Începând de luni, 4 noiembrie, trei servicii ale DGASPC Alba se mută în sediu nou

Îndosariat în: Actualitate |

alba-proiect-alba-iuliaDirectorul general,  prof. Sorin Valerian Chirilă, a remis un comunicat presei în care informează că începând cu data de 4 noiembrie 2013, trei servicii aflate în structura Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba se mută în sediul nou, aflat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, (în fosta clădire a „Proiectărilor”, vizavi de Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”) Alba Iulia.

Cele trei servicii sunt:  Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap; Compartimentul – Secretariatul Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap şi Serviciul de Protecţie a Persoanelor Adulte şi Prestaţii Sociale, care îşi vor desfăşura activitatea în noul sediu

Activitatea Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap se va desfăşura după programul cunoscut, pe zile şi specializări medicale, respectiv:

Luni – Vineri:
8.00 – 11.00 – depunerea actelor;
11.00 – 16.00 – procesarea documentelor depuse si evaluarea medico-psiho-social[;

Luni – Psihiatrie;
Marţi – Medicină internă;
Miercuri – Medicină internă;
Joi – Oftalmologie;
Vineri – Neurologie, ORL şi Ortopedie.

De asemenea, numerele de telefon la care pot fi contactate aceste servicii rămân neschimbate: 0258/833230; 0358/401448.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.