În acest an, Sfântul Gheorghe va fi sărbătorit a doua zi de Paști

Îndosariat în: Actualitate |

Biserica Ortodoxă Română a anunțat recent că va schimba data sărbătorii de Sfântul Gheorghe, astfel că aceasta nu a mai fost celebrat pe 23 aprilie. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca ziua de Sfântul Gheorghe, celebrată în mod normal pe 23 aprilie, să fie mutată pe 29 aprilie, din cauza Săptămânii Patimilor. Nu este pentru prima dată când sărbătoarea este mutată.

După cum se cunoaște, ”Sfântul Gheorghe a fost unul dintre marii credincioși ai omenirii, iar cinstirea lui este motiv de sărbătoare și bucurie. Anul acesta 23 aprilie a picat în perioada în care creștinii ortodocși s-au aflat în Săptămâna Patimilor. În consecință, s-a decis ca toți purtătorii numelui acestui sfânt să își celebreze onomastica pe 29 aprilie, după ieșirea din Postul Paștelui, adică a doua zi de Paști. Astfel de situații au mai existat în trecut și este o decizie cât se poate de normală a bisericii”, a explicat BOR.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuți și onorați sfinți ai creștinismului. Cu toate acestea, istoria vieții sale este foarte puțin cunoscută și multe legende avându-l ca erou au apărut de-a lungul timpului. El este sărbătorit atât de Biserica Ortodoxă, cât și de cea Româno – Catolică (fiind totodată patronul Angliei), imaginea sa fiind întotdeauna asociată cu vitejia nemărginită și credință în biserica creștină până la sacrificiu suprem.

Tradiția ortodoxă este că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, într-o familie creștină, tatăl sau fiind general roman, iar la vârsta de 30 ani Sf. Gheorghe a devenit la rândul sau general în armata lui Dioclețian. De numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a fost legată o întreagă istorisire care dovedește cât de puternică a fost credință Mucenicului, atât de pusă la încercare prin nenumărate și groaznice torturi fizice și psihice.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.