Festivitate de primire la Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia pentru cei 33 de studenţi veniţi la studii prin programul Erasmus

Îndosariat în: Învățământ-Cultură |

studenti-veniti-la-uab-cu-erasmusAstăzi, 8 octombrie 2013, a avut loc deschiderea oficială a anului universitar „1 Decembrie 1918” a studenţilor veniţi la Alba Iulia pentru a studia prin programul Erasmus. Festivitatea de primire a avut loc în Sala Senatului din Palatul Apor, iar cei 33 de studenţi au avut ocazia să cunoască o parte din profesori.

În primul semestru al acestui an universitar vor studia în Universitatea albaiuliană, prin programul Erasmus, 33 de studenţi internaţionali, acesta fiind cel mai mare număr de solicitări înregistrat până acum.

Studenţii sunt din Grecia (2 studenţi de la University of Macedonia, Thessaloniki), Lituania (3 studenţi de la Univ. Vilnius si Klaipeda), Polonia (18 studenţi de la 4 universităţi polone) şi Turcia (10 studenţi de la Univ. Bingol, Balikesir si Uludag).
Au optat sa studieze la Facultatea de Ştiinţe (Business Administration, ECTS, Inginerie geodezica, Matematica), Facultatea de Istorie si Filologie (specializarea Română –  Engleză) şi Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale (Pedagogie, Sociologie şi Administraţie Publică).

Oaspeţii au fost întâmpinaţi cum se cuvine de reprezentanţii instituţiei, aceştia primind un mic cadou, la primul „curs”, la care fiecare dintre s-a prezentat pe scurt. La ora 12.00 aceştia au „cunoscut” universitatea, pentru ca două ore mai târziu, reprezentanţii instituţiei să le prezinte Oraşul Marii Uniri.

Aura Florescu, asistentul mobilităţi Erasmus ne-a comunicat numele studenţilor precum şi ţara de provenienţă: Wioletta Nowak, Economie, Polonia, Szymon Piotr Wegrzyn, Economie, Polonia,  Dawid Kodura, Economie, Polonia, Maria-Magdalena Wroblewska, Economie, Polonia, Magdalena-Maria Szweda, Economie, Polonia,  Justyna Makarska, Pedagogie, Polonia, Sandra Miedzinska, Filologie, Polonia, Pawel Piekarski, Filologie, Polonia, Katarzyna Kuligowska, Filologie, Polonia,  Rafał Krysiak, Geodezie, Polonia, Łukasz Pławiak, Geodezie, Polonia, Agata Szablewska, Geodezie, Polonia,  Michał Guzik, Turism, Polonia, Konrad Galon, Turism, Polonia, Kalina Marciniak, Turism, Polonia, Tomasz Gajeński, Filologie, Polonia, Sebastian Mnich, Administratie Publica, Polonia, Ania Koziarska, Economice, Polonia, Apostolos Gerakopoulos, Finante-Banci, Grecia, Michail Tzanakakis, Finante-Banci, Grecia, Austeja Raugaite, Lituania, Economice, Eisvina Gvildytė, Lituania, Adm. Afacerilor, Greta Bačiulytė, Lituania, Adm. Afacerilor, Arzu Övün, Turcia, Matematica, Erkan Düsmez, Turcia, Matematica, Enes Varolgünes, Turcia, Economice, Fatma Türk, Turcia, Management, Meryem Yarar, Turcia, Management, Berivan Aykal, Turcia, Matematica, Osman Kaya, Turcia, Sociologie, Uğur Altinbilek, Turcia, Filologie, Handan Eker, Turcia, Matematica, Elif Özge Bal, Turcia, Matematica.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.