Rămâi conectat

Actualitate

În ultima săptămână, peste 140 de persoane au ajuns cu fracturi la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În Alba Iulia, după ninsoare, trotuarele necurățate au fost acoperite în zilele geroase de o gheață periculoasă. Mulți trecători au alunecat și căzut din cauza acestor capcane sticloase și au ajuns la urgențe cu luxații sau fracturi.

Temperaturile la Alba Iulia au coborât în ultimele zile până la minus 16 grade Celsius, iar zăpada necurățată și topită când vremea s-a mai înmuiat s-a transformat într-un adevărat patinoar pe trotuare și în parcări.

Străzile Municipiului s-au dovedit a fi, pentru unii locuitori, o adevărată provocare. Nevoiți să calce pe poleiul format în nopțile geroase, mulți au alunecat și au ajuns la spital. În perioada 15-20 ianuarie 2026, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia au ajuns 144 de pacienți, toți având fracturi.

Joi, 15 ianuarie 2026, 20 de persoane s-au prezentat la UPU Alba Iulia cu fracturi, iar numărul pacienților cu afecțiuni ortopedice a continuat să crească în zilele următoare.

Astfel, vineri, 16 ianuarie, 26 de pacienți au ajuns cu fracturi la spital, în weekend numărul acestora scăzând la 10 sâmbătă, respectiv 16 în ziua de duminică.

Începutul de săptămână a debutat cu o nouă creștere a cazurilor ortopedice, luni, 19 ianuarie, nu mai puțin de 28 de persoane prezentându-se la SJU Alba Iulia cu fracturi. 25 de cazuri au fost confirmate și marți, iar ieri numărul pacienților a scăzut la 19.




Actualitate

Șoferul unei autoutilitare, prins cu 1,41 mg/l alcool la volan în Alba Iulia. A fost reținut de polițiști

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Un șofer de 31 de ani, din Zlatna, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Alba Iulia. Acesta a fost prins în timp ce conducea o autoutilitară sub influența alcoolului.

Potrivit IPJ Alba, incidentul a avut loc duminică, 16 august 2026, în jurul orei 16.00. Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit autoutilitara pentru control, pe strada Zenit din municipiu.

În urma testării cu aparatul etilometru, polițiștii au înregistrat o valoare de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ulterior, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. El este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Luni, 17 august, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. Procurorii vor dispune măsurile legale în acest caz.

Cercetările sunt continuate de polițiști.




Citește mai mult

Actualitate

Cozi la chioșcurile STP din Alba Iulia, după reluarea transportului public. Pensionarii așteaptă pentru cardurile de călătorie gratuită

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Reluarea transportului public în municipiul Alba Iulia, după o pauză de aproximativ două luni, a adus luni, 17 august 2026, și aglomerație la casele de bilete și abonamente ale Societății de Transport Public (STP) Alba Iulia.

În jurul orei 09.00, la punctul de vânzare din zona Spitalului Județean de Urgență Alba se formase o coadă de peste 20 de persoane. Mulți dintre cei aflați la rând s-au prezentat pentru eliberarea și încărcarea cardurilor de mobilitate urbană care permit efectuarea călătoriilor gratuite.

Cardurile sunt destinate beneficiarilor de gratuități la transportul public local din Alba Iulia, în principal pensionari. Potrivit informațiilor transmise de STP, încărcarea aferentă perioadei actuale este valabilă până la 30 septembrie 2026.

Ce documente sunt necesare pentru cardul de mobilitate urbană

Pensionarii care beneficiază de gratuitate pe raza municipiului Alba Iulia trebuie să prezinte, pentru eliberarea cardului de mobilitate urbană, următoarele documente:

  • actul de identitate – original;
  • cuponul de pensie – original.

STP precizează că validarea cardului este obligatorie la fiecare călătorie. Nevalidarea acestuia este considerată echivalentă cu efectuarea unei călătorii fără titlu de transport și poate fi sancționată potrivit regulilor aplicabile.

Autobuzele au revenit pe traseele din Alba Iulia

Luni, 17 august, autobuzele STP au început din nou să circule pe străzile municipiului Alba Iulia, după aproximativ două luni în care transportul public local a fost oprit.

Reluarea circulației a generat un interes ridicat în rândul locuitorilor, iar la punctele STP unde se eliberează și se încarcă documentele de călătorie s-au format cozi încă din primele ore ale dimineții.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia