Încep demersurille pentru construirea unei parcări supraetajate în locul celebrului bloc „Turturica” din Alba Iulia

Îndosariat în: Administrație |

Primăria Municipiului Alba Iuia a început demersurile pentru construirea unei parcări supraetajate, pe strada Arnsberg și cere Consiliului Local aprobarea Planului Urbanistic Zonal.

”Documentaţia propune construirea unui parcaj colectiv suprateran, avand regim de înălțime P+2, precum și amenajarea incintei aferente. Se vor amenaja 142 locuri de parcare în construcţia propusa și 25 locuri de parcare adiacente construcţiei”, se arată în proiectul de hotărâre ce va fi supus a vot în 18 decembrie.

Spațiul pe care se va construi are o suprafață de 5.600 mp, este proprietatea municipiului Alba lulia și nu este inclus în listele monumentelor istorice sau în zona de protecţie a acestora.

Accesul auto și pietonal se va realiza din 2 alei din strada Amsberg iar construcţia va fi branşată la toate utilitățile necesare, existente în zonă.

Potrivit Serviciului Urbanism, documentaţia care atesta parcurgerea etapei de informare și consultare a publicului întruneşte condiţiile de aprobare, conform legislaţiei în vigoare.

În şedinţa Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică și în şedinţa Comisiei tehnice de urbanism, ambele din data de 11.12.2018, s-a primit aviz favorabil, cu condiţia îndeplinirii până la autorizare a condiţiilor enunțate de Electrica.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.