Rămâi conectat

Administrație

Festivităţile programate mâine pentru celebrarea Zilei Drapelului vor fi înlocuite cu o comemorare a victimelor din Muntenegru

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Ziua Drapelului Naţional sărbătorită în fiecare an la data de 26 iunie prin organizarea de festivităţi şi ceremonii a fost declarată de Guvernul României în acest an ca fiind  zi de doliu naţional, în semn de respect faţă de victimele accidentului care a avut loc în Muntenegru în urma căruia au murit 18 turişti români.

Ziua-Drapelului-National-TricolorulLa ora 9.00, în Piața Tricolorului, în fața Catedralei Reîntregirii Neamului din Alba Iulia autorităţile locale vor participa ceremonie de arborare a drapelului în bernă în conformitate cu dispoziţiile Guvernului.

Anii trecuţi această zi era marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

„Suntem într-o şedinţă extraordinară a Guvernului cu un singur punct pe ordinea de zi – hotărâre privind declararea zilei de 26 iunie 2013 zi de doliu naţional pe teritoriul României. În baza acestei Hotărâri de Guvern, trebuie ca în cursul zilei de mâine instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale să arboreze drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul se va arbora în bernă la sediile partidelor politice, la sindicate, la punctele de frontieră, pavilionul navelor şi, tot în baza legii şi a HG, posturile naţionale de radio şi de televiziune şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător”, a declarat marţi, premierul Victor Ponta marţi.

Potrivit Hotărârii de Guvern, drapelul va fi arborat în bernă la instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, precum şi la sediile partidelor, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ şi cultură, misiunilor diplomatice, punctele de trecere a frontierei, aeroporturi, porturi, gări şi autogări, pe pavilionul navelor.




Administrație

Noua societate de transport a Primăriei Alba Iulia a obținut licența ARR. Urmează selecția conducerii

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Noua societate de transport a Municipiului Alba Iulia a făcut un pas important spre operaționalizare. Alba Iulia Transport Local SRL a obținut marți, 18 august 2026, licența pentru transportul de persoane emisă de Autoritatea Rutieră Română (ARR), a anunțat primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.

Potrivit edilului, licența emisă de ARR, instituție aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, reprezintă o condiție esențială pentru ca societatea municipalității să poată asigura transportul public în municipiu după încheierea actualului contract de delegare.

„Societatea de transport a Municipiului Alba Iulia a obținut LICENȚA pentru transportul de persoane”, a transmis Gabriel Pleșa.

Primarul a precizat că documentul a fost emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport de călători și reprezintă, în opinia administrației locale, un pas important din punct de vedere operațional și juridic.

Obținerea licenței ARR vine la scurt timp după ce, luni, Consiliul Local Alba Iulia a aprobat organigrama noii societăți de transport.

Urmează selecția conducerii

Următoarea etapă este reprezentată de finalizarea procedurii de selecție a conducerii societății Alba Iulia Transport Local SRL. Procesul se va desfășura potrivit regulilor privind guvernanța corporativă.

Administrația locală speră ca noua societate să devină operațională în perioada următoare și să preia, în viitor, serviciul de transport public al municipiului.

Demersuri pentru noua Asociație Metropolitană de Transport Alba

În paralel, Primăria Alba Iulia continuă demersurile juridice pentru obținerea personalității juridice de către Asociația Metropolitană de Transport Alba, noua asociație de dezvoltare intercomunitară înființată împreună cu administrația locală din Ciugud.

Potrivit lui Gabriel Pleșa, procedurile sunt în derulare în instanță, iar obținerea personalității juridice este necesară pentru ca asociația să poată deveni oficial operațională.

Planul administrației locale este ca, începând de anul viitor, transportul public din Alba Iulia să fie asigurat de societatea municipalității, cu accent pe modernizarea serviciului, soluții de transport ecologice și costuri transparente.

„Ținta noastră este ca anul viitor Alba Iulia să aibă un transport public asigurat de firma municipalității, un serviciu modern, ecologic, la costuri corecte și total transparente”, a transmis primarul Gabriel Pleșa.




Citește mai mult

Administrație

Viceprimarul Marius Filimon, despre reluarea transportului public din Alba Iulia: „Convenția trebuie respectată de ambele părți”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Transportul public din Alba Iulia a fost reluat luni, 17 august 2026, după aproximativ două luni în care serviciul a fost blocat. Reluarea curselor a fost posibilă după semnarea unei noi convenții între Primăria Alba Iulia și operatorul de transport STP, în aceleași condiții tarifare și de traseu.

În aceeași zi, administrația locală a achitat către STP suma de 500.000 de lei. Plata vine după ce, săptămâna trecută, Primăria Alba Iulia a virat operatorului încă 1 milion de lei, în încercarea de a asigura continuitatea transportului public în zona metropolitană.

De ce a fost nevoie de o nouă convenție

Viceprimarul municipiului Alba Iulia, Marius Filimon, a explicat că semnarea noii convenții a fost solicitată de operatorul de transport și a reprezentat o condiție pentru revenirea șoferilor la serviciu.

„Operatorul ne-a transmis că este un act de încredere în care șoferii aveau nevoie de acest act ca să revină la muncă și să reia transportul”, a declarat Marius Filimon pentru ziarulunirea.ro.

Noua înțelegere nu soluționează însă disputele financiare existente între administrația locală și operator. Sumele contestate anterior rămân în litigiu, convenția urmând să reglementeze doar plățile aferente perioadei viitoare.

„Sumele care sunt în litigiu rămân în litigiu. Convenția se referă doar la plățile începând de astăzi până la finalizarea contractului”, a precizat viceprimarul.

În ceea ce privește respectarea noilor prevederi, Marius Filimon a subliniat că documentul este obligatoriu pentru ambele părți.

„Fiind o convenție semnată, trebuie să o respecte ambele părți”, a declarat acesta.

Ce se întâmplă cu automatele de bilete

Autoritățile locale au anunțat și demersurile pentru repunerea în funcțiune a automatelor de bilete și abonamente.

Consiliul Local Alba Iulia a adoptat o hotărâre privind predarea automatelor (ATM-uri) către operatorul de transport. Pentru finalizarea procedurii este necesară și o decizie din partea Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Transport Local (AIDA TL), precum și încheierea unui act adițional la contract.

După parcurgerea acestor etape, automatele urmează să fie preluate de operator și puse în funcțiune.

35 de stații noi de autobuz, în lucru

În paralel, în municipiul Alba Iulia continuă lucrările pentru modernizarea infrastructurii aferente transportului public.

Potrivit viceprimarului Marius Filimon, în prezent se lucrează la montarea a 35 de stații noi de autobuz în oraș. Lucrările ar urma să fie finalizate în aproximativ o săptămână.

Reluarea transportului public marchează astfel revenirea curselor după două luni de blocaj, în timp ce disputele financiare dintre Primăria Alba Iulia și operatorul STP continuă să fie soluționate separat, în cadrul litigiilor aflate pe rol.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia