Rămâi conectat

Politică

Gafă de proporții a lui Klaus Iohannis: „Sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

klaus-johannis-candidat-aclKlaus Iohannis a făcut o primă gafă de campanie, susţinând că este doar „un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României”. Declaraţia a fost făcută la o dezbatere pe tema educaţiei în care candidatul ACL s-a plâns de scăderea calităţii învăţământului.

„Situaţia mea este un pic deosebită, fiindcă eu chiar am antecedente în sistemul educaţional, am fost dascăl de fizică timp de 15 ani, am condus un inspectorat şcolar timp de trei ani şi acuma sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României”, a spus Klaus Iohannis la o dezbatere organizată de ISP pe tema educaţiei.

Klaus Iohannis a arătat că societatea românească „nu respectă neapărat educaţia”, iar cei care au o „maşină de fiţe” sunt mai bine văzuţi decât oamenii de ştiinţă sau profesorii.

„Trebuie să vedem că avem o societate care nu respectă neapărat educaţia, unde cel cu o maşină de fiţe este aproape întotdeauna mai bine văzut decât cel care a performat şi este chiar un om de ştiinţe sau un profesor bun, o societate care aspiră la o diplomă pentru copii, dar nu o respectă. Toţi vor diplome universitare, dar nu contează în realitate ce competenţe au. Cei care obţin aceste diplome… O atitudine foarte curioasă, n-aş vrea să o numesc în termeni psihiatrici, dar pe de o parte să vrei un lucru foarte mult, aproape cu orice preţ, şi după ce îl ai să nu-l foloseşti sau chiar să-l dispreţuieşti, cred că are un nume”, a apreciat Iohannis.

El a arătat că fiecare ministru al Educaţiei a făcut o reformă sau chiar două şi că nu aceasta este soluţia.

„Sistemul nostru educaţional suferă de o boală care nu este tipică României, este larg răspândită în Europa şi se numeşte reformită! Singurul rezultat palpabil creat prin această reformită, prin acest exces de încercări de îmbunătăţiri este scăderea calităţii”, a apreciat Klaus Iohannis.

El a arătat că ar trebui elaborat un plan pentru educaţie pentru un secol, că reforma trebuie foarte bine gândită, „implementată gradual şi pe un termen rezonabil”.

„Vom avea nevoie de zece, mai degrabă de 20 de ani în care România va investi masiv în acest nou sistem educaţional”, a spus Iohannis.

El a vorbit şi despre rolul pe care poate să îl aibă preşedintele ţării, apreciind că este greşit ca şeful statului să vorbească „de rău dascălii sau elevii sau părinţii”.

„Îmi permit să duc discuţia prin prisma a ceea ce vreau eu să fiu din această toamnă şi unde văd rolul de preşedinte. Cred că este greşit dacă preşedintele ţării vorbeşte de rău dascălii sau elevii sau părinţii sau pe toţi sau îi pune pe unii împotriva celorlalţi. Cred că rolul preşedintelui este de a introduce în spaţiul public drepturi ample pe teme cum este educaţia, dezbateri în care preşedintele nu spune dacă e bine să avem examen de admitere în licee sau dacă e bine să luăm în considerare mediile din clasa a şaptea, eu cred că rolul preşedintelui este de a crea un cadru care permite specialiştilor şi politicienilor să vină împreună şi să caute soluţii care sunt viabile”, a precizat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a mai spus că este greu să aştepţi ca un profesor de liceu să performeze dacă acesta, cu salariul pe care îl are, nu reuşeşte să întreţină o familie.

De asemenea, Klaus Iohannis a mai spus că, după fiecare examen de Bacalaureat, România îşi permite „să arunce în neant o jumătate de generaţie”.

„Noi, o ţară săracă, ne permitem să aruncăm în neant o jumătate de generaţie. Ce sistem este acela care duce o generaţie până în clasa a XII-a şi după aceea jumătate trec acest examen şi jumătate rămân, unde rămân?”, a adăugat Klaus Iohannis care s-a referit şi la faptul că cea mai importantă resursă pentru o naţiune, şi anume resursa umană, „este irosită”.

sursa: gandul.info


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Politică

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru „Propagandă Legionară”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Judecătoria Sectorului 1 a respins astăzi, 9 decembrie 2025, toate cererile şi excepţiile ridicate de avocaţii fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu şi a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.

Decizia a fost luată de judecătorul de cameră preliminară Alexandru Bărbulescu, însă hotărârea nu este definitivă.

Ce arată minuta instanței

„Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Georgescu Călin ca neîntemeiate. Constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2226/221/P/2023/d1 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 01.07.2025, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 02.07.2025, sub nr. de dosar 24185/299/2025, privind pe inculpatul Georgescu Călin, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale). Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei faţă de inculpatul Georgescu Călin. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii”, se arată în minuta instanţei.

Acuzațiile împotriva lui Georgescu

Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).

Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:

• mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;

• necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces;

• glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi;

• ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin;

• cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou naţional şi reproducând, prin imitaţie, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale şi efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 2 octombrie 2021.

„Consecvenţa sa ideologică pro-legionară”

„În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa”, susţin procurorii.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Deputatul Călin Matieș, ales președinte al AUR Alba, în cadrul primelor alegeri organizate de filiala județeană

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Vineri seara a avut loc, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, primele alegeri în organizația județeană a AUR Alba. De altfel, filiala este prima din țară care organizează alegeri, urmând ca până la finalul lunii noiembrie partidul să organizeze alegeri la nivelul tuturor organizațiilor județene.

Deputatul Călin Matieș a câștigat detașat alegerile pentru conducerea AUR Alba, obținând 321 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Cristian Crișan, a primit 74 de voturi. Rezultatul a confirmat sprijinul major pe care Matieș îl are în rândul membrilor organizației județene, consolidându-și astfel poziția de lider al filialei AUR Alba.

La conferința județeană au participat numeroși parlamentari AUR, printre care Dan Tănase, precum și președintele partidului, George Simion. Actualul președinte al filialei, Călin Matieș, care l-a avut contracanditat pe Cristian Crișan. Practic, fiecare contracandidat la conducerea partidului a avut propria echipă, cea a lui Matieș fiind mai numeroasă.

Au fost prezenți următorii membri ai conducerii județene:

Președinte: Matieș Călin

Prim-vicepreședinte: Oprea Maria

Vicepreședinte/Comunicare: Darlau Andrei

Vicepreședinte/municipiu: Draschan Andrei

Secretar general politic: Bogdan Adrian

Secretar general: Todea Rodica

Vicepreședinte/femei: Cociobea Cornelia

Vicepreședinte/tineret: Boca Samuel

Vicepreședinte/financiar: Trifu Mircea

Vicepreședinte/mediu: Mihet Ovidiu

Vicepreședinte/seniori: Nemes Ioan

Vicepreședinte: Gadiu Mihai

Vicepreședinte/zonă urbană: Neamțu Toader Florin

Vicepreședinte/administrativ: Stanca Vasile

Vicepreședinte/aleșii locali AUR: Dup Marius

Vicepreședinte/regional 1: Mihet Ovidiu

Vicepreședinte/regional 2: Habean Antoniu

Vicepreședinte/regional 3: Bara Vasile

Vicepreședinte/regional 4: Sicoe Călin

Vicepreședinte/rural: Burz Petru Cosmin

Vicepreședinte/constructori: Savu Gheorghe Petru

Vicepreședinte/profesori: Istrate Diana

Vicepreședinte/cadre medicale: Popescu Damian

Vicepreședinte/funcționari publici: Sevestrean Vasile

Vicepreședinte/oștasilor, polițiștilor și pompierilor: Oaida Liviu-Dorin

Vicepreședinte/economiști: Man Maria

Vicepreședinte/fermieri: Morariu Vasile

Vicepreședinte/juriști: Draschan Laura

Vicepreședinte/ospitalitate: Pogan Vasile

Vicepreședinte/producători: Man Maria

Vicepreședinte/transportatori: Dodu Vasile

Vicepreședinte/responsabil Diaspora: Sava Iulian

Vicepreședinte/oameni de afaceri: Ioachim Bogdan

Vicepreședinte/regional 5: Avram Emil

Vicepreședinte/minorități: Koncz Csaba


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Mircea Hava, printre cei mai leneși europarlamentari. Aflat la al doilea mandat, a luat cuvântul în plen doar de 5 ori

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

O serie de europarlamentari români au lipsit la peste jumătate dintre ședințele Parlamentului European din iulie 2024 până în prezent sau nu au avut luat deloc cuvântul la dezbaterile din plen, potrivit prezenței oficiale.

Între europarlamentarii fără nicio intervenție în plen se află, conform datelor oficiale ale legislativului comunitar consultate de Digi 24, și Mircea Hava, fost primar al municipiului Alba Iulia, aflat la al doilea mandat în Parlamentul European.

Doar de 5 ori la cuvânt

Mircea Hava a vorbit doar de 5 ori în plenul Parlamentului European, asta întâmplându-se în mandatul trecut de 5 ani.

Gheorghe Cârciu și Claudiu Manda sunt alți doi europarlamentari români fără vreo intervenție în actualul mandat.

Lista „selectă” a absenteiștilor cuprinde destule nume. Gheorghe Cârciu și Gabriela Firea au lipsit de 29 de ori, Dan Motreanu și Cristian Terheș de 28 de ori, iar Claudiu Manda de 26 de ori.

Câți bani câștigă un europarlamentar

Un europarlamentar are un salariu net de aproximativ 8.000 de euro pe lună, la care se adaugă o indemnizație lunară de 5.000 de euro pentru cheltuielile de birou.

În plus, fiecare primește o diurnă de 350 de euro pentru fiecare zi de activitate oficială, care acoperă costurile de cazare și masă.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia