Rămâi conectat

Politică

Ion Dumitrel: „Marea majoritate a celor 161 de delegaţi din Alba la congresul PNL vor vota moţiunea Florin Cîţu”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Liderul liberalilor din Alba, Ion Dumitrel, a declarat ieri, 13 septembrie 2021, pentru Agerpres, în contextul în care, în şedinţa Colegiului Director al PNL Alba, moţiunea „PNL – Forţa Dreptei” a lui Ludovic Orban a avut mai multe voturi de susţinere decât moţiunea „România Liberală” a lui Florin Cîțu, că marea majoritatea a celor 161 de delegaţi la Congresul din 25 septembrie îl vor vota pe Florin Cîţu.

Întrebat cum comentează rezultatul votului de susţinere din Colegiul Director, unde moţiunea lui Ludovic Orban, „PNL – Forţa Dreptei”, a primit 64 de voturi, iar cea a lui Florin Cîţu, „România Liberală”, 62 de voturi, dintr-un total de 95 de voturi, Ion Dumitrel a spus că „se amestecă acordul dat” pentru ca cele două moţiuni să fie dezbătute în Congres cu ceea ce o organizaţie sau alta va susţine în 25 septembrie.

„În ceea ce priveşte votul de la Congresul din 25 septembrie, este cu totul şi cu totul o altă poveste”, a spus preşedintele PNL Alba.

Ion Dumitrel şi-a exprimat convingerea că marea majoritate a celor 161 de delegaţi din Alba vor vota moţiunea Cîţu, după cum, a spus acesta, le cunoaşte opţiunile.

„Marea lor majoritate, aproape toţi, vor vota moţiunea Cîţu, aşa cum le cunosc eu opţiunile. (…). Colegii noştri din Alba şi noi în Alba avem abordarea de genul «partidul poate să funcţioneze foarte bine după o astfel de luptă şi după alegerile din 25 septembrie dacă ne respectăm opţiunile unora sau altora». Astfel încât să nu avem impresia că suntem două partide într-unul singur. Suntem un singur partid, iar dreptul colegilor noştri de a da dreptul celor două moţiuni să se manifeste în cadrul congresului a fost considerat de colegi ca varianta credibilă…”, a declarat Dumitrel.

„Delegaţii sunt 15 de drept, iar restul, 146, stabiliţi prin votul Colegiului Director, fiind reprezentaţi toţi preşedinţii de organizaţii, toţi membrii Biroului Judeţean, plus militanţi – oameni care au lucrat pentru PNL în ultimii ani”, a explicat Ion Dumitrel.

El a adăugat că sunt liberali în Alba care au o veche relaţie de prietenie cu Orban, de exemplu, şi, ca atare, se aşteaptă ca aceştia să îl susţină pe preşedintele PNL. Dumitrel a susţinut că nu a impus nimănui ceva niciodată şi că respectă opţiunea delegaţilor.

Membrii Colegiului Director al PNL Alba, întruniţi la Sebeş la sfârşitul săptămânii trecute, au acordat 64 de voturi moţiunii „PNL – Forţa Dreptei” şi 62 de voturi pentru „România Liberală”. Asta înseamnă că din cei 95 de delegaţi, unii au votat ambele moţiuni, iar alţii doar câte una, fie cea a lui Orban, fie cea a lui Cîţu. Potrivit statutului partidului, pot fi aprobate mai multe moţiuni de către organizaţii.

sursă: agerpres




Politică

Guvernul Ilie Bolojan a căzut la votul din Parlament. Moțiunea de cenzură PSD – AUR a fost adoptată

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Moțiunea de cenzură, depusă de AUR și PSD pentru demiterea guvernului Bolojan, a fost adoptată de Parlament cu 281 de voturi pentru, 4 împotrivă și 6 voturi anulate, în ședința comună de marți, 5 mai 2026. 

Scorul obținut la vot se apropie de recordul stabilit în 2021, când Guvernul Florin Cîțu a fost demis tot cu 281 de voturi. Diferența este că, atunci, nu s-a înregistrat niciun vot împotrivă. În ultimele zile, AUR și PSD, dar și PNL și USR au negociat la sânge fiecare vot, promițând diverse favoruri celor vizați.

România intră într-o perioadă de tranziție guvernamentală: Executivul rămâne la conducerea administrativă curentă, dar fără capacitatea de a lansa politici noi, iar formarea unei noi majorități devine miza principală a următoarei perioade.

Căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură deschide imediat procedura constituțională pentru formarea unui nou Executiv, dar nu duce automat la alegeri anticipate.

• Lista premierilor demiși prin moțiune de cenzura, după 1989

Emil Boc (PDL) în 2009 – primul guvern demis prin moțiune de cenzură, după 295 de zile de mandat.

Mihai Răzvan Ungureanu (PDL) în 2012 – cel mai scurt mandat postdecembrist, doar 78 de zile.

Sorin Grindeanu (PSD) în 2017 – caz unic, demis de propriul partid.

Viorica Dăncilă (PSD) în 2019 – înlăturată de o coaliție largă a opoziției.

Ludovic Orban (PNL) în 2020 – demis după asumarea răspunderii pe legea alegerilor.

Florin Cîțu (PNL) în 2021 – record absolut de voturi pentru demitere.

Ilie Bolojan (PNL) în 2026 – al optulea premier căzut prin moțiune, într-un vot covârșitor.




Citește mai mult

Politică

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru „Propagandă Legionară”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Judecătoria Sectorului 1 a respins astăzi, 9 decembrie 2025, toate cererile şi excepţiile ridicate de avocaţii fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu şi a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.

Decizia a fost luată de judecătorul de cameră preliminară Alexandru Bărbulescu, însă hotărârea nu este definitivă.

Ce arată minuta instanței

„Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Georgescu Călin ca neîntemeiate. Constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2226/221/P/2023/d1 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 01.07.2025, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 02.07.2025, sub nr. de dosar 24185/299/2025, privind pe inculpatul Georgescu Călin, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale). Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei faţă de inculpatul Georgescu Călin. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii”, se arată în minuta instanţei.

Acuzațiile împotriva lui Georgescu

Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).

Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:

• mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;

• necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces;

• glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi;

• ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin;

• cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou naţional şi reproducând, prin imitaţie, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale şi efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 2 octombrie 2021.

„Consecvenţa sa ideologică pro-legionară”

„În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa”, susţin procurorii.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia