Rămâi conectat

Actualitate

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat Denia Prohodului Domnului, la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Vineri, 10 aprilie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia.

Începând cu ora 18.00, ÎPS Irineu, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Denia Prohodului Domnului (Utrenia Sâmbetei celei Mari), slujbă în care ne este pusă înainte îngroparea Mântuitorului Hristos și Pogorârea Sa la iad. De asemenea, în prezența a numeroși credincioși, Arhipăstorul nostru a rostit cuvântul de învățătură.

Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul Alba Iuliei a spus: „În această seară, să ne gândim profund că deși Fiul lui Dumnezeu a fost respins și omorât și îngropat, totuși, iubirea Tatălui ceresc pentru noi nu a murit. Tatăl ceresc a permis ca Răstignirea lui Hristos să ne aducă mântuirea, căci am fost împăcați cu Dumnezeu prin sângele Crucii Domnului, cum citim în Epistola către Coloseni. Tatăl ceresc a permis ca moartea Fiului Său pe Cruce să devină calea noastră spre mântuire și Mormântul lui Hristos să devină izvorul învierii noastre. Iată de ce trebuie să cinstim Sfânta Cruce, căci așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Crucea a deschisul Paradisul, l-a primit pe tâlhar în el și a condus neamul omenesc de la dezastrul amenințător spre Împărăția lui Dumnezeu. Recunoscători că prin Crucea de pe colina Golgotei și prin Mormântul de la poalele Golgotei a venit bucuria mântuirii la toată lumea, haideți, în această seară sfântă, să ne plecăm frunțile și, în adorație sfântă, să cântăm: «Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim»”.

În ultima parte a Deniei, după Doxologia mare, a avut loc procesiunea cu Sfântul Epitaf în jurul Catedralei Încoronării, ceremonie care înfățișează și, totodată, actualizează drumul de la Golgota la mormântul Domnului Hristos. În cadrul ritualului au avut loc patru opriri, ocazie cu care au fost rostite patru ectenii speciale. La finalul procesiunii, în momentul intrării în locașul de închinare, credincioșii prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf, evidențiind prin acest gest dorința de a deveni părtași ai morții și ai Învierii Mântuitorului Hristos.

 

Vasile Căpîlnean




Actualitate

Vineri, 4 septembrie 2026: Slujbă de priveghere la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, de la ora 22.00

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Astăzi, începând cu ora 22.00, la Catedrala Reîntregirii și Încoronării din Alba Iulia, va fi săvârșită slujba privegherii. În prima parte vor fi oficiate Vecernia și Utrenia, urmând ca de la miezul nopții să fie celebrată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Devenită deja o tradiție, această rânduială specială este oficiată în prima noapte de vineri spre sâmbătă a fiecărei luni, cu excepția perioadei Postului Mare. De asemenea, amintim faptul că slujba Vecerniei și a Acatistului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, oficiată în mod obișnuit în seara zilei de vineri, de la ora 18.00, va fi suprimată.

În ceea ce privește programul liturgic al Catedralei eparhiale din dimineața zilei de mâine, 5 septembrie, acesta va cuprinde oficierea slujbei parastasului, cu începere de la ora 09.00. Adaptând grila de programe în acord cu programul Catedralei arhiepiscopale, Radio Reîntregirea va transmite în direct, începând cu ora 22.00, slujba privegherii, care se va încheia în jurul orei 01.40

Credincioșii sunt așteptați în această seară, de la ora 22.00, la Catedrala Reîntregirii și Încoronării din Alba Iulia, unde va fi oficiată slujba privegherii.

Programul liturgic va începe cu Vecernia și Utrenia, iar începând cu miezul nopții va fi săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Rânduiala este deja o tradiție a Catedralei Arhiepiscopale și este oficiată în prima noapte de vineri spre sâmbătă a fiecărei luni, cu excepția perioadei Postului Mare.

Din cauza programului special, în această seară nu va mai fi oficiată, de la ora 18.00, slujba Vecerniei și a Acatistului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care are loc în mod obișnuit în fiecare vineri.

Programul liturgic va continua sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 09.00, când este programată slujba parastasului.




Citește mai mult

Actualitate

11–14 septembrie 2026: Festivalul APOLLO, ediția a XII-a, la Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Alba Iulia se pregătește pentru trei zile dedicate teatrului, în cadrul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru APOLLO. Între 11 și 13 septembrie 2026, publicul este invitat la spectacole susținute de artiști și companii din România, Italia, Spania, Croația, Polonia, Tunisia și Republica Moldova, în spații convenționale și neconvenționale din oraș.

Ediția din acest an se desfășoară sub egida #yoUthNITED – Alba Iulia Capitala Tineretului din România 2026 și include, pe lângă spectacolele invitate, o secțiune specială dedicată teatrului studențesc românesc. Programul este completat de o expoziție de fotografie și de întâlniri artistice internaționale.

Festivalul debutează vineri, 11 septembrie, în preambul, cu spectacolul pentru copii Capra cu trei iezi, prezentat de trupa JOKER din Medgidia, de la ora 10.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia. Spectacolul este regizat de Laurențiu Vlad.

Deschiderea oficială are loc de la ora 17.00, în Sala Atrium Centurionum a Consiliului Județean Alba, și este urmată de spectacolul Themis și Lombroso, prezentat de Compania de Teatru SKEPSIS, în regia lui Viorel Cioflică.

Prima zi continuă cu producția Slugă la doi stăpâni, a companiei italiene Il Luogo in Buio, regizată de Cristian Izzo. Spectacolul va fi prezentat de la ora 18.00, pe Strada Muzeului, în limba engleză.

De la ora 19.45, publicul este invitat la expoziția de fotografie „Chasing the Clouds”, semnată de artista italiană Annalisa Gonnella, care va fi găzduită de Casa de Cultură a Studenților. Seara continuă cu Soluția, producție SKEPSIS Studio, și Bios, spectacol nonverbal prezentat de grupul Thespis – CCS Timișoara.

Spectacole internaționale și teatru studențesc, sâmbătă

Programul de sâmbătă, 12 septembrie, începe la ora 12.00 cu Dracii au talent, spectacol al grupului De Ce Ficatul – CCS Galați, în regia lui Lovin Gabriela și Alin Albu.

De la ora 16.00, în spațiul Depozitului de Ceramică Veche, este programat spectacolul Requiem pentru Martin, o coproducție Croația-Polonia semnată de Stoos – Deel, după un text de Luka Kuzmanović.

Publicul va putea vedea apoi Mirage, producție a companiei tunisiene Art des Deux Rives Prod, în regia lui Hafedh Khalifa. Spectacolul, prezentat în limba arabă cu subtitrare în limba engleză, va avea loc la Casa de Cultură a Studenților, de la ora 17.30.

Ziua continuă cu White Noise, prezentat de Teatrul 21 din Iași, în regia Verei Nacu, iar de la ora 20.00, grupul Microbis – CCS Sibiu propune spectacolul Ritual și mere roșii sau ce ar fi putut fi o tragedie grecească, o producție care combină teatrul și dansul.

Duminică, final de festival cu spectacole din Italia, Spania și Republica Moldova

Ultima zi a festivalului, duminică, 13 septembrie, începe la ora 13.00, la Depozitul de Ceramică Veche, cu Scarrafunera, un nou spectacol al companiei italiene Il Luogo in Buio, în regia lui Cristian Izzo.

De la ora 16.30, grupul Bacteria H – CCS Brașov prezintă Manifest, spectacol nonverbal regizat de George Ciobanu.

Programul internațional continuă la ora 17.30 cu o dublă propunere a lui Armando Rotondi – Institutul de Artă Barcelona: Un om pe care nimeni nu-l cunoaște și To Leave and Return. Always., într-un format de teatru-lectură, în limba engleză.

De la ora 19.00, scena Casei de Cultură a Studenților găzduiește spectacolul Gardenia, al Teatrului „B.P. Hașdeu” din Republica Moldova, în regia Luminiței Țâcu.

Festivalul se încheie de la ora 20.30, prin ceremonia de închidere, care va include cuvântul de încheiere și înmânarea trofeelor.

O ediție dedicată schimbului cultural și generației tinere

Ediția a XII-a a Festivalului Internațional de Teatru APOLLO marchează și 10 ani de colaborare artistică între compania italiană Il Luogo in Buio, condusă de Cristian Izzo, și Compania de Teatru SKEPSIS. Colaborarea a fost construită în jurul schimbului de experiență și al unor proiecte artistice comune.

„Această ediție marchează 10 ani de excelentă colaborare artistică între compania Il Luogo in Buio (Napoli, Italia), condusă de Cristian Izzo, și Compania de Teatru Skepsis – o colaborare artistică neîntreruptă, bazată pe un intens schimb de experiență”, spune regizorul Viorel Cioflică.

Italia este țara celebrată la ediția din acest an, iar festivalul îi are ca invitați speciali pe criticii de teatru Dr. Tommaso Chimenti și Dr. Maria Ferroni, care vor urmări spectacolele, vor oferi feedback artiștilor și vor scrie despre eveniment.

Prin secțiunea dedicată trupelor studențești, festivalul pune în prim-plan și noile generații de creatori. Prezența grupurilor De Ce Ficatul, Microbis, Thespis și Bacteria H completează dimensiunea internațională a evenimentului și consolidează legătura dintre teatrul studențesc și scena profesionistă.

Festivalul Internațional de Teatru APOLLO se desfășoară între 11 și 13 septembrie 2026, în mai multe spații din Alba Iulia. Accesul publicului este liber, în limita capacității spațiilor de desfășurare.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia