Rămâi conectat

Sport

Ioan Ovidiu Sabău a spus „pas” Unirii Alba Iulia, până la iarnă. Marcel Rusu îi va conduce pe „alb-negri” și în următoarele zece etape

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a spus „pas”, până la iarnă, propunerii venite de la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia. Fostul internațional, component al Generației de Aur, a fost prezent sâmbătă, la partida din Seria 9 din Liga 3, CSM Unirea Alba Iulia – Corvinul Hunedoara 0-3.

„Moțul” a asistat la joc din tribuna oficială a arenei „Cetate”, alături de Radu Urcan, directorul CSM Unirea Alba Iulia, și viceprimarul Marius Filimon, asta după ce, anterior, în zona vestiarelor s-a salutat cu cei doi antrenori, Marcel Ioan Rusu și Florin Maxim.

Am rămas să mai discutăm după încheierea acestui sezon. Ne vom consulta în această perioadă, vom ține legătură. Domnul Sabău nu a dat un răspuns ferm, nu a spus «nu» hotărât propunerii. Sunt anumite condiții care urmează să vedem dacă le putem îndeplini„, a precizat Radu Urcan, directorul CS Municipal Unirea Alba Iulia.

Cu siguranță, pentru a accepta propunerea fostul internațional a solicitat întărirea lotului, anumite condiții financiare, câtă vreme în staff-ul său vor mai fi alte 4 persoane, asta pentru a face performanță, visul grupării din Cetatea Marii Uniri fiind să realizeze promovarea în 2024, când clubul va celebra 100 de ani.

Penultima clasată, cu numai două puncte și fără succes în aceast toamnă din 6 confruntări (una în Cupa României), va continua în cele 10 etap3 rămase din acest sezon, până la finele anului, cu Marcel Ioan Rusu, în postura de antrenor principal, supervizat de președintele Mihai Dăscălescu.

Sabău este al treilea nume abordat în această toamnă de oficialii albaiulieni, după Adrian Văsâi și Călin Moldovan.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Alba Iulia Info și pe GOOGLE NEWS


Sport

„Alb-negrii” câștigă derby-ul cu „studenții” albaiulieni printr-un autogol: CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 2-1 (1-1)

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a câștigat astăzi derby-ul disputat pe stadionul „Cetate”, cu concitadina CSU Alba Iulia, scor 2-1 (1-1) și iernează pe poziția a 4-a, pozitie ce-i asigură participarea  în play-off.

„Alb-negrii” s-au impus în duelul orgoliilor, grație autogolului lui Ad. Hăprian (74) – deviere nefericită la centrarea lui Epure. Un meci pe contre, cu ocazii la ambele porți, în care fiecare combatante au revendicat câte un penalty și au blovit barerle în actul secund, prin Indrei, respectiv Bodea. Scorul l-a deschis Cîrloanță (2), iar egalarea a fost reușită de Herci (42).

Gazdele au dominat mai mult, dar și replica nou-promovatei a fost tăioasă, ratând o a doua egalare în final, prin Adjani și Herci.. Și s-a întors oarecum norocul, în condițiile în care în jocul tur universitarii au smuls un punct în prelungiri, prin autogolul lui… Benkirat.

• 1-0, MIN. 2: gol superb marcat de CÎRLOANȚĂ, șut din lateral, de la 10 metri, în diagonală, în vinclul stâng!

• 1-1, MIN. 42: HERCI profită de devierea lui R. Ivan, și a marcat din 7 metri, după centrarea lui Bucurică

• 2-1, MIN. 74: AD: HĂPRIAN deviază nefericit în propria poartă, cu boltă, o centrare din dreapta trimisă de Epure

Indrei (12) – lasat de C. Cristea a tras pe lângă. Replica studenților: M. Toma (14) – a șutat puțin alături. Gazdele solicită penalty la Sebaș (33). Șut violent E. Codrea (37) – de la 20 de metri, prins în doi timpi de Fl. Șerban. Herci (40) – a trimis puternic, a prins Iovicin. Oaspeții au egalat, iar Indrei a șutat de la distanță (45) – a prins Fl. Șerban.

Bodea (52) – a trimis puțin pe lângă din careul mic. Ocazie mare a gazdelor: E. Codrea (58) a reluatr cu capul, iar Al. Petresc a respins cu capul de pe linia porții, iar R. Ivan a trimis peste din 6 metti. Uniriștii solicită penalty (59) – la un șut al lui Cîrloanță în mâna lui Vl. Popa, centralul considerând că distanța a fost prea mică. E rândul studenților să solicite o lovitură de pedeapsă la un duel Al. Petresc – Harangozo (62). R. Ivan (67) trece pe lângă minge în careul mic, în poziție favorabilă. Cap peste poartă Epure (69)/ Gazdele trec în avantaj, iar Cunțan (77) a tras peste din 18 metri. Bară Indrei (80) din lovitură liberă, minge a lovit vinclul drept. Bodea (82) – cap în stâlpul stâng. Șut Iepure (84) – puțin pe lângă stâlpul stâng. Adjani (88) – ocazie mare, reluare cu capul în brațele lui Iovicin. Herci (90+1), incursiune individuală încheiată cu un șut prins de Iovicin.

Au evoluat formațiile:

CSM Unirea Alba Iulia: Iovicin – Bârdea, Dehelean, R. Ivan, E. Codrea – Sebaș (56, Harangozo), Mâlnă, C. Cristea/ cpt, Indrei –  Circov (46, Epure), Cîrloanță (83, Lupea); rezerve Sântoma – Benkirat, Banienschi, An. Moldovan, Oneț, F. Morar. Antrenor Marcel Rusu.

CSU Alba Iulia: Fl. Șerban – Kilyen (72, Al. Costea), Ionică, V. Popa, Bucurică/ cpt – Cunțan, Ad. Hăprian (85, Adjani), Al. Petresc, M. Toma  (85, Amihăesei) – Herci, Al. Bodea; rezerve Spînu, Al. Albu, Budin, V. Domșa, Ad. Șulea, Cos. Năcreală. Antrenor Mihai Manea.

Arbitri An. Țiți (Șura Mică), R. Spătaru, B. Vasile (ambii Sibiu) Observatori L. Enciu (Brașov), A. Ionescu (București)

Avertismente: Lupea (90+1)/ Ad. Hăprian (27), Ionică (68), Cunțan (71), Al. Costea (78).

Clasament Etapa 15

Loc Echipa M V E I Gol +/- Pct
1. CS Corvinul 1921 Hunedoara 15 14 1 0 52-9 43 43
2. CS Metalurgistul Cugir 15 8 4 3 26-17 9 28
3. CS Unirea Ungheni 2018 15 8 2 5 28-24 4 26
4. CSM Unirea Alba Iulia 15 7 3 5 26-24 2 24
5. CSM Avântul Reghin 15 5 6 4 18-18 0 21
6. CS Universitatea din Alba Iulia 15 4 6 5 15-17 -2 18
7. ACS Tg. Mureş 1898 – MSE 1898 15 5 3 7 25-29 -4 18
8. CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca 15 3 2 10 32-48 -16 11
9. ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj 15 2 4 9 12-23 -11 10
10. CS Ocna Mureş 15 2 3 10 22-47 -25 9

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Alba Iulia Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, medalii de aur și bronz pentru CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Judo U23

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Judoka CS Unirea Alba Iulia au obținut două noi medalii, de aur și bronz, la Campionatul Național Ne Waza U23, desfășurat în 27 noiembrie la Izvorani.

Alexandru Sibișan (sportiv cu dublă legitimare: CSM Pitești – CS Unirea Alba Iulia) a obținut medalia de aur la categoria de greutate + 81 de kilograme. Acesta este elev la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia (director Daniela Mateica) și vine după o altă medalie de aur, obținută la final de octombrie, la Campionatul Național Ne Waza U21. Astfel, sportivul nostru își reconfirmă locul 1 în clasament, la categoria sa de vârstă și greutate.

Laura Bogdan (sportivă cu dublă legitimare: CSM Cluj – CS Unirea Alba Iulia) a obținut medalia de bronz la categoria de greutate – 52 de kilograme. Rezultatul este demn de apreciere având în vedere că sportiva noastră a avut în această toamnă un program competițional foarte încărcat și vine după o altă medalie, tot de bronz, obținută la Campionatul Național de Judo U18, la început de noiembrie.

Sportivii secției de judo de la CS Unirea Alba Iulia sunt pregătiți de profesorii Dinu Alin și Dinu Cristian.

CS Unirea Alba Iulia (director Daniela Moșneag) transmite felicitări sportivilor, întrucât reușesc să obțină medalii la toate competițiile la care participă, dar și antrenorilor, care i-au format și pregătit extrem de bine pentru aceste competiții!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Alba Iulia Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

S-au stabilit grupele şi programul finalei circuitului şahist „GRAND PRIX ROMÂNIA – 2022”, de la Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Federaţia Română de Şah a anunţat componenţa grupelor şi programul finalei circuitului „Grand Prix România – 2022”, care se va desfăşura la Hotel Transilvania din Alba Iulia în perioada 5-6 decembrie, un eveniment organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba.

La cel mai puternic turneu organizat vreodată la Alba Iulia vor participa 16 şahişti de top calificaţi din etapele preliminare ale circuitului. Desfăşurat în premieră în acest an, circuitul a cuprins în faza preliminară 5 etape desfăşurate la Bucureşti, Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Geoagiu Băi şi Brăila. Fondul total de premiere al circuitului este de peste 100.000 euro, din care în finală se vor acorda premii de peste 25.000 euro. Organizarea unui circuit de turnee de şah de acest nivel a devenit posibilă după ce Federaţiei Române de Şah i s-au alăturat ca parteneri prinicipali Fundaţia Superbet, o fundaţie care promovează educaţia, performanţa şi valorile culturale, şi One United Properties, cel mai mare dezvoltator imobiliar din România.

În grupa A principalul favorit se anunţă a fi tânărul maestru internaţional David Gavrilescu (19 ani), care s-a clasat pe primul loc în preliminariile circuitului, datorită a două clasări pe podium în etapele de la Bucureşti şi Miercurea Ciuc. David are în palmares în acest an şi titlul de campion national la şah rapid, exact ritmul de joc în care se vor juca partidele din finală. Din grupa sa mai fac parte experimentatul mare maestru internaţional Andrei Istrăţescu, timp de peste două decenii cel mai bun jucător român, care este un specialist al probelor rapide, dar şi doi tineri de mare perspectivă, Andrei Filip (15 ani) şi Alessia Ciolacu (18 ani), ultima fiind câştigătoarea ultimelor două ediţii ale Campionatului Naţional feminin al României.

Grupa B este cu siguranţă cea mai puternică din cele patru grupe ale finalei. Bogdan Deac, numărul 39 mondial cu un rating de 2700, va avea ca principali adversari alţi doi mari maeştri internaţionali cu o mare experienţă: Mircea Pârligras şi Gergely Szabo. Buturuga mică a grupei este juniorul arădean Filip Magold (14 ani), care este însă capabil să furnizeze mari surprize, fiind în acest an în luptă pentru o medalie mondială la categoria sa de vârstă până în ultima rundă.

Singura grupă în care nu există favoriţi şi outsideri pare a fi grupa C, în care se vor înfrunta marele maestru internaţional Marius Manolache, multipla campioană naţională de senioare Irina Bulmaga, campionul national universitar George Stoleriu şi experimentatul maestru internaţional Lucian Filip. Oricare dintre cei patru este capabil să ocupe unul dintre primele două locuri în grupă, care asigură calificarea în faza următoare a competiţiei.

Favoritul publicului albaiulian Mihnea Costachi, recent medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale U23 la dezlegări (rezolvări de probleme de şah), se va confrunta cu adversari foarte redutabili. Principalul favorit al grupei D este marele maestru internaţional Constantin Lupulescu, campion naţional en titre la blitz şi nr.3 în lista rating a României după Richard Rapport şi Bogdan Deac, însă maeştrii internaţionali Alexandru David, Ioan Cosma şi Mihnea Costachi au toţi trei şanse de calificare în sferturile de finală.

Meciurile din grupe se vor disputa luni 5 decembrie între orele 9.30-12.30 şi 16.00-19.00. Primii doi din fiecare grupă se vor califica pentru sferturile de finală, programate marţi 6 decembrie de la ora 9.30, semifinalele urmând a începe la ora 11. Marea finală a circuitului este programată marţi de la ora 16.
Intrarea la acest veritabil regal şahist este liberă pentru publicul pasionat de sportul minţii. Mai mult, organizatorii pregătesc o atmosferă specială, spectatorii putând urmări meciurile atât în sala de joc, cât şi în studioul din care se vor transmite live, unde vor putea analiza împreună cu comentatorii Alin Berescu şi Gabriel Grecescu mutare cu mutare partidele finalei.

Seria de evenimente şahiste organizate în judeţul Alba se va încheia cu Gala Şahului Românesc, programată marţi 6 decembrie de la ora 18, eveniment în cadrul căruia vor fi premiaţi cei mai buni şahişti români ai anului 2022. Alături de preşedintele F.R.Şah, Vlad Ardeleanu, vor fi prezenţi la Alba Iulia parteneri ai federaţiei, conducători de cluburi, jucători, antrenori şi alţi invitaţi ai organizatorilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Alba Iulia Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri