Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Grădinița cu Program Normal nr. 10 din Alba Iulia va găzdui mâine prima ediție a concursului „Ecologiștii Cetății”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

gradinita-10-alba-iuliaÎntrecerea este organizată în cadrul proiectului „Cetatea micului albaiulian – tărâmul unde copiii cresc frumos”, finanțat de Primăria și Consiliul Local Alba Iulia și implementat de Asociația ”Micul Prinț”, care va asigura diplomele și premiile pentru copii.

Astfel, toți copiii de la unitățile preșcolare din oraș vor participa la această competiție structurată în două etape. Preșcolarii vor trece prin diverse probe: teoretice, practice și artistice și vor organiza o paradă a costumelor ecologice, realizate din materiale refolosibile. Conform regulamentului concursului, pentru fiecare etapă, unitățile cu personalitate juridică vor participa cu câte un echipaj format din 3 preșcolari. Potrivit purtătorului de cuvânt al Consiliului Județean Alba, George Șinca, la această activitate va participa și bibliobuzul cu povești, iar toți participanții prezenți la eveniment vor primi câte un semn de carte și vor fi îndemnați să urmeze exemplul micilor ecologiști. De asemenea, va fi realizată o expoziție în care fiecare unitate preșcolară își va expune lucrările confecționate din materiale reciclabile.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Todoca Toma Andrei, elev al Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” Alba Iulia, medalie de bronz la etapa națională a Olimpiadei de Fizică

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Performanță extraordinară, realizată de un elev de la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia a reușit o performanță deosebită pentru școala în care învață. Todoca Toma Andrei a obținut medalia de bronz la etapa națională a Olimpiadei de Fizică.

„Îl felicităm cu mândrie pe elevul Todoca Toma Andrei, care a obținut Medalia de Bronz la Olimpiada Națională de Fizică – Craiova 2026. Această reușită confirmă talentul, seriozitatea și munca susținută depusă de Andrei, dar și pasiunea sa pentru știință. De asemenea, transmitem sincere felicitări și doamnei profesor Pop Antonia, pentru îndrumarea, implicarea și sprijinul oferit în pregătirea acestui elev deosebit. Suntem mândri de voi și vă dorim mult succes în continuare!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș”, din Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Emma Laris, elevă a Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, premiu de excelență și mențiune la Olimpiada Națională de Educatie Tehnologică și Aplicații Practice

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Rezultate remarcabile pentru o elevă a Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia. Emma Laris a obținut două distincții la Olimpiada Națională de Educatie Tehnologică și Aplicații Practice, desfășurată la București, în perioada 7-10 aprilie 2026.

„Premiu de Excelență pentru cea mai creativă și originală lucrare practică și Mențiunea I la Olimpiada Națională de Educatie Tehnologică și aplicații practice pentru Laris Emma Alessia, eleva noastră din clasa a VI-a! Felicitări Emma, felicitări doamnei profesoare Doina Tomuș!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Lorena Dănoaie, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, calificată la faza națională a Concursului Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Lorena Dănoae, elevă în clasa a V-a C la Școala Gimnazaială „Avram Iancu” Alba Iulia s-a calificat la faza națională a Concursului Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”. 

Performanță și pasiune pentru lectură la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia! Suntem mândri să o felicităm pe eleva noastră, Lorena Dănoaie din clasa a V-a C, pentru rezultatele deosebite obținute! Prin perseverență, pasiune și efort susținut, Lorena a reușit să obțină locul al III-lea la faza județeană a Olimpiadei de limba și literatura română, sub îndrumarea doamnei profesoare Dana Slevaș. Mai mult decât atât, acest rezultat i-a adus și calificarea la faza națională a Concursului Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”, care se va desfășura la Iași, la finalul lunii mai. Îi dorim mult succes în etapa următoare și suntem convinși că va reprezenta școala noastră cu același entuziasm!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, din Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia