Actualitate
Ieri, 24 mai 2023, Cercul Militar Alba Iulia a organizat evenimentul „Un erou, o candelă aprinsă”, dedicat eroilor neamului românesc
Miercuri, 24 mai 2023, cu prilejul prăznuirii Înălțării Domnului – Ziua Eroilor, Cercul Militar Alba Iulia și Filiala „Gemina” a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere ,,Alexandru Ioan Cuza” au organizat evenimentul religios-militar „Un erou, o candelă aprinsă”.
Procesiunea a început de la Catedrala Reîntregirii, la ora 19.15, după oficierea slujbei Vecerniei mari cu Litie. Apoi, participanții au urmat traseul Podul Unirii – Bulevardul Încoronării – Cimitirul Eroilor.
Evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii a 77 de ani de la înființarea Cimitirului de onoare al eroilor din Alba Iulia.
La manifestare au luat parte Fanfara județului Alba, numeroși preoți și diaconi, oficialități județene și locale, militari din cadrul Garnizoanei Alba Iulia, elevi militari și seminariști, foste cadre militare și civili. La cimitirul eroilor din cartierul Maieri, soborul de clerici a oficiat slujba parastasului pentru eroii care își dorm acolo somnul de veci. După ceremonia religioasă, s-a dat citire numelui eroilor români, moment în care elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” au aprins candele la cele 435 de morminte. Apoi, a avut loc un moment de reculegere, după care au fost rostite alocuțiuni. La final, membrii Corului de copii al parohiei „Platoul Romanilor” din Alba Iulia, coordonat de prof. Sorina Matei, au susținut un moment artistic, iar elevii militari au înălțat lampioane și au aprins torțe.
Colonel în retragere Nicolae Panduru, președintele Filialei „Gemina” a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, a evidențiat importanța cinstirii înaintașilor noștri: „Eroii poporului român, cu nume cunoscute, dar mai ales necunoscute – unii fiind știuți doar de Dumnezeu –, sunt acele personalități care au demonstrat, chiar prin sacrificiul suprem, că pun interesele comunității mai presus decât obiectivele personale. Astfel, prin acțiunile întreprinse în situațiile istorice dificile pe care le-a traversat poporul și patria noastră în trăirea sa milenară în acest spațiu binecuvântat, au contribuit la continuitatea noastră ca popor. Emil Cioran afirma faptul că «eroismul nu este decât rezistență la sfințenie». Astfel, putem considera că eroismul este cel mai aproape de sfințenie, căci eroii aduc cinste și onoare poporului din care s-au ridicat și se constituie ca parte a sufletului acelui popor”.
Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a reliefat însemnătatea deosebită a cultului eroilor: „Dragostea de țară se manifestă și prin cultul eroilor, care este forma cea mai profundă și sinceră de prețuire a celor căzuți pe câmpurile de luptă. Acestora le datorăm atât pământul pe care viețuim, cât și pacea pe care o păstrăm. În memoria celor care odihnesc aici, îmi exprim bucuria că am reușit să ne manifestăm respectul prin lucrările de renovare pe care le-am desfășurat în incinta cimitirului eroilor, timp în care am înlocuit crucile deteriorate de intemperii. Manifestarea de față, intitulată «Un erou, o candelă aprinsă», devine de la un an la celălalt o tradiție pe care sperăm să o continuăm împreună”.
Manifestarea a reprezentat o reconstituire a procesiunii desfășurate în anul 1946, de Ziua Eroilor, când Oficiul Național al Cultului Eroilor „Regina Maria” a predat Cimitirul Eroilor din Alba Iulia în administrarea Primăriei orașului. Parteneri în organizarea evenimentului au fost Primăria Municipiului Alba Iulia, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, ANCE – Filiala Alba, AMVVD – Filiala Alba, Fundația Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României și Societatea cultural-patriotică „Avram Iancu” – Filiala Alba Iulia.
Actualitate
BNI Unirea Alba Iulia a sărbătorit un an de activitate printr-un eveniment dedicat antreprenoriatului, colaborării și comunității
Alba Iulia, 3 iunie 2026 – Capitolul BNI Unirea Alba Iulia a marcat împlinirea unui an de activitate printr-un eveniment aniversar desfășurat la Restaurant Allegria, care a reunit aproximativ 80 de participanți, antreprenori, profesioniști și reprezentanți ai mediului de afaceri local și regional.

Evenimentul a celebrat primul an de existență al comunității BNI Unirea, un grup format în prezent din 20 de membri, construit pe valorile colaborării, încrederii și dezvoltării reciproce. Filosofia BNI, „Givers Gain” – dăruind vei dobândi – a fost prezentă în fiecare moment al serii și reflectă modul în care membrii comunității își dezvoltă afacerile prin recomandări și relații autentice.
Unul dintre cele mai apreciate momente ale evenimentului au fost sesiunile de Speed Networking, care au oferit participanților oportunitatea de a se prezenta, de a-și promova activitatea și de a identifica noi oportunități de colaborare. În cadrul acestei sesiuni au fost create numeroase conexiuni profesionale, au fost schimbate contacte și recomandări valoroase, demonstrând încă o dată puterea networkingului de calitate.
Programul aniversar a inclus și intervențiile unor invitați speciali care au împărtășit experiențe relevante din mediul antreprenorial, provocările întâlnite și lecțiile care i-au ajutat să își dezvolte afacerile. Printre aceștia s-au numărat Dalina Borcan (Tabăra Happy Faces), Florin Mărginean (Toskana Garten), Titus Biro (Antel Print) și Cosmin Stanciu (CTC Group).
Aniversarea a avut și o importantă componentă socială. Participanții au contribuit la o tombolă caritabilă organizată în sprijinul Asociației Different Not Less, toate fondurile colectate fiind donate pentru susținerea activității acestei organizații. Generozitatea participanților a demonstrat încă o dată că mediul de afaceri poate avea un impact pozitiv și concret în comunitate.
Evenimentul nu ar fi fost posibil fără sprijinul sponsorilor și partenerilor care au susținut această inițiativă: Banca Transilvania, ADS Proiect, Birou Individual Notarial Ramona Gabriela Popescu, NN România, Exim Bank, Antel Print, Visa Past Prod, Restaurant Allegria, SCA Cojan, Mărginean & Asociații, Simigeria Maria, Domeniile Boieru, Contamir Fin-HR Consult și Complex Agrement Bellavi.
Organizatorii adresează mulțumiri speciale echipei Conceptual Events pentru profesionalismul și implicarea în organizarea evenimentului, precum și colegilor din BNI Sibiu, BNI Cluj și BNI Timișoara, care au fost prezenți pentru a sărbători împreună acest moment important.
Atmosfera serii a fost completată de surprize, momente de socializare și intervenția lui Anton Balint, care a contribuit la transformarea aniversării într-o experiență memorabilă pentru toți cei prezenți.
La un an de la înființare, BNI Unirea Alba Iulia confirmă rolul său de comunitate activă de antreprenori și profesioniști care cred în puterea colaborării și a recomandărilor de business. Prin relații construite pe încredere și sprijin reciproc, membrii capitolului continuă să creeze oportunități de dezvoltare atât pentru propriile afaceri, cât și pentru comunitatea locală.
• Despre BNI Unirea Alba Iulia
BNI Unirea Alba Iulia face parte din cea mai mare organizație de networking și recomandări de afaceri din lume. Capitolul reunește antreprenori și profesioniști din domenii diverse, având ca obiectiv dezvoltarea afacerilor prin recomandări, colaborare și construirea unor relații solide de încredere. În prezent, comunitatea numără 20 de membri activi și continuă să se dezvolte prin atragerea de noi profesioniști care împărtășesc valorile BNI.
Actualitate
Motociclist de 69 de ani din Alba Iulia rănit, în urma unui accident rutier produs la intersecția străzii Mărășești cu Șoseaua de Centură a Municipiului
Duminică, 7 iunie 2026, polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe șoseaua de centură a Municipiului Alba Iulia.

Din verificările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a reieșit că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Municipiul Blaj, în timp ce conducea un autoturism, pe sensul de mers Sebeș-Teiuș, la intersecția cu strada Mărășești, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din Alba Iulia.
În urma accidentului, bărbatul de 69 de ani a suferit leziuni corporale ușoare.
Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
-
Mondenacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2026. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2026: Peste 900.000 de romani își serbează onomastica în 23 aprilie | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 luniMesaje de Paște. Urări și felicitări pentru familie și prieteni | albaiuliainfo.ro
-
Economieacum 2 luniLocuri de muncă disponibile în Municipiul ALBA IULIA, la data de 21 aprilie 2026
-
Politicăacum o lunăGuvernul Ilie Bolojan a căzut la votul din Parlament. Moțiunea de cenzură PSD – AUR a fost adoptată
-
Economieacum 2 luniLocuri de muncă disponibile în Municipiul ALBA IULIA, la data de 14 aprilie 2026
