 71-73 (19-17, 19-22, 12-21, 21-13), meciul contând pentru etapa a 20-a a Ligii Naționale de baschet feminin.

A fost prima înfrângere din 2015 pentru echipa din Cetatea Marii Uniri, după o partidă dramatică. Cu 35 de secunde de final, CSU Alba Iulia a reușit să se apropie la numai 3 puncte (68-71). Când mai erau 4 secunde, elevele lui Popov au egalat printr-un coș de trei puncte marcat de Kuster, însă incredibil, au primit coș la următoarea acțiune, marcat de „coșmarul” Stroman (31 de puncte)!

CSBT Alexandria a izbutit la Alba Iulia ceea ce reușise doar campioana Târgoviște, adică să învingă, iar albaiuliencele au suferit întâia oară în acest an, după 4 victorii, inclusiv în fieful deținătoarei titlului.

• Meci încins

Partida a fost una încrâncenată, cu multe emoții pentru elevele lui Popov. Dacă în primul sfert studentele s-au impus cu 19-17, următoarele 10 minute au fost dominate de vizitatoare. CSBT Alexandria a condus chiar cu 8 puncte diferență, revenirea fiind orchestrată de Valencia McFarland, ce a reușit să strângă diferența la pauza mare: 38-39.

• Alexandria a dominat și sfertul al treilea

Lucrurile nu au intrat în normalitatea așteptată, Alexandria reușind o nouă detașare pe tabelă, până la 9 puncte la mijocului sfertului trei (45-54), deși Popov a încercat să schimbe liniile. CSU a continuat însă să dezamăgească.Kuster și compania nu se regăseau, iar echipa lui Piperea s-a distanțat decisiv 57-45!

• 50-60, înaintea ultimelor 10 minute!

Deși suporterii, impulsionați de Galeria „Gruppo Arnsberg” au încercat să le trezească la viață pe fetele de la CSU, acestea nu au reușit decât să mai reducă ecartul, pe fondul unor decizii de arbitraj contestate.

CSU s-a apropiat la 5 puncte, 61-66, dar a ratat atacul spre dezamăgirea fanilor. Finalul a fost unul interzit cardiacilor, cu CSU ce a egalat când mai erau 4 secunde.

• A debutat și Pavel

Elisabeth Pavel, pivotul echipei naționale a României a debutat, în sfârșit sub comanda lui Popov. Adusă în vară de la Flying Foxes Viena, Pavel a suferit o accidentare ce a făcut-o indisponibilă prima parte a campionatului. Întâmpinată cu aplauze, baschetbalista a fost introdusă în teren în primul sfert, când a și marcat.

Au înscris:  Wumi Agunbiade – 16, Valencia McFarland – 16, Jessica Kuster – 13 (și 10 recuperări, iar „double-double”, Alexandra Uiuiu – 12, Milica Deura – 8, Elisabeth Pavel – 6.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro