Actualitate
Gloria anticului Apulum readusă la viață de daci și romani astăzi la Alba Iulia
Alba Iulia găzduiește în acest sfârșit de săptămână prima ediție a ”Festivalului Roman Apulum”, o manifestare care și-a propus să atragă atenţia asupra bogatului patrimoniu al așezării din antichitate.
Prin organizarea acestui festival Muzeul Unirii și Primăria Municipiului Alba Iulia, au dorit să le amintească albaiulienilor și turiștilor că istoria oraşului începe cu construirea castrului Legiunii a XIII-a Gemina după încheierea războaielor daco-romane.
Trupele invitate să facă spectacol la eveniment sunt: Legiunea a XIII-a Gemina, Tracii din Plovdiv, Bulgaria; Lupii de fier ai Apoulonului; Nimfele Dacice de la Porolissum; Daci și romani din Terra Dacica Aeterna ; Școala de gladiatori din Cluj-Napoca și Cohors III și trupa de războinici daci liber din Porolissum.
Cu toții au oferit sâmbătă, în cea de-a doua zi a evenimentului, spectacole inedite constând în parade şi ceremonii, lupte de gladiatori, bătălii între daci şi romani, prezentări de tehnici şi tactici militare dar și ateliere interactive de olărit, metalurgie, gastronomie, tir cu arcul, lupte.
• Dacii, și romanii au mărșăluit umăr la umăr, salutând Cetatea: ”Ave Apulum!”
În prima parte a zilei cei prezenți în Cetatea Alba Carolina au fost martorii unei desfășurări impresionante de trupe: legionari, daci, traci, nimfe și gladiatori, au putu fi admirați, filmați și fotografiați la parada care a deschis evenimentul. În Piața Cetății aceștia au fost prezentați de gazdele evenimentului – Împărații romani Publius Elius Hadrianus și Caesar, adică Tudor Roșu și Liviu Zgârciu (ambii de la Muzeul Unirii)
• Viața în Anticul Apulum a putut fi cunoscută ”pe viu” la taberele din Grădina Romană
După paradă războinicii s-au retras la taberele înstalate în Grădina Romană din Șanțul de Nord al Cetății unde au prezentat spectatorilor reconstituiri de scene istorice, demonstrații de luptă și au oferit detalii despre costume, arme și viața de zi cu zi a celor pe care îi reprezintă. Lumea a putu să facă poze, să studieze de aproape armamentul luptătorilor și chiar să le încerce costumele iar amatorii de tir cu arcul au putut să-și încerce îndemânara, contra-cost.
• Lupte de gladiatori și ”războaie” între daci și romani
După-amiaza a fost dedicată spectacolului inedit oferit de gladiatori și războinici. Sute de persoane au asistat luptele de gladiatori, demonstrația de antrenament de război și atacurile dintre daci și romani, toate cu explicații oferite de conducătorii fiecărei trupe astfel încât spectatorii pot, cu certitudine, să spună că au asistat la o adevărată lecție de istorie ”pe viu”. Totul a culminat cu asaltul legionarilor romani din Legiunea a XIII-a Gemina alături de Lupii de Fier ai Apoulonului asupra cetății dacice, încheiat fără a se stabili un învingător, dar cu ”pierderi”suferite de romani: un legionar a fost ucis dar a fost înlocuit pe loc cu un altul – un tânăr dornic de a se afirma în lupte care trebuie însă să treacă printr-o perioadă de 6 luni de antrenament
Mai multe imagini de la eveniment găsiti AICI
Actualitate
Vineri, 6 martie 2026: Alba Iulia lansează oficial programul „Capitala Tineretului din România”
Primăria Municipiului Alba Iulia și echipa programului „Alba Iulia – Capitala Tineretului din România 2026” organizează vineri, 6 martie 2026, evenimentul oficial de lansare a anului dedicat tinerilor. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18:00, la Muzeul Unirii din Alba Iulia.

Momentul marchează startul unui an în care tinerii vor avea un rol central în dezvoltarea comunității, prin proiecte și inițiative care încurajează participarea activă, inovația și colaborarea dintre autorități, mediul privat și societatea civilă.
Programul este dezvoltat sub conceptul #yoUthNITED și propune un model de co-guvernanță împreună cu tinerii, bazat pe consultare reală, analiză de date și implementarea unor proiecte concrete. Printre domeniile vizate se numără digitalizarea, sănătatea mintală, educația și dezvoltarea de spații dedicate tinerilor.
Evenimentul de lansare va avea loc la Muzeul Unirii, un loc simbolic pentru istoria României și pentru momentul Marii Uniri, și va marca începutul unei serii ample de activități dedicate tinerilor, care se vor desfășura pe parcursul întregului an în Alba Iulia.
După lansarea oficială de vineri, organizatorii anunță un weekend plin de activități, întâlniri și experiențe destinate tinerilor și comunității locale.
La eveniment sunt așteptate autorități locale, reprezentanți ai organizațiilor de tineret și parteneri ai programului „Capitala Tineretului din România”, iar reprezentanții mass-media sunt invitați să participe pentru a surprinde debutul oficial al inițiativei și declarațiile invitaților.
Detalii eveniment:
– Data: vineri, 6 martie 2026, ora: 18:00
– Locul: Muzeul Unirii, Alba Iulia (Str. Mihai Viteazul nr. 12–14)
Programul „Alba Iulia – Capitala Tineretului din România 2026” își propune să transforme orașul într-un spațiu al ideilor, inițiativelor și proiectelor dezvoltate împreună cu tinerii, contribuind la dezvoltarea comunității locale.
Actualitate
Femeie de 44 de ani din Alba Iulia, înșelată cu peste 100.000 de euro, de falși reprezentanți ai ANAF și a unei Bănci Comerciale
Povestea unei femei, în vârstă de 44 de ani, din Municipiul Alba Iulia, trage un semnal de alarmă asupra unui nou tip de fraudă. Răufăcătorii se folosesc de identitatea unor instituții precum ANAF sau a unor unități bancare pentru a convinge victimele să transfere bani în conturile indicate de aceștia.

• Cum au acționat aceștia?
Femeia a fost contactată de presupuși reprezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală și, sub pretextul că societatea pe care aceasta o administrează are de recuperat o sumă achitată la sfârșitul anului 2025, aceștia i-au comunicat că urmează să fie contactată de un reprezentant al unei unități bancare care o va sprijini în acest demers.
Ulterior, femeia a fost contactată de un presupus reprezentant al unei unități bancare, fiindu-i confirmate toate aspectele discutate cu reprezentatul ANAF. În continuare, persoana vătămată a urmat pașii indicați de acesta și a efectuat mai multe operațiuni financiare din contul societății pe care aceasta o administrează, prejudiciul creat fiind de peste 100.000 de euro.
Când a luat legătura cu polițiștii?
Când și-a dat seama că, de fapt, a fost victima unei infracțiuni, femeia a luat legătura imediat cu polițiștii.
• Ce au făcut polițiștii?
Au dat dovadă de operativitate, în primul rând. În urma activităților investigativ-operative, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au reușit recuperarea aproape integrală a sumei pierdute.
Fiți cu ochii în patru! Nu oferiți niciodată astfel de informații și nu accesați linkuri primite de la persoane necunoscute!
Reamintim că ANAF nu solicită plăți urgente prin telefon sau prin mesaje!
Dacă primiți un astfel de apel, închideți imediat și verificați informațiile doar prin canalele oficiale!
Dacă ați fost contactat sau ați suferit un prejudiciu, anunțați-ne imediat!
Actualitate
Pisică, rămasă blocată într-un copac de pe strada Tudor Vladimirescu, salvată de pompierii militari din Alba Iulia
Pompierii militari din Alba Iulia au fost solicitați să intervină, joi după-amiază, pe strada Tudor Vladimirescu, pentru salvarea unei pisici rămasă blocată într-un copac.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat sa intervină pentru salvarea unuei pisici, în Mun. Alba Iulia, str. T. Vladimirescu. La sosirea forțelor de intervenție la locul producerii evenimentului, pisica era blocată într-un copac, la o înălțime de aproximativ 7 metri. Salvatorii au eliberat pisica din copac, în siguranță, iar după finalizarea intervenției, aceștia au predat-o către aparținător. Forte alocate: 1 x ASAS”, a transmis ISU Alba.
-
Din Județacum 2 luniJudețul Alba, ca în Evul Mediu: Peste 8.000 de gospodării nu au curent electric de peste 90 de ore
-
Administrațieacum 2 luniȘOC la ghișeele direcției de la Taxe și Impozite Locale: Dările cetățenilor din Alba Iulia s-au dublat în 2026
-
Din Județacum 2 luni7 ianuarie 2026 – ora 09.00: Peste 1.100 de gospodării din județul Alba sunt în continuare fără energie electrică
-
Din Județacum 2 luni5 ianuarie 2026 – ora 22.00: Peste 8.200 de gospodării nu au încă energie electrică. Până acum, în județul Alba au fost dislocate 17 generatoare electrice
-
Administrațieacum 2 luniPrimăria Alba Iulia: „Echipele de intervenție rămân în teren, zi și noapte, acționând cu utilaje și material antiderapant pentru menținerea circulației în condiții de siguranță”
-
Administrațieacum 2 luniÎncepând de luni, 12 ianuarie, albaiulienii își pot achita taxele și impozitele locale aferente anului 2026
-
Actualitateacum o lunăTruck Tuning Art, cel mai reușit festival organizat în Alba Iulia, nu va mai avea loc în 2026
-
Din Județacum 2 luniISU Alba: „Miercuri, la ora 21.00, doar 221 de gospodării din județ mai erau afectate de lipsa energiei electrice”