Rămâi conectat

Din Județ

În cadrul proiectului “Banca de Alimente”, 877 de familii nevoiaşe din județul Alba au primit ajutoare alimentare

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Crucea Roșie Română împreună cu Fundația Internațională Carrefour și Carrefour România au sprijinit cu alimente de bază 15.800 de familii nevoiașe din 18 județe.

În perioada  aprilie – octombrie 2012,  15.800 de familii sărace din județele Alba, Bistrița Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Covasna, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Neamț, Olt, Sălaj, Tulcea, Teleorman, Vaslui și Vâlcea au primit pachete cu alimente greu perisabile. Fiecare pachet a continut: conserve din carne, pateuri, orez, zahar, ulei, faina, mălai, fasole uscată, bulion, paste fainoase și biscuiți.
Acțiunea a făcut parte din proiectul  „Banca de Alimente pentru 18 județe”  și a avut ca obiectiv  ajutorarea cu alimente de bază a familiilor și persoanelor nevoiașe din județele în care nu există Banca de Alimente și nici magazine de timp hypermarket.  Valoarea totală a proiectului  a fost de 200.000 de euro, din care Fundația Internațională Carrefour și Carrefour România au contribuit cu o finanțare de 150.000 de euro și Crucea Roșie Română cu 50.000 de euro.
Rezultatele proiectului:
–  au fost distribuite 189.600 kg de alimente de bază familiilor nevoiașe;
–  15.800 de familii (peste 47.358 de persoane) au beneficiat de pachete cu alimente;
–   alimentele au fost distribuite în 18 județe –  262 localități din mediul rural și urban;
–   în procesul de sortare și distribuție a alimentelor  s-au implicat 230 de voluntari;
„Carrefour România și Crucea Roșie au un scop comun: luptăm pentru o viață mai bună, o lume fară foame! Acest crez se regăsește în toate acțiunile Carrefour, încă din 2001, de la intrarea pe piața din România. Proiectele noastre au beneficii reale, cuantificabile, iar prin implicarea Fundației Internaționale Carrefour, impactul este cu atât mai mare.
Donarea unui pachet de făină sau a unei conserve poate părea un lucru lipsit de importanță pentru majoritatea oamenilor. Pentru miile de familii din România aflate în pragul sărăciei, acest ajutor primit devine vital în condițiile unei economii precare și a unei rate a somajului îngrijorătoare. Românii au înțeles acest lucru iar, prin magazinele sale din țară, Carrefour sprijină aceste inițiative și facilitează accesul clienților săi la punctele de colectare ale Crucii Roșii.” a declarat Andreea Mihai, director marketing la Carrefour România.
În județul Alba, în perioada mai – iulie 2012, 877 de familii, selectate in colaborare cu Serviciile sociale din cadrul Primariilor din localitatile Alba Iulia, Sebes, Cugir, Aiud, Teius, Blaj, Zlatna, Abrud, Ocna Mures, Campeni si Baia de Aries, precum şi cu Subfilialele de Cruce Roşie, au primit pachete alimentare a câte 12 kg fiecare.
Carrefour România este primul partener al Crucii Roșii Române care s-a alăturat proiectului Banca de Alimente. A oferit spații în toate magazinele sale de tip hipermarket din țară pentru amplasarea de recipienți de colectare a alimentelor cumpărate și donate de către cetățeni, precum și transportul acestora la depozitele Băncii de Alimente. Urne pentru colecta de bani au fost amplasate la casele de marcat ale magazinelor Carrefour. În prezent, proiectul Banca de Alimente se implementează în 24 de hipermarketuri Carrefour din Arad, Braila, Brasov, București, Buzau, Cluj, Constanța, Focșani, Iași, Oradea, Pitești, Sibiu, Suceava şi Drobeta Turnu Severin, precum și în supermarkturile Market din Bacău. Alimentele colectate în aceste judeţe sunt distribuite şi în celelalte localităţi din ţară către persoanele nevoiaşe. Până în luna ianuarie 2013, prin magazinele Carrefour au fost strânse 159.653 kg de alimente pentru proiectul Banca de Alimente a Crucii Roșii Române.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Din Județ

Peste 100 de polițiști din cadrul IPJ Alba se vor afla la datorie, în minivacanța de 1 mai 2026

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În această minivacanță prilejuită de Ziua Internațională a Muncii, peste 100 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba vor fi zilnic la datorie. Ne dorim ca întreaga comunitate să se bucure în siguranță de minivacanța de 1 Mai și de evenimentele organizate în această perioadă.

Polițiștii din structurile de ordine publică, investigații criminale și din celelalte structuri operative vor acționa pentru prevenirea incidentelor și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, atât în zonele aglomerate și turistice, cât și pe principalele artere rutiere din județ.

Echipajele de poliție rutieră vor fi prezente pe drumurile intens circulate, pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor, astfel încât deplasările să se desfășoare în condiții cât mai sigure pentru toți participanții la trafic.

Când plecăm la drum, mintea noastră este deja la destinație, însă locuința rămâne vulnerabilă în fața celor care pândesc absența proprietarilor.

Vă sfătuim să vă asigurați locuința atunci când plecați de acasă și să nu lăsați bunuri de valoare la vedere. De asemenea, dacă nu plecați de acasă, vă recomandăm să fiți atenți la persoanele necunoscute care încearcă să obțină acces în locuință sub diverse pretexte.

Călătoria spre destinația de vacanță ar trebui să fie un motiv de bucurie, nu un motiv de stres sau pericol pentru cei dragi. Disciplina la volan nu este doar o obligație legală, ci modalitatea prin care vă protejați familia și viața.

Pentru un drum fără incidente, vă recomandăm:

– Să adaptați viteza la condițiile de trafic intens!
– Să nu urcați la volan sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise!

În orice situație de urgență, apelați cu încredere numărul unic 112. Polițiștii din județul Alba sunt pregătiți să intervină pentru siguranța dumneavoastră.

Siguranța unei minivacanțe reușite este rezultatul unui parteneriat solid între mobilizarea autorităților și responsabilitatea fiecărui cetățean.

Înainte de a porni motorul, verificați dacă ați securizat ferestrele, ați pus obiectele de valoare la loc sigur și sunteți pregătiți să conduceți cu răbdare.

Vă dorim o minivacanță liniștită, în siguranță și alături de cei dragi!


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Din Județ

Peste 100 de pompieri militari din Alba vor fi la datorie, în minivacanța de 1 mai 2026

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență ce pot interveni pe timpul minivacanței de 1 MAI, peste 100 de pompieri militari se vor afla zilnic în ser­viciu operativ, fiind pregătiți să intervină cu tehnica specifică din dotare pentru stingerea incendiilor, acordarea asistenței medicale de urgență, cât și pentru gestionarea celorlalte tipuri de misiuni aflate în competență.

Pentru evitarea producerii unor incidente și pentru a nu deveni victime ale in­cendiilor, este necesară respectarea câtorva reguli simple, însă foarte impor­tante.

În cazul în care doriți să petreceți acest weekend în mijlocul naturii alături de familie și prieteni, vă recomandăm să respectați măsurile de apărare a incendi­ilor, astfel:

  • Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement şi în gospodării se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi;
  • Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare; Pentru astfel de situații, pregătiți la fața locului mijloace de stingere, cum ar fi o găleată cu apă sau un stingător.
  • Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt, precum și aruncarea țigărilor aprinse la întâmplare;
  • Se acorde o atenție sporită supravegherii copiilor.

Daca alegeți să luați parte la evenimente publice, aveți în vedere că, la aces­te manifestații se preconizează un aflux mare de persoane, iar pompierii reco­mandă respectarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență ce pot sur­veni pe timpul desfășurării manifestațiilor, astfel:

  • Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu;
  • Nu aruncați la întâmplare țigările. Este interzis fumatul în afara locurilor spe­cial amenajate;
  • NU lăsați copiii nesupravegheați;
  • Nu blocați căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor sau ac­cesul la hidranții exteriori;
  • În eventualitatea producerii unei situații de urgență apelați numărul unic pen­tru apeluri de urgență

Vă reamintim, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU.

ISU Alba vă urează zile senine în siguranță!

Lt. Alexandru CRIȘAN,
Purtător de cuvânt ISU Alba


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia