Femeie de 41 de ani din județul Constanța reținută de polițiști, după ce a înșelat un bărbat de 75 de ani din Alba Iulia prin metoda „accidentul”

Îndosariat în: Actualitate |

Ieri, 9 mai 2018, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aba Iulia au reuşit documentarea activităţii infracţionale a unei femei, de 41 de ani, din Medgidia, judeţul Constanţa, ce este bănuită de comiterea unei înşelăciuni, prin metoda „accidentul”.

Se pare că, în dimineaţa zilei de 21 aprilie a.c., aceasta l-ar fi înşelat pe un bărbat de 75 de ani, din Alba Iulia, invocând faptul că fiica acestuia ar fi avut un accident rutier, soldat cu rănirea unui minor, iar pentru a scăpa de răspundere ar fi necesar să plătească o sumă de bani.

În acest fel, femeia ar fi obţinut suma de 1.700 de euro şi 300 de lire.

Pentru obţinerea de probe, poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul bănuitei, ocazie cu care au găsit sume de bani, mai multe telefoane mobile, cartele SIM,  agende cu însemnări privind sume de bani precum şi bunuri susceptibile ca fiind obținute ca urmare a comiterii de înşelăciuni.

Cercetările sunt continuate, pentru documentarea întregii activităţi infracționale a femeii.

 

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.