Actualitate
În cursul serii de mâine va ajunge la Alba Iulia ”Flacăra Unirii” pentru cinstirea vievodului Mihai Viteazul
Primăria comunei Aninoasa din judeţul Dâmboviţa, localitatea pe teritoriul căreia se află Sfânta Mănăstire Dealu, cea în care odihneşte capul lui Mihai Viteazul, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Primăria Municipiului Târgovişte, organizează pelerinajul „Flacăra Unirii”, dedicat împlinirii a 420 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a marelui voievod.
Traseul pelerinajului cuprinde și municipiul Alba Iulia unde marți, 17 septembrie, la ora 21.oo, la Poarta a III-a, se va derula solemnitatea aducerii Flăcării Unirii, ce va fi întâmpinată de un actor care îl va întruchipa pe Mihai Viteazul, de reprezentanţi ai oficialităţilor locale şi judeţene şi de conducerea Muzeului Unirii.
Potrivit organizatorilor, evenimentul îşi propune să fie un mod inedit de a reaşeza în conştiinţa colectivă valorile neamului românesc.
Flacăra va fi aprinsă pe ruinele Oraşului de Floci ( com, Giurgeni, jud Ialomiţa ), luni, 16 septembrie 2013, la ora 15.oo, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa, domnul Silvian Ciupercă, a preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, domnul Adrian Ţuţuianu şi a altor personalităţi. Colaboratori: prietenii de la Muzeul Judeţean Ialomiţa.
Torţa cu Flacăra Unirii va porni, apoi, spre Călugăreni (judeţul Giurgiu). Pe locul importantei bătălii, lângă crucea ridicată în anul 1682 de către domnitorul Şerban Cantacuzino, va fi evocată figura legendară a lui Mihai Viteazul, de la ora 21.oo.
A doua zi de pelerinaj începe în judeţul Vâlcea, la Drăgoeşti, în faţa bisericii în care – spun legendele locului şi unii istorici – a avut loc botezul lui Mihai Viteazul. La ora 11.oo va avea loc întâlnirea delegaţiei dâmboviţene cu personalităţile judeţului Vâlcea. Un scurt popas la biserica din Câmpu Mare (jud. Olt) şi caravana pelerinajului ajunge la Craiova. Aici, în Piaţa Prefecturii, în faţa statuii lui Mihai Viteazul se va derula întâlnirea cu oficialităţile Craiovei şi ale judeţului Dolj, de la ora 14.oo.
Urmează cea mai dificilă parte a traseului (şi asta pentru că totul se va desfăşura contra-cronometru, după cum spun organizatorii), drumul până la Alba Iulia.
Miercuri, 18 sepetembrie, ziua Pelerinajului începe la ora 10,oo, la mormântul lui Mihai Viteazul de la Turda. Întâlnirea cu oficialii municipiului şi cei ai judeţului Cluj va fi urmată de un micro-spectacol şi de înmânarea de distincţii şi de tipărituri celor prezenţi.
La ora 14.oo, la Monumentul Eroilor de la Şelimbăr (judeţul Sibiu) va face popas caravana pelerinajului. Se va vorbi despre strălucita victorie repurtată aici de oastea lui Mihai Viteazul şi se va derula un scurt program artistic. În drumul spre Aninoasa, delegaţia dâmboviţeană se va opri pentru câteva clipe la Sfânta Mănăstire Cozia, la mormântul maicii Teofana (mama lui Mihai Viteazul), cea care îşi are mormântul lângă cel al domnitorului Mircea cel Bătrân.
La ora 21,oo, Flacăra Unirii va ajunge la Mănăstirea Dealu (jud. Dâmboviţa) şi de la această torţă la fi aprinsă o candelă pregătită de Arhiepiscopia Târgoviştei.
Programul delegaţiei dâmboviţene va cuprinde la fiecare locaţie următoarele:
– Imnul manifestării, scris şi interpretat de Radu Mihalache
– Un salut din partea domnului Constantin Maricescu, primarul comunei dâmboviţene Aninoasa
– Un salut din partea Consiliului Judeţean Dâmboviţa
– Câteva consideraţii din partea istoricului, col (r) Alexandru Manafu
– Câteva strofe patriotice scrise şi rostite de poetul Constantin Voicu
– „Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul”, de Dimitrie Bolintineanu, recitată de tânărul actor Radu Iordache, de la Clubul Victorioşilor.
– Rezonanţe istorice transmise de cantautorul Cristian Buică (Reşiţa)
– Refrene de haiducie cu trupa etno-pop „Nemuritorii”
– Moderatorul întâlnirilor: poetul Victor Mihalache
La acestea se va adăuga contribuţia locală ( momente artistice, de evocare istorică, lansări de carte, etc.)
Actualitate
Tragedie pe strada Tudor Vladimirescu din Alba Iulia: femeie de 62 de ani accidentată mortal pe trecerea de pietoni
O femeie de 62 de ani și-a pierdut viața marți, 14 iulie, după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa regulamentar strada, pe o trecere de pietoni din municipiul Alba Iulia.

Accidentul s-a produs în jurul orei 14.30, pe strada Tudor Vladimirescu. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, la fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier, după un apel la 112 care anunța producerea unui accident rutier cu victime.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 65 de ani, din Alba Iulia, aflat la volanul unui autoturism, a accidentat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar, pe trecerea pentru pietoni, semnalizată și marcată corespunzător.
Victima a suferit leziuni extrem de grave. Echipajul medical sosit la locul accidentului a efectuat manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declarat decesul femeii.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Actualitate
Cum s-a produs accidentul de pe strada Avram Iancu din Alba Iulia, în care o femeie de 77 de ani a fost lovită pe trecerea de pietoni
O femeie în vârstă de 77 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de un autoturism, marți, 14 iulie, pe strada Avram Iancu din municipiul Alba Iulia.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, accidentul s-a produs în jurul orei 11.15. Din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, un bărbat de 89 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, a surprins și accidentat femeia, în vârstă de 77 de ani, care traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni, prin loc semnalizat și marcat corespunzător.
În urma impactului, victima a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
-
Sportacum o lunăPreședintele Mihai Dăscălescu și antrenorul Dragoș Militaru, dați afară de la CSM Unirea Alba Iulia
-
Actualitateacum 5 zileSTP Alba Iulia anunță suspendarea totală a transportului public din 11 iulie 2026: Autobuzele rămân fără combustibil. Vor fi afectate și cursele din AIDA-TL
-
Administrațieacum 4 săptămâniPrimarul Gabriel Pleșa a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență: „Dacă STP nu reia cursele, vom aduce temporar un alt operator de transport”
-
Actualitateacum 4 săptămâniSalariile a peste 200 de angajați de la STP nu au mai fost plătite, după refuzul Municipalității de a mai plăti compensația contractuală
-
Administrațieacum 3 săptămâniPrimăria Alba Iulia, după ce a ridicat automatele de bilete din stațiile de autobuz: „Un pas necesar pentru ca cetățenii să poată beneficia de un sistem modern de transport public”
-
Administrațieacum o săptămânăAutovehiculele murdare, în vizorul autorităților din Alba Iulia. Amenzi de până la 5.000 de lei, prevăzute în noul regulament al Municipiului
-
Administrațieacum o săptămânăGabriel Pleșa: „STP Alba Iulia a primit amenzi de peste 300.000 de lei pentru nereluarea transportului public”
-
Sportacum 4 săptămâniCSU Alba Iulia va evolua în viitorul sezon de Liga a 3-a pe stadionul „Cetate” sau pe terenul sintetic de la Micești