Rămâi conectat

Actualitate

În urma unui control al polițiștilor din Alba Iulia, proprietarii unei pensiuni au fost amendați și sunt acum cercetați penal pentru evaziune fiscală

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

masina-politie-suspect-furt-albaiuliaLuni, 8 octombrie 2013, între orele 07.00-12.00, Poliţia Alba Iulia a organizat pe raza municipiului o acţiune ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea infracțiunilor, inclusiv a celor de evaziune fiscală.

Potrivit IPJ Alba, “în cadrul acestei acţiuni, poliţiştii au constatat 37 de abateri contravenţionale ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 7.120 lei, din care  5 la Legea 12/1990 privind comerţul, una la Legea 61/1991 privind ordinea publică, 29 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 2 la alte acte normative. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 540 lei.

Cu ocazia controlului efectuat la o  pensiune din Alba Iulia, poliţiştii au constatat neconcordanţe între documentele de evidenţă contabilă şi documentele de cazare a turiştilor, motiv pentru care, pe numele reprezentanţilor societăţii comerciale ce deţine pensiunea, au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală.

Poliţiştii au constatat de asemenea, că reprezentanţii pensiunii nu au respectat prevederile legale cu privire la obligativitatea întocmirii şi evidenţierii fişei de cazare, motiv pentru care s-a luat măsura sancţionării contravenţionale a acestora cu amendă în valoare de 2.000 de lei, în conformitate cu prevederile H.G. 237/2001.”




Actualitate

Incendiu la terasa unei pensiuni din Alba Iulia. Patru persoane s-au autoevacuat

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Detașamentul de Pompieri Alba Iulia a intervenit, ]n cursul nop’ii trecute, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune de pe strada Arieșului, din municipiul Alba Iulia.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la o anexă a pensiunii, respectiv la terasa imobilului. Din interiorul pensiunii s-au autoevacuat patru persoane.

Pentru gestionarea situației au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor.




Citește mai mult

Actualitate

Furt de acumulatori la aproape toate insulele ecologice digitalizate din Alba Iulia. Sistemul de acces nu mai funcționează

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Aproape toate insulele ecologice digitalizate destinate colectării separate a deșeurilor din Alba Iulia au devenit nefuncționale după ce acumulatorii acestora au fost furați de persoane încă neidentificate.

Potrivit informațiilor obținute de jurnaliștii de la ziarulunirea.ro, primele furturi au fost raportate în anul 2024, chiar în perioada finalizării proiectului. Primele insule vizate au fost cele amplasate în zona Căminelor studențești nr. 1 și 2, de pe strada Vasile Alecsandri.

Ulterior, furturile s-au extins, iar acumulatorii au fost sustrași de la aproape toate insulele ecologice digitalizate din municipiu.

În lipsa acumulatorilor, sistemele de acces nu mai funcționează corespunzător. Astfel, cartelele distribuite locuitorilor nu mai au utilitate practică, iar accesul la containere nu mai poate fi controlat. În aceste condiții, deșeurile pot fi depozitate fără respectarea regulilor stabilite și fără achitarea sumelor necesare pentru utilizarea serviciului.

Poliția Alba a confirmat furturile

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a confirmat că a primit sesizări privind furturile, primele fiind înregistrate în anul 2024.

„În anul 2024, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, au fost înregistrate sesizări referitoare la situația menționată, iar cercetările sunt continuate. În prezent, nu sunt înregistrate sesizări în acest sens”, a transmis IPJ Alba.

Furturile au fost confirmate și de Claudiu Nemeș, directorul executiv al Direcției Întreținere și Administrare a Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei Alba Iulia. Acesta a precizat că administrația locală a depus sesizări atât la Poliția Alba, cât și la Poliția Națională.

Proiect finanțat prin PNRR

Insulele ecologice digitalizate au fost achiziționate de Primăria Alba Iulia printr-un proiect finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Proiectul urmărește dezvoltarea unui sistem eficient de gestionare a deșeurilor, prin creșterea capacității de colectare separată, pregătirea pentru reutilizare și valorificarea deșeurilor, în vederea tranziției către economia circulară.

Valoarea totală a proiectului este de 1.639.177,40 de euro, sumă nerambursabilă. Printre rezultatele asumate se numără:

– înființarea și menținerea în funcțiune a 100 de insule ecologice digitalizate;
– colectarea separată și reciclarea a 386.560 de unități de deșeuri reciclabile;
– colectarea separată și reciclarea a 57.984 de unități de deșeuri biodegradabile.

Furtul acumulatorilor pune sub semnul întrebării funcționarea sistemului și eficiența investiției realizate pentru modernizarea colectării deșeurilor în Alba Iulia.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia