† IRINEU
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI

Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor
creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la
noi părintească binecuvântare!

Iubiţi fii duhovniceşti,

Hristos a înviat!

Prin greşeala originară comisă, în Grădina raiului, de către primii noştri părinţi, Adam şi Eva, au intrat în lume păcatul şi moartea. Însă Tatăl ceresc, în marea Sa iubire, „L-a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (I In. 4, 10). Făcându-Se ascultător până la moartea pe cruce, Domnul nostru repară, cu prisosinţă, neascultarea lui Adam (cf. Rom. 5, 19-20).

Oferindu-Şi viaţa Sa, în mod liber, Tatălui Său, ne împacă pe noi cu Acesta (cf. II Cor. 5, 18-19). Jertfa lui Hristos, ca izvor al mântuirii veşnice, a fost urmată de scularea Sa din mormânt. Unele persoane au avut privilegiul să-L întâlnească, devenind, astfel, mesageri şi martori ai Învierii Sale. Printre acestea se numără cei doi călători de la Emaus, ucenicii Luca şi Cleopa (cf. Lc. 24, 13-35).

Dreptmăritori creştini,

Chiar în ziua în care Domnul a înviat din morţi, Luca şi Cleopa călătoreau spre Emaus, un sat situat la 10 km de Ierusalim. Vorbeau între ei despre cele întâmplate în Sfânta Cetate şi trăiau încă durerea cauzată de tragedia răstignirii lui Iisus. Totodată, simţeau că speranţele lor legate de rolul lui Mesia au eşuat. La un moment dat, Se apropie de ei un Străin, pe Care, la început, nu-L recunosc. Era Iisus Care, intrând în vorbă cu aceştia, îi întreabă despre ce discută. Atunci, socotind că Străinul nu ar şti nimic despre drama Golgotei, ei încep să-L informeze cum puternicul Profet din Nazaret a fost „osândit la moarte şi răstignit” (cf. Lc. 24, 19-20). De asemenea, spun că Acesta S-a arătat unor femei şi că mormântul Său este gol. Tristeţea şi dezamăgirea lor erau mari de tot, deoarece ei socotiseră că Iisus este Cel Ce va răscumpăra pe Israel, adică va scăpa naţiunea de duşmanii ei. Însă Hristos nu era un Mesia militar şi politic, cum credeau mulţi iudei, ci El a venit în lume ca prin jertfa şi moartea Lui să elibereze omenirea din robia păcatului.

După ce ucenicii îşi exprimaseră motivul deziluziei şi confuziei lor, Iisus a început să le tâlcuiască textele Sfintelor Scripturi, cu privire la El, şi anume că va suferi, că va fi răstignit şi că a treia zi va învia. Deşi era necunoscut de ei după faţă, Străinul Se face cunoscut lor prin cuvântul Său. Referindu-Se la Sine Însuşi, le spune că „trebuia ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa” (Lc. 24, 26). Aşa îi face să priceapă că toate s-au petrecut conform planului lui Dumnezeu descoperit în Scripturi. Domnul îi ajută să înţeleagă sensul crucificării Sale şi să creadă în realitatea învierii Sale, manifestându-Se acum ca adevărat interpret al Scripturilor. Şi astăzi, prin Duhul Sfânt, ne ajută să interpretăm şi să actualizăm Biblia, cum a făcut El atunci. Când suntem nedumeriţi în faţa unor întrebări şi probleme, trebuie să ascultăm şi să citim învăţăturile biblice, conştienţi că – aşa cum zice Sfântul Atanasie cel Mare – „în cuvintele Scripturii Se găseşte Domnul”. El ne încălzeşte inimile şi ne dă o bună orientare spre a reuşi să trăim o viaţă corectă, în conformitate cu Legea dumnezeiască.

Ajungând la Emaus, ucenicilor li se părea că Mântuitorul mergea mai departe. Însă ei Îl invită stăruitor să rămână în compania lor, zicându-I: „Rămâi cu noi, că este spre seară şi s-a plecat ziua” (Lc. 24, 29). Acceptând invitaţia, El intră în casă cu cei doi ucenici şi Se aşează la masă împreună cu ei. „Luând pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor” (Lc. 24, 30). În acel moment, li s-au deschis ochii minţii şi ai inimii, recunoscându-L pe Domnul. Ei au primit o înţelegere care a risipit ceaţa ignoranţei şi a descurajării. Însă Călătorul S-a făcut invizibil ucenicilor, îndată ce li se oferise o licărire despre El. Totuşi, nu-i părăseşte, ci rămâne cu ei, într-un alt mod. Domnul Îşi permanentizează prezenţa în istorie şi, mai ales, în Biserica Sa, unde se săvârşeşte Taina Sfintei Euharistii. Este un privilegiu faptul că „noi ne facem purtători de Hristos, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Lui”, precum ne încredinţează Sfântul Chiril al Ierusalimului. Astfel, Dumnezeiasca Împărtăşanie ne dă puterea să ne regenerăm, ori de câte ori suntem cuprinşi de tristeţe, de frică şi de nesiguranţă.

Emausul ne vorbeşte despre umblarea noastră pe calea vieţii împreună cu Hristos. Aceasta trebuie să caracterizeze întreaga noastră vieţuire pe pământ. Creştinismul este, prin excelenţă, „Calea” descoperită de Dumnezeu oamenilor prin Hristos (cf. Fapte 9, 2; 18, 25-26). Domnul călătoreşte cu noi ca un Drumeţ necunoscut. Pentru a-L cunoaşte şi a-L sluji, cu adevărat, trebuie să alegem „calea îngustă” a jertfei şi a renunţărilor. De asemenea, e posibil să-L cunoaştem şi să-L slujim, în cadrul Sfintei Liturghii, prin ascultarea cuvântului evanghelic şi prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său. Este o mângâiere să ştim că, aici şi acum, putem experimenta prezenţa lui Hristos Care ne însoţeşte, întocmai ca pe cei doi ucenici, Luca şi Cleopa, în ziua Învierii Sale. El, Marele Răscumpărător, nu ne lasă singuri, ci ni Se alătură, umplându-ne inima de căldura credinţei şi de dorul după veşnicie.

Iubiţi credincioşi,

Anul 2025 a fost declarat de Sfântul Sinod Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române. Este pentru noi un bun prilej de a reflecta la nobleţea Bisericii străbune de origine apostolică. Ea a avut un rol important în istoria şi în cultura poporului nostru, drept pentru care a fost numită „Mama spirituală a neamului românesc”. Ea ne-a dat ştiinţa, ne-a împărţit dreptatea, ne-a păstrat fiinţa şi ne-a consolidat ţara. În Biserică, au odrăslit Sfinţii noştri autohtoni, între care sunt şi cei 16 Sfinţi a căror canonizare a fost proclamată solemn, în acest an. Toţi aceştia îmbogăţesc lumea cu un spor de credinţă, de speranţă şi de curăţie. Ei sunt cartea deschisă a lucrării şi prezenţei lui Hristos Cel înviat pe pământul românesc.

Din nefericire, astăzi numeroşi creştini devin victime ale falselor ideologii bazate pe negarea lui Dumnezeu. Astăzi se extinde eroarea ateismului practic ce îi face pe mulţi să trăiască fără Dumnezeu şi să se îndepărteze de Biserică. Dar să nu ne descurajăm, ci să privim cu încredere spre Hristos, Călătorul divin de la Emaus. Când păcatele orbesc fiinţa umană, El ne inundă cu lumina cunoaşterii Sale desăvârşite. Când suntem dezorientaţi şi nu ştim pe ce drum să mergem, Mântuitorul ne călăuzeşte pe cărările şerpuitoare ale vieţii. Când simţim foamea după adevărata împlinire sufletească, El ne hrăneşte consistent prin Evanghelie şi Euharistie, în ambianţa Dumnezeieştii Liturghii. Când forţele noastre fizice şi spirituale sunt diminuate, Dulcele Iisus ne insuflă noi energii benefice. Convins de toate acestea, doresc mult ca taina minunată a Emausului să fie mereu prezentă în vieţile şi în casele tuturor!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei